externe

Graffitiurile cu „steaua lui David”, desenate pe cladiri din Paris de membrii retelei de propaganda pro-rusa „Doppelganger”

Serviciile de informatii franceze cred ca desenarea, in ultimele zile, a „stelei lui David” – gest amintind de sangeroasa epoca nazista – pe peretii mai multor cladiri din Paris ar fi fost comandata de omul de afaceri originar din Republica Moldova Anatoli Prizenko si realizata de membrii ai retelei de propaganda pro-rusa ‘Doppelganger’.

Cotidianul francez Le Monde scrie ca patru cetateni moldoveni sunt suspectati ca ar fi desenat, in ultimele zile, pe zidurile unor cladiri din Paris si suburbiile sale peste 250 de „stele ale lui David”. Un cuplu a fost arestat pe 27 octombrie, iar un altul este dat in urmarire. Agentiile de informatii franceze cred acum cu tarie ca este vorba de o tentativa externa de destabilizare.

Intr-un comunicat de presa, procurorul regional din Paris a declarat ca examinarea datelor telefonice „sugereaza ca cele doua perechi de autori au fost in contact cu o terta persoana”. Procurorul a mai declarat ca „in acest stadiu, nu se poate exclude ca desenarea stelei albastre a lui David in regiunea pariziana a fost efectuata la cererea expresa a unei persoane care locuieste in strainatate”. Ancheta a fost acum incredintata unui judecator de instructie.

Analiza Le Monde, confirmata de doi experti independenti, releva ca operatiunea a fost pusa la cale si exploatata de reteaua „Doppelganger”. La 28 octombrie, un numar mare de conturi rusesti afiliate la aceasta retea au inceput sa partajeze pe X (fostul Twitter) si Facebook doua fotografii cu etichete albastre pe peretii unei cladiri de pe Rue de Rocroy, in arondismentul 10 din Paris. Vandalismul din acea noapte a dus la arestarea unui cuplu de cetateni moldoveni, in varsta de 28 si 33 de ani.

Infrastructura de propaganda a Doppelganger – care, pe langa botii care publica mari cantitati de mesaje pe retelele de socializare, administreaza si site-uri de stiri false in limba franceza si a creat anterior copii false ale unor site-uri de stiri importante (inclusiv Le Monde) – a fost denuntata public de guvernul francez inca din 13 iunie. Intr-o declaratie rara, Ministerul Afacerilor Externe atribuise operatiunea de dezinformare Rusiei, considerand-o drept „o noua ilustrare a strategiei hibride pe care Rusia o pune in aplicare pentru a ruina conditiile unei dezbateri democratice pasnice si, astfel, pentru a submina institutiile noastre democratice”.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Revolta a politistilor, cum sunt amenintati de interlopi din Prahova: „Dai de belea cu mine daca ma mai deranjezi pana la 10 seara” – Video

Imagini revoltatoare ale modului in care doi politisti sunt amenintati de un grup de interlopi…

15 minute ago

Inteligenta Artificiala, antrenata cu episoade din „Prietenii tai” si „Teoria Big Bang” pentru a invata sa detecteze sarcasmul

Nu conteaza ca poate trece examenul de barou, poate trece testele medicale si poate citi…

5 ore ago

Gigantul Chevron se retrage din Marea Nordului dupa 55 de ani de operatiuni petroliere in zona. Care este cauza

Compania americana Chevron a declarat ca urmeaza sa isi vanda activele de petrol si gaze…

5 ore ago

SUA anunta noi sanctiuni in legatura transferurile de arme dinspre Coreea de Nord spre Rusia

Statele Unite au anuntat joi sanctiuni impotriva a doua persoane si trei companii din Rusia…

4 ore ago

Africa de Sud cere Curtii Internationale de Justitie sa ordone Israelului oprirea ofensivei in Rafah

Africa de Sud a cerut, joi, instantei superioare a ONU sa ordone oprirea ofensivei Israelului…

5 ore ago