Grindeanu anunta ranjind ce asteptari are de la ministrul Justitiei privind evaluarea lui Kovesi si a lui Augustin Lazar

news

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, la Tulcea, referindu-se la evaluarea facuta de ministrul Justitiei in privinta activitatii procurorului general Augustin Lazar si a sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, ca are „mare incredere” in ministrul Tudorel Toader si ca asteapta si pachetul de legi in domeniul justitiei care trebuie promovate in perioada urmatoare, potrivit News.ro.

„Am mare incredere in domnul ministru Toader si astept nu doar aceasta evaluare, dar si pachetul de proiecte de legi pe care trebuie sa il promovam in perioada urmatoare, fie ca vorbim de acea parte de care am vorbit tot timpul, dar care nu cuprinde doar legea gratierii, ci e un pachet de masuri pe care trebuie sa il adoptam, astfel incat acea posibila decizie pilot a CEDO care ne-ar duce intr-o situatie de a plati aproximativ 80 de milioane de euro pe an – calculul apartine vechii guvernari – sa fie evitat. Si, in pregatirea acestui pachet, care mai cuprinde poate si acele masuri alternative de detentie, sunt lucruri care intr-un final cred ca exista si in Parlament ca initiative legislative, daca sunt lucruri care corespund cu viziunea MJ sunt lucruri absolut binevenite”, a afirmat primul ministru.

Comisia juridica din Senat a amanat, pentru trei saptamani, discutiile privind proiectul Legii gratierii, la solicitarea Ministerului Justitiei, pe motiv ca Executivul va veni cu un set de masuri complementare pentru situatia din penitenciare. Ministrul Tudorel Toader a afirmat ca va discuta cu premierul Sorin Grindeanu inclusiv posibilitatea retragerii proiectului.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat, marti, ca finalul verificarilor la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si DNA se apropie si ca in termenul stabilit va comunica concluziile si argumentele care au dus la acestea. Tudorel Toader a mai spus, referitor la declaratiile presedintelui Klaus Iohannis ca este optimist in ce priveste aceste verificari, ca si el este „optimist in statul de drept”.

Intrebat care sunt motivele evaluarilor facute de Ministerul Justitiei, Tudorel Toader a spus ca, potrivit Constitutiei, „Ministerul Public isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului Justitiei”.

Intrebat ce spune despre declaratiile presedintelui Klaus Iohannis, care a aratat ca este optimist in ceea ce priveste verificarile Ministerului Justitiei, Tudorel Toader a raspuns: „Si eu sunt optimist in statul de drept”.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat, pe 12 martie, ca va discuta cu procurorul general Augustin Lazar si, separat, cu procurorul general al DNA, Laura Codruta Kovesi, despre ancheta privind OUG 13, considerand ca s-a incalcat legea, conform deciziei Curtii Constitutionale, si a dat de inteles ca nu exclude nici varianta ca cei doi sa demisioneze pana atunci. Tudorel Toader a mai spus atunci ca va face o analiza a activitatii Ministerului Public in doua saptamani, urmand sa ia in acel moment o decizie finala, inclusiv privind revocarea celor doi procurori generali.

Ulterior, pe 13 martie, ministrul Justitiei a afirmat ca nu le-a sugerat procurorului general al Romaniei si procurorului-sef al DNA sa isi dea demisia, ci a invocat o institutie care exista in Codul Muncii, precizand ca oricine poate sa isi dea demisia si ca nimeni nu este obligat sa munceasca impotriva vointei lui.

Ministerul Justitiei a precizat ca ministrul are dreptul si obligatia de a verifica eficienta manageriala si modul de indeplinire a atributiilor de serviciu de catre procurorul general si procurorul-sef al DNA, potrivit legii privind organizarea judiciara.

Presedintele Klaus Iohannis a declarat ca nu crede ca cel care o poate face din punct de vedere legal va solicita revocarea procurorului general si a sefei DNA. Presedintele a spus ca este „foarte multumit” de procurorul general si procurorii sefi ai DNA si DIICOT.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Mai mult despre: , , , ,

Comentarii: