Grindeanu, anunt neasteptat, organizeaza rezistenta fata de Dragnea: „Iata ce a facut Liviu Dragnea prin declansarea crizei politice”

politica

Sorin Grindeanu revine cu un nou mesaj critic la adresa lui Liviu Dragnea. Fostul premier tine sa arate, ca din cauza actiunilor sefului PSD, romanii vor trebui sa scoata din buzunare mai multi bani.

„Ca sa recapitulam, de vina pentru ca nu toata lumea il ridica-n slavi pe Liviu Dragnea sunt: ‘sistemul’ (destul de vag, probabil nu cel cu care juca chiar Dragnea tenis), George Soros (care are acum, pare-se, drept unica preocupare sa-l deranjeze pe inca-presedintele PSD), presa ostila (peste care merge ANAF-ul inopinat, cum altfel) si un pic, dar doar un pic, programul de guvernare. Da, tineti minte, acel document ridicat la rang de Adevar Suprem pe cand Guvernul Grindeanu era ‘evaluat’, dar care acum e modificat aproape zilnic pe ici-colo, prin partile esentiale.

Am avertizat in repetate randuri ca stabilitatea si predictibilitatea sunt primordiale, daca vrem sa pastram increderea investitorilor. Va dau un singur exemplu, ca sa intelegeti ce a facut Liviu Dragnea prin declansarea crizei politice de luna trecuta: ultima licitatie pentru titluri de stat cu scadenta la 10 ani s-a inchis la dobanda de 3.98, sensibil mai mare decat precedenta, de 3.68. Adica, din cauza deciziei unui singur om, toti romanii au de pierdut: toti va trebui sa scoatem bani din buzunarele noastre ca sa platim dobanzi mai mari”, a scris, pe Facebook, Sorin Grindeanu.

Fostul premier a adaugat apoi ca are in continuare intalniri cu lideri ai PSD, chiar daca a fost exclus din partid.

„Cat despre informatiile aparute in presa legate de intalniri pe care le am cu colegi si prieteni din PSD, da, sunt adevarate. Si ma voi intalni in continuare cu toti cei care doresc, fie ca sunt din Timis, Teleorman sau Giurgiu, pentru ca sunt si voi ramane pesedist, unul preocupat de viitorul partidului din care fac parte de 21 de ani”, a mai scris fostul premier.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Mai mult despre: , , ,


Comentarii: