Grindeanu l-a luat la intrebari pe Tudorel Toader despre ce a discutat cu ambasadorul SUA. Raspunsul ministrului

news

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, joi, ca ministrul Justitiei, Tudorel Toader, l-a asigurat ca nu a discutat cu ambasadorul SUA in Romania, Hans Klemm, despre evaluarea sefilor Ministerului Public si Directiei Nationale Anticoruptie.

Intrebat la Romania TV de ce a amanat ministrul Justitiei prezentarea evaluarii sefilor Ministerului Public si DNA cu 48 de ore, premierul Grindeanu a raspuns: „Pentru ca a avut, din cate imi amintesc, o vizita de doua zile la Bruxelles”.

Totodata, seful Executivului a precizat ca aceasta evaluare „nu are nicio legatura” cu intalnirea pe care ministrul Justitiei a avut-o luni cu ambasadorul Hans Klemm.

„Nu are nicio legatura si chiar am intrebat (…) Am adresat aceasta intrebare domnului ministru la intalnirea de ieri dupa-amiaza, daca s-a discutat cumva despre aceasta evaluare si a fost un dialog intre ministru si domnul ambasador. Domnul ministru m-a asigurat ca nu (…) Eu il cred pe domnul ministru (…) E un om care si-a castigat respectul in aceasta bransa, in acest domeniu, cel al justitiei”, a mai afirmat Grindeanu.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, ca a realizat evaluarea sefilor Ministerului Public si DNA „personal” si „fara presiune sau ingerinta” de la nimeni strain de Ministerul Justitiei.

Totodata, ministrul Justitiei a afirmat ca nu este oportuna, in acest moment, declansarea procedurii de revocare a procurorului general si a procurorului sef al DNA.

„In acest context, evaluand toti factorii de constitutionalitate, de legalitate, de oportunitate (…) am apreciat ca, in acest moment, nu este oportuna declansarea mecanismului institutional de revocare a procurorului general, respectiv a procurorului sef al DNA”, a spus Toader, intr-o conferinta de presa.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: