Grindeanu, delir peremist la motiune: „Citu, periculos megaloman. Ciolos, creatura ciudata care pupa orice inel strain”

politica

Deputatul PSD Sorin Grindeanu a declarat, la dezbaterea motiunii de cenzura in Parlament, ca „la Palatul Victoria nu exista o echipa de guvernare, ci niste gasti dirijate doar de interesele lor politico-financiare, iar pentru sefia acestor gasti numite PNL si USR se lupta cei patru cavaleri ai Apocalipsei Nationale – Orban, Citu, Barna si Ciolos”. 

„Am ajuns astazi intr-o situatie limita legata de viitorul tarii din cauza unui Guvern care nu trage pentru Romania, ci pentru propriile buzunare de partid. La Palatul Victoria nu exista o echipa de guvernare, ci niste gasti dirijate doar de interesele lor politico-financiare, iar pentru sefia acestor gasti numite PNL si USR se lupta cei patru cavaleri ai Apocalipsei Nationale – Orban, Citu, Barna si Ciolos.

Citu – un agresiv ministru al Finantelor, devenind insa pentru Romania un periculos megaloman rupt total de realitate.

Orban, un mare maestru al invartelilelor subterane si al compromisurilor sulfuroase pentru bugetul tarii, dispus sa renunte la orice minister pentru a obtine o functie.

Barna, penalul de tip nou, obligat sa isi inghita propriile lozinci cu penalilor dupa ancheta DNA despre milioanele de euro din bani europeni fraudate cu tupeu.

Ciolos – o creatura ciudata, un agro contopist, altoit de arivismul nemasurat al celui care este gata sa pupe orice inel strain doar, doar poate sa ajunga mare si tare in Romania.

Adevarul este ca dezastrul guvernarii de azi pleaca de la esecul din 2020 al stilului Orban de a conduce tara, de a guverna strict pentru camarila lui de partid. Cu Ludovic Orban – capo di tutti capi in trecut guvernarea a excelat doar in chermeze. Orban si Citu sunt capabili sa descentreze harta tarii, doar doar sa fie alesi la sefia PNL, iar Barna si Ciolos disperati sa nu piarda cumva vreo firimitura din acest ospat pe banii romanilor”, a afirmat Sorin Grindeanu de la tribuna Parlamentului, citat de news.ro.

Acesta a adaugat ca solutia este votarea motiunii de cenzura pentru ca acest Guvern care a facut rau Romaniei in doar sase luni cat pentru 6 ani sa cada.

„Niste pradatori nemilosi, niste Ludovici care confisca toata avutia tarii si conduc pe principiul – dupa noi potopul. Stimati colegi, astazi avem o singura solutie – trebuie sa dam jos acest Guvern care in doar sase luni a intors Romania in timp cu 6 ani. Altfel cu marionete de tip Citu si reziduri din Cernobilul politicii precum Orban, Romania este condamnata inevitabil la klausteritate”, a conchis Grindeanu.

Camera Deputatilor si Senatul dezbat si voteaza, in plenul reunit de marti, motiunea de cenzura a PSD impotriva Guvernului Citu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: