Grindeanu, enervat că e trimis la pușcărie: ”Nu ți-e rușine?”. A început să intre să comenteze pe la postările celor care critică PSD

Grindeanu enervat că e trimis la pușcărie Nu ți-e rușine. A început să intre să comenteze pe la postările celor care critică PSD
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat dur la o postare a activistului Marian Rădună, care l-a atacat pe tema votului pentru pachetele privind PNRR.

Marian Rădună a scris pe Facebook că a auzit că Sorin Grindeanu „nu votează pachetele pentru PNRR”, după care a folosit un limbaj injurios la adresa liderului PSD.

„Am auzit ca Sorin Grindeanu nu votează pachetele pentru PNRR.. Păi FMM de parvenit și hoț! Cu România ce ai mah? Nu v-a ajuns cat ați furat? Eu v-aș băga la pușcărie pentru falimentarea României!”, a scris Marian Rădună.

Sorin Grindeanu a intervenit în comentarii

Președintele PSD a răspuns direct la postarea activistului, reproșându-i limbajul folosit și făcând trimitere la un episod din Parlament.

„Tu nu erai ala care se tavalea pe covoare prin Parlament?! Nu ti-e rusine sa vorbesti asa?! Voi la USR cu 8 la suta imi spui mie ce sa fac?!”, a scris Sorin Grindeanu.

Liderul social-democrat a respins acuzațiile și a susținut că proiectele privind PNRR vor fi votate doar după dezbatere și în condiții de transparență.

„Pana sa bagi tu la puscarie, vezi ca ai un sef condamnat definitiv care inca e in functie. Iar proiectele pe PNRR le votam dupa dezbatere, in mod transparent si cu toti partenerii sociali la masa – nu cum vreti voi si Bolojan. Capisci?!”, a mai transmis Grindeanu.

Reacția lui Rădună

”Băi mizerie! Eu eram ăla care te-a criticat alături de sute de mii de români pentru ca ai legalizat hoția! Eu împreună cu două doamne am fost abuzați de slugile voastre in Parlament pentru că mimați interesul pentru români! FMM de hoț!

Trebuia să dispari din viața publică și să rămâi cu averile ilicite câștigate din funcțiile avute “decât” la stat!

Văd ca de când vezi țările cu avioanele NORDIS știi doar limbi străine!!!”, a reacționat activistul.

Reamintim că Rădună a organizat sau participat la numeroase proteste în Piața Victoriei, în special în perioada în care Liviu Dragnea controla guvernul României.

Contextul disputei

Schimbul de replici are loc după consultările de la Cotroceni privind formarea unui nou Guvern, în contextul tensiunilor dintre PSD, PNL și USR pe tema pachetelor legislative legate de PNRR.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că social-democrații nu vor vota în forma actuală legile necesare îndeplinirii jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, acuzând Guvernul condus de Ilie Bolojan că încearcă să transfere în Parlament responsabilitatea adoptării unor proiecte pe care PSD le consideră nefundamentate sau favorabile unor interese politice.

„Le-am transmis celor de la PNL şi USR un fapt simplu – PSD este în opoziţie. Poate au uitat sau poate n-au înţeles exact cum stau lucrurile. PSD nu ocupă în acest moment nicio funcţie în guvern”, a declarat Sorin Grindeanu, la Parlament.

PSD: Strategia lui Bolojan de a guverna prin Parlament este complet greșită

Liderul social-democrat a afirmat că strategia premierului demis Ilie Bolojan de a continua guvernarea prin promovarea în Parlament a proiectelor asumate prin PNRR și prin exercitarea de presiuni asupra PSD este una greșită.

„De aceea, strategia domnului prim-ministru Bolojan demis de a continua să guverneze prin intermediul Parlamentului şi punând presiune pe voturile PSD este una complet greşită. În acest sens, le-am spus că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta”, a declarat Grindeanu.

El a susținut că PSD nu va accepta ca modificările legislative legate de jalonul referitor la integritatea în funcția publică să fie folosite pentru rezolvarea problemelor unor lideri ai USR.

„De exemplu, suntem total împotrivă ca domnul Fritz să-şi rezolve problemele de integritate prin modificarea legii. Concret, nu vom accepta ca în grupul de lucru pe subiectul privind jalonul care face referire la integritatea în funcţia publică USR să introducă tot felul de texte care să rezolve problemele personale ale lui Fritz, Clotilde Armand şi ale altor USR-işti condamnaţi definitiv de Înalta Curte”, a afirmat președintele interimar al PSD.

Grindeanu: Nu vom vota pur și simplu legea salarizării

Sorin Grindeanu a anunțat că PSD nu va vota nici proiectul legii salarizării în forma pregătită de Guvern, susținând că documentul nu a fost pus în transparență, iar consultarea cu sindicatele și patronatele ar fi fost doar formală.

„De asemenea, i-am anunţat că nu vom vota pur şi simplu o lege a salarizării, care nici astăzi nu este pusă în transparenţă şi unde consultarea cu sindicatele şi patronatele a fost un simulacru. Tocmai de aceea noi astăzi ne vom întâlni cu toate confederaţiile sindicale şi miercuri cu patronatele, pentru că este un subiect mult prea important pentru România ca noi să aşteptăm să ne trimită domnul Pîslaru sau domnul Bolojan o lege proastă sau inaplicabilă”, a declarat Grindeanu.

Liderul PSD a afirmat că reprezentanții PNL și USR care acuză întârzierea adoptării legii salarizării ar trebui să țină cont de faptul că jalonul a fost amânat în perioada în care premier era Nicolae Ciucă.

„Şi pentru cei din PNL şi USR care tot vociferează că această lege trebuia făcută deja le reamintesc că pe vremea lui Nicolae Ciucă acest jalon a fost mutat din cererea 3 de plată în cererea 6, pentru că foştii miniştri de finanţe ai PNL-ului au spus că nu au bani pentru a o implementa. Asta este adevărul pe care îl puteţi verifica foarte simplu”, a adăugat el.

Sorin Grindeanu a mai susținut că PSD nu va accepta folosirea PNRR pentru privatizarea netransparentă a unor companii de stat profitabile sau pentru proiecte de digitalizare care ar favoriza anumite companii străine.

„Închei prin a-i avertiza din nou pe cei de la PNL şi USR să nu folosească PNRR pentru a privatiza în mod netransparent şi la super discount companiile româneşti profitabile sau să facă o aşa-zisă digitalizare cu dedicaţie pentru un anumit concern străin. Acestea sunt lucruri inacceptabile pentru PSD”, a transmis Grindeanu.

El a afirmat că PSD nu poate fi tratat drept „sac de box”, exclus din orice formulă de guvernare, dar solicitat să asigure voturile necesare în Parlament.

„Adică să nu credeţi că PSD-ul rămâne doar pe post de încasator de sac de box, dar când ai nevoie de voturi în Parlament, cum ar fi acum la legile acestea, PSD-ul să le voteze. De aceea am spus la începutul intervenţiei mele că ar trebui să realizeze şi de la Cotroceni, şi de acum că cei care sunt în acest moment în arcul guvernamental ar trebui să realizeze foarte bine unde e PSD-ul – în opoziţie astăzi”, a declarat liderul social-democrat.

Alegerile anticipate, „un scenariu” care nu poate fi exclus

Întrebat despre posibilitatea organizării alegerilor anticipate, Sorin Grindeanu a afirmat că acest scenariu nu poate fi exclus, dar că nu ar putea fi pus în aplicare într-un interval foarte scurt.

„E un scenariu pe care nu poţi să-l excluzi niciodată. E pe masă. E un scenariu care nu se poate întâmpla de pe o săptămână pe alta. Deci, dacă s-ar intra în acest scenariu, ar fi alegeri undeva în toamna acestui an, târzie. E un scenariu care ar arunca într-un soi de instabilitate continuă, să zicem, scena politică şi economică, în primul rând. Şi ăsta e de fapt principalul criteriu după care trebuie să ne uităm”, a spus el.

Grindeanu a precizat că PSD nu consideră anticipatele o variantă favorabilă, dar că formațiunea este pregătită și pentru acest scenariu.

„Dar e şi acesta un scenariu. N-avem niciun fel de problemă să intrăm şi în acest scenariu. Nu-l văd unul fericit, nu văd să se schimbe peste noapte şi vă spun ceva, ce am spus la Cotroceni legat de acest scenariu. Evident că vom intra în alegeri pe bază de reciprocitate. Dacă USR şi PNL au decizii prin care spun că nu mai fac majorităţi cu PSD, evident, vom avea şi noi acelaşi lucru”, a afirmat președintele interimar al PSD.

PNL acuză PSD că pune în pericol fondurile din PNRR

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru a acuzat apoi PSD că intenționează să blocheze în Parlament proiectele necesare pentru salvarea fondurilor din PNRR și pentru continuarea demersurilor legate de programele SAFE și aderarea României la OCDE.

„E clar ca lumina zilei că PSD va trânti, în Parlament, toate șansele României de a mai salva banii din PNRR și va sabota toate progresele pe programele SAFE și OCDE. Despre efortul de reducere a deficitului bugetar, nici nu mai încape discuție. Nu interesează pe nimeni din PSD. Totul dintr-o ură orbească față premierul Ilie Bolojan”, a afirmat Muraru, într-un comunicat.

Liberalul a susținut că lipsa accesului la resurse i-ar fi determinat pe social-democrați să condiționeze viitorul țării de propriile interese.

„Lipsa de acces la resurse i-a împins pe pesediști în pragul disperării. Condiționează viitorul țării de propriile interese și privilegii. Partidul Naţional Liberal vrea bani pentru România, PSD vrea bani pentru baroniada locală și sinecurile sale. PNL vrea reducerea cheltuielilor statului și reforme, PSD vrea un stat gras, cu privilegii”, a declarat Alexandru Muraru.

Vicepreședintele PNL a afirmat că PSD a anunțat că intră în opoziție parlamentară, deși, în opinia sa, social-democrații ar fi fost implicați de la început în actul de guvernare.

„Au anunțat astăzi că intră într-un fel de opoziție parlamentară, deși PSD este acolo din prima zi de guvernare cu premierul Bolojan. Grindeanu s-a uitat la sondaje și a zis: dacă românii nu mă vor, atunci dau foc țării”, a susținut liberalul.

Muraru a cerut președintelui României și opiniei publice să exercite presiuni asupra PSD pentru ca parlamentarii social-democrați să participe la votarea legilor necesare salvării fondurilor europene.

„Este esențial ca președintele României și opinia publică să pună presiune pe acești șantajiști fără bun simț să se abțină de la vacanțe de lux în perioada aceasta și să vină în Parlamentul României pentru a vota legile care să salveze banii europeni”, a transmis Alexandru Muraru.

Comentarii

Citește mai departe

Piața auto din România a înregistrat o scădere puternică în luna iulie, când au fost înmatriculate 11.633 de autoturisme noi, cu 28% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. După primele șapte luni din 2026, piața este cu 5,5% sub nivelul din perioada similară a anului trecut, însă interesul pentru mașinile electrice și […]
David Popovici a început cu dreptul Campionatele Europene de natație de la Paris. Înotătorul român a fost cel mai rapid sportiv din seriile probei de 100 de metri liber, cu timpul de 47,13 secunde, și s-a calificat în semifinale. Cursa decisivă pentru calificarea în finală este programată marți seară. Popovici, cel mai bun timp din […]
Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall afirmă că instituţiile statului, inclusiv Parchetul General şi DNA, ar trebui să verifice dacă întârzierile şi blocajele repetate în cazul unor proiecte energetice strategice ale României au fost provocate exclusiv de incompetenţă administrativă sau dacă au existat şi influenţe ori interese externe. Birchall invocă proiectele privind gazele de şist, […]
O nouă dronă a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova, în noaptea de luni spre marți, în timp ce Rusia desfășura atacuri aeriene asupra regiunii Odesa din Ucraina. Ministerul Apărării de la Chișinău susține că aparatul avea caracteristici similare unei drone de tip Geran-3 (Shahed-238) și a rămas aproximativ un minut pe teritoriul […]
Fostul președinte sirian Bashar al-Assad a fost condamnat la moarte de un tribunal din Siria, fiind acuzat de „crime de război” și „crime împotriva umanității”. Decizia a fost pronunțată în lipsă, deoarece Assad a fugit din țară după prăbușirea regimului său și s-a refugiat la Moscova, unde se află sub protecția Rusiei. Assad, condamnat pentru […]