Categories: news

Greva generala, toate instantele din tara sunt blocate, mai putin ICCJ: „Ministrul Finantelor ne-a transmis ca NU va asigura fondurile pentru plata integrala a salariilor si a transelor din hotararile judecatoresti”

Grefierii de la toate instantele din tara au intrat intr-o greva spontana, blocand astfel activititatea tribunalelor. Singura instanta care mai functioneaza este ICCJ.

„Blocul National Sindical informeaza prin afiliatul sau, Sindicatul National al Grefei Judiciare DICASTERIAL, ca la nivel national, personalul auxiliar de specialitate din instante a declansat forme de PROTEST spontan concretizate in intreruperea activitatii cu publicul si suspendarea sedintelor de judecata.

Motivul acestor forme de protest il reprezinta concluziile intalnirii de ieri, 7 decembrie 2023, de la sediul Ministerului Finantelor Publice, la care au participat reprezentantii Blocului National Sindical, ai SNGJ Dicasterial, dar si presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

In urma intalnirii, ministrul finantelor, domnul Marcel Bolos, a transmis ca NU va asigura fondurile pentru plata integrala a salariilor si a transelor din hotararile judecatoresti”, a anuntat BNS, vineri.

Peste o mie de grefieri au protestat, luni, in fata ICCJ, fata de „neplata integrala a salariilor si a altor drepturi de natura salariala, precum si fata de lipsa resurselor materiale necesare functionarii, in conditii normale, a activitatii instantelor judecatoresti”.

Grefierii au facut un lant uman, incercand sa inconjoare sediul ICCJ.

„Plata integrala a salariilor inaintea oricaror obligatii banesti ale angajatorilor; achitarea integrala a salariilor recunoscute prin hotarari judecatoresti definitive si acordate prin actele administrative emise in anul 2023, aferente lunii noiembrie 2023, astfel cum procedeaza Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru aparatul propriu; prevederea si asigurarea in bugetul pentru anul 2024 a sumelor necesare pentru: achitarea integrala, in continuare, a salariilor recunoscute prin hotarari judecatoresti definitive si acordate prin actele administrative emise in anul 2023 si achitarea drepturilor salariale restante aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv, astfel cum au fost recunoscute prin hotarari judecatoresti definitive si acordate prin administrative emise in anul 2023”, au transmis sindicalistii de la SNGJ Dicasterial.

Sindicalistii mai acuza ca „de la momentul preluarii calitatii de ordonator principal de credite, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a asigurat independenta materiala si financiara a sistemului judiciar si fondurile necesare pentru plata integrala a drepturilor angajatilor din cadrul instantelor judecatoresti si a manifestat un tratament discretionar in ceea ce priveste distribuirea bugetului catre ordonatorii secundari.”

Sindicalistii mai spun ca „salarizarea personalului instantelor judecatoresti este supusa unui tratament discriminatoriu chiar de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie care achita, integral, drepturile salariale ale salariatilor din aparatul propriu, in timp ce, la nivelul celorlalte instante judecatoresti – curti de apel, tribunale si judecatorii – salariile personalului (judecatori, grefieri, functionari publici) nu sunt achitate, integral, de mai bine de 7 luni.”

Urmareste-ne si pe:
Bogdan Constantinescu

Share
Published by
Bogdan Constantinescu

Recent Posts

Rachete Patriot pentru Ucraina, Ciolacu nu mai recunoaste ce a spus acum doua zile

Premierul PSD Marcel Ciolacu si-a schimbat pozitia in legatura cu eventuala trimitere a uunui sistem…

19 minute ago

Fostul sef al serviciilor de informatii, Nikolai Patrusev, va ocupa pozitia de consilier al lui Putin

Fostul secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei, destituit de Vladimir Putin, Nikolai Patrusev, va…

32 de minute ago

Piedone o acuza pe Anca Alexandrescu ca a luat spaga: „Vrei sa spun eu despre traistele tale pe care le-ai carat?” – Video

Scandal in direct la Realitatea Plus, luni seara, intre o realizatoare a postului, Anca Alexandrescu,…

2 ore ago

Propagandistii Kremlinului sustin ca Occidentul a pierdut Razboiul Rece: „Finlanda si-a mentinut existenta datorita Uniunii Sovietice”

Directorul general al studioului de film Mosfilm, Karen Sahnazarov, sustine ca Uniunea Sovietica a castigat…

3 ore ago

Diana Sosoaca, discurs legionar in plenul Parlamentului: „Iudeo-bolsevicii au omorat peste 800.000 de romani in temnitele comuniste”

Senatoarea Diana Sosoaca a sustinut, marti, 14 mai, in Parlament, cu ocazia „Zilei solidaritatii si…

O oră ago