Grindeanu fuge de noua OUG 13, da vina pe Predoiu: „Nu vreau sa ma implic de niciun fel pe subiecte legate de justitie”

politica

Sorin Grindeanu, TAROM, reformare, manageri corporatisti, familii, nepotisme

Prim-vicepresedintele PSD Sorin Grindeanu a sustinut, joi, ca nu stia nimic despre amendamentul adoptat de Senat in legatura cu pragul de 250.000 de lei pentru abuzul in serviciu.

„Nu am participat duminica la acea sedinta a coalitiei. De vreo 6-7 ani ma feresc sa imi dau cu parerea despre orice initiativa in acest domeniu, cel al justitiei (…) Nu e un domeniu la care sa vreau sa spun ca e bine sau rau. Exista specialisti, ca se afla la Curtea Constitutionala, ca se afla la Ministerul Justitiei, ca sunt la Comisia de la Venetia… Sunt oameni care stiu foarte multa carte si care sunt specialisti in acest domeniu. Din pacate, am vazut ca o anumita precizare din partea Ministerului Justitiei a venit dupa votul din Senat. Poate era mai bine sa vina inainte. In mod sigur era mai bine, nu poate (…) E un domeniu in care cred specialistii trebuie sa vorbeasca mult mai mult decat oamenii politici”, a spus Sorin Grindeanu, intr-o declaratie de presa.

Intrebat cum i se pare pragul de 9.000 de lei, el a raspuns ca nu vrea sa comenteze.

In ceea ce priveste votul din Camera Deputatilor cu privire la acest prag pentru incriminarea abuzului in serviciu, Sorin Grindeanu spune ca asteapta parerea specialistilor pe acest subiect.

„O sa trebuiasca sa votez probabil ca deputat in Camera Deputatilor… Daca voi vedea ca toata lumea este de acord cu un anumit punct de vedere, nu o sa fiu eu cel care sa ma opun sau sa spun intr-o forma sau alta, dar hai sa vedem parerea specialistilor. Deocamdata, am vazut ca a venit un pic prea tarziu, dupa votul din Senat, consider potrivit ca ar fi trebuit sa vina inainte”, a aratat ministrul Transporturilor.

Grindeanu a avizat, cand a fost prim-ministru, celebra OUG 13, ordonanta care a scos in strada sute de mii de romani. La vremea respectiva, Grindeanu le-a spus sfidator jurnalistilor ca „Guvernul are dreptul sa emita ordonante de urgenta”.

Comisia Europeana a lasat de inteles, joi, ca nu este deloc de acord cu pragul introdus de coalitia guvernamentala de la Bucuresti pentru abuzul in serviciu.

„Intelegem ca textul nu este definitiv si ca procesul legislativ este inca in desfasurare.

Totusi, monitorizam indeaproape situatia, avand in vedere angajamentele asumate de Romania in cadrul MCV si in special prin PNRR.

Mai general, reamintim importanta unei lupte eficiente impotriva coruptiei”, a transmis joi Comisia Europeana

Procurorul sef al Parchetului European, Laura Codruta Kovesi, anuntat ca va sesiza Comisia Europeana daca parlamentarii PSD si PNL vor vota si in Camera Deputatilor amendamentul adoptat miercuri de Senat care prevede introducerea unui prag de 250.000 de lei pentru abuzul in serviciu.

”EPPO a fost creat pentru a imbunatati nivelul de protectie a intereselor financiare ale UE. Prin urmare, este de datoria mea sa reactionez daca vad evolutii care merg in directia opusa.

Ceea ce vad in aceste amendamente propuse este intentia de a dezincrimina partial infractiunea de abuz in functie. Daca aceste modificari ar fi adoptate, ar afecta investigatiile EPPO si ar scadea nivelul existent de protectie a intereselor financiare ale UE in Romania.

Acesta este motivul pentru care vom urmari cu atentie urmatorii pasi ai procedurii legislative si vom fi pregatiti sa aducem aceasta problema in atentia Comisiei Europene, inclusiv in cadrul mecanismului de conditionare a statului de drept”, a declarat Kovesi.

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a sugerat miercuri, intr-o postare pe Facebook, ca nu este de acord cu amendamentul privind pragul de 250.000 de lei pentru abuzul in serviciu, la scrut timp dupa ce s-au anuntat proteste in Piata Victoriei. Respectivul amendament a fost insa votat de senatorii PSD.

„Ministerul Justitiei trebuie sa prezinte public o varianta de reglementare adecvata pentru pragul valoric la abuzul in serviciu, in acord cu deciziile Curtii Constitutionale, cu recomandarile Comisiei de la Venetia si cu opiniile specialistilor in drept.

PSD ramane consecvent si va vota in Camera Deputatilor, care este for decizional, doar ceea ce recomanda profesionistii din justitie.

Modificarea Codurilor Penale este jalon in PNRR si trebuie sa ne asiguram ca aceasta reforma se va face cum trebuie”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Citeste si: Antena 3 intoarce armele? Incurajeaza protestul din Piata Victoriei: „Coalitia legalizeaza furtul pana in 250.000 de lei”

Senatul a adoptat, in sedinta de plen de miercuri, proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Codului penal si a altor acte normative, pentru punerea in acord cu decizii ale Curtii Constitutionale, prin care pragul pentru abuzul in serviciu, care se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani, se stabileste la 250.000 de lei.

„Fapta functionarului public, care cu stiinta in exercitarea atributiilor de serviciu nu indeplineste un act prevazut de o lege (…) ori il indeplineste cu incalcarea unei dispozitii cuprinse intr-un astfel de act normativ cauzand astfel o paguba mai mare sau egala cu 250.000 de lei ori o vatamare grava a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica. Dispozitiile privind conditia ca paguba sa fie mai mare de 250.000 lei nu se aplica daca faptuitorul a mai savarsit o fractiune de abuz in serviciu ori pe neglijenta in serviciu, intr-un interval de cinci ani de la data ramanerii definitive a hotarari judecatoresti de condamnare”, se arata intr-un amendament adoptat de Senat.

Potrivit aceluiasi proiect, cu aceeasi pedeapsa (inchisoare de la 2 la 7 ani) se sanctioneaza si fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, ingradeste exercitarea unui drept al unei persoane ori creeaza pentru aceasta o situatie de inferioritate pe temei de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, orientare sexuala, apartenenta politica, avere, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV SIDA.

Iata cum au votat partidele acest amendament:

Proiectul de lege va fi dezbatut de Camera Deputatilor, for decizional in acest caz

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: