Grindeanu l-a atacat violent pe Bolojan în fața primarilor și a plecat înainte să vorbească și Bolojan: ”Dacă ești primar ești prezentat ca angajator de pile sau amante sau unul dintre cei care vrei să iei fonduri de la bugetul de stat ca să le furi”

Grindeanu l-a atacat violent pe Bolojan în fața primarilor și a plecat înainte să vorbească și Bolojan Dacă ești primar ești prezentat ca angajator de pile sau amante sau unul dintre cei care vrei să iei fonduri de la bugetul de stat ca să le furi

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a atacat din nou pe Ilie Bolojan, marți, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România și a plecat imediat, înainte ca Bolojan să ia cuvântul.

„Aş vrea azi aici, dacă vom putea, să facem un exerciţiu de sinceritate, să lăsăm deoparte discursurile triumfaliste şi să vorbim deschis despre elefanţii din încăpere. În ultima perioadă s-a încercat, cu bună ştiinţă şi aproape prin toate mijloacele, diabolizarea primarului din România. Pe scurt, dacă nu eşti dintr-o localitate în care ai miliarde de la buget, atunci eşti prezentat ca fiind incapabil, angajator de pile sau amante sau unul dintre cei care vrei să iei fonduri de la bugetul de stat ca să le furi”, a afirmat Grindeanu.

„Această diabolizare în corpore este doar o minciună comodă, care exprimă o lene morală şi intelectuală a celor incapabili să depăşească un populism ieftin. Provin din administraţia locală. Administraţia locală nu se face cu lozinci şi etichete, ci cu foarte multă muncă. Marea majoritate dintre dumneavoastră sunteţi oameni care bateţi săptămânal Bucureştiul nu pentru privilegii, ci pentru a aduce apă, gaze, grădiniţe şi şcoli noi în localităţi”, a spus liderul PSD.

Grindeanu a subliniat că relaţia dintre Guvern şi autorităţile locale trebuie să se bazeze pe respect şi sprijin reciproc.

„E comod să-i spui unui primar că e incapabil pentru că s-a întrerupt iluminatul public în localitate, după ce i-ai luat toţi banii din conturi. Această abordare greşită trebuie să înceteze. Primul exerciţiu de sinceritate este să recunoaştem că e nevoie de mai mult respect, de mai puţine piedici şi de mai mult sprijin concret. Dar e la fel de adevărat că acest lucru trebuie să funcţioneze în ambele sensuri”, a declarat acesta.

El a arătat că utilizarea corectă a fondurilor publice şi integritatea trebuie să rămână principii obligatorii.

„Cheltuirea corectă a banului public, stoparea risipei sau integritatea în funcţia publică nu trebuie să fie lucruri opţionale, indiferent că suntem de stânga sau de dreapta. Întreaga societate le cere”, a precizat Grindeanu.

Măsuri administrative şi restructurări

Referindu-se la reorganizările din administraţie, liderul PSD a afirmat că acestea trebuie aplicate punctual, nu generalizat.

„Folosesc termenul de măsuri, nu de reformă, pentru că nu ar trebui să fie un titlu de glorie în a da oameni afară. Restructurările sunt necesare acolo unde schemele au fost supraîncărcate, dar majoritatea aţi făcut reducerile pe care le puteaţi face. Nu puteam fi de acord cu tăieri pauşale care dădeau bine pe hârtie, dar se traduceau prin costuri mai mari pentru bunuri şi servicii prin externalizare”, a spus el.

Grindeanu a adăugat că pachetul de măsuri administrative va continua, dar într-o manieră echilibrată.

„Acest pachet a fost negociat şi închis de vreo două-trei luni şi va merge înainte, dar în condiţii corecte. În primul rând, măsurile vor viza şi administraţia publică centrală. Este absolut incorect ca efortul să fie pus doar pe administraţia locală, de unde s-a tot tăiat de-a lungul timpului”, a declarat acesta.

Fondurile pentru comune şi investiţiile, menţinute

Sorin Grindeanu a dat asigurări că finanţările pentru comunităţile locale nu vor fi reduse.

„Un lucru important şi îl spun ferm este că nimeni nu se va atinge de fondurile destinate comunelor. Din discuţiile cu partenerii de guvernare, punctul nostru de vedere a fost înţeles. Îngheţarea investiţiilor ar fi un lucru de sabotaj economic şi social”, a afirmat el.

Potrivit acestuia, programele de dezvoltare locală trebuie să continue.

„Investiţiile din PNDL şi Anghel Saligny trebuie să continue şi în 2026. Va trebui să asigurăm, şi sunt convins că va fi făcut, plata la zi a facturilor. În prima jumătate a anului trebuie să asigurăm finanţarea pentru proiectele existente, dar mai ales pentru finalizarea PNRR”, a spus Grindeanu.

El a susţinut şi menţinerea veniturilor locale la nivelul comunităţilor.

„Din punctul nostru de vedere, toţi banii din taxele şi impozitele locale trebuie să rămână la dumneavoastră şi să fie folosiţi în investiţiile locale. Acest lucru este obligatoriu, pentru că altfel va fi foarte greu ca noi, în Parlament, să susţinem un buget care nu ţine cont de autorităţile locale”, a declarat liderul PSD.

În final, acesta a făcut apel la corectarea rapidă a disfuncţionalităţilor şi la refacerea colaborării între nivelul central şi cel local.

„Ca ultim exerciţiu de sinceritate, vă propun să recunoaştem acolo unde am greşit cu toţii, să îndreptăm lucrurile rapid, să ne folosim mai mult mintea decât toporul şi să refacem relaţia de colaborare între centru şi teritoriu”, a concluzionat Sorin Grindeanu.

Discursul lui Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a declarat, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România, că administraţia locală va trebui să funcţioneze în condiţii financiare mai restrictive, avertizând că, în lipsa creşterii performanţei, este posibilă o reformă administrativ-teritorială care să includă comasări de unităţi administrativ-teritoriale.

„Era o chestiune de respect din partea mea să particip azi la Adunarea Generală a asociaţiei primarilor, având în vedere că am fost trei mandate primar şi un mandat preşedinte de Consiliu Judeţean. Vă asigur de respectul meu, ştiind cât de dificil este să gestionezi problemele unei comunităţi cu resurse reduse”, a afirmat Bolojan.

Transferuri mai mici de la bugetul de stat

Premierul a arătat că, în contextul deficitului bugetar ridicat, sprijinul financiar de la nivel central va fi limitat în anii următori.

„Nu va mai putea fi aşa cum eram obişnuiţi până acum. Avem nişte deficite foarte mari pe care guvernele noastre s-au angajat să le corecteze şi pe care, dacă ne dorim să rămânem în nişte echilibre financiare, va trebui să le urmărim în anii următori. Capacitatea Guvernului de a creşte transferurile către autorităţile locale este scăzută, indiferent cine va fi premier şi ce coaliţie va guverna în anii următori”, a declarat el.

Bolojan a prezentat şi diferenţe structurale faţă de media europeană.

„În România, majoritatea sumelor pe care le foloseşte administraţia locală provin din transferuri de la bugetul de stat, circa 80%. În Uniunea Europeană, acest procent este de aproximativ 50%. Aproape jumătate din investiţiile din ţara asta se fac prin autorităţile locale, un procent dublu faţă de Uniunea Europeană”, a spus premierul.

Potrivit acestuia, autonomia financiară a administraţiilor locale este redusă. „În media ţărilor din UE, veniturile din taxele locale acoperă cheltuielile cu salariile. În România, acestea reprezintă aproximativ un sfert din cheltuielile salariale. Una este situaţia în reşedinţele de judeţ şi alta în comunele mici, unde lucrurile sunt problematice”, a adăugat Bolojan.

Posibile comasări de comune

Premierul a avertizat că următorii ani vor fi decisivi pentru funcţionarea actualei structuri administrative.

„Anul trecut şi anul acesta vor fi nişte ani determinanţi pentru administraţia publică locală. Avem două posibilităţi: să dovedim că, în actualele structuri, putem fi mai performanţi şi mai eficienţi sau, dacă nu reuşim acest lucru, este o problemă de timp până în 2028, când vor fi alegeri, să se ajungă la o reformă a administraţiei care va însemna reduceri de comune, comasări şi alte măsuri”, a declarat el.

Bolojan a precizat că Executivul pregăteşte un pachet de măsuri pentru administraţia publică locală, care ar urma să fie adoptat în perioada următoare.

„Acest pachet pentru administraţie, pe care ar trebui, cel mai târziu săptămâna viitoare, să-l adoptăm, aduce nişte lucruri foarte importante. Vă întăreşte mandatul pe care vi l-au acordat cetăţenii, capacitatea de a planifica şi de a genera politici publice”, a spus premierul.

El a subliniat că modernizarea administraţiei nu poate fi realizată exclusiv la nivel central: „Schimbarea nu se poate face din Bucureşti, ci prin fiecare dintre dumneavoastră”.

Comentarii

Citește mai departe

Primul trimestru de sarcină reprezintă una dintre cele mai importante perioade din evoluția unei sarcini, deoarece în aceste prime săptămâni organismul mamei începe să se adapteze unor schimbări majore, iar embrionul trece prin etape esențiale de dezvoltare. În această perioadă se formează structurile de bază ale organelor, sistemul nervos începe să se dezvolte, iar placenta […]
Loviturile israeliene au ucis peste 100 de copii în Liban, potrivit celor mai recente date furnizate de Ministerul libanez al Sănătății, citat de The Guardian. De la primele atacuri israeliene asupra țării, pe 2 martie, un total de 773 de persoane au fost ucise, iar alte 1.933 au fost rănite, se arată în raportul zilnic […]
Donald Trump a declarat, vineri, că Rusia ar ajuta Iranul „puțin”, înainte de a indica sprijinul SUA pentru Ucraina ca posibilă justificare, potrivit The Guardian. Într-un interviu acordat vineri dimineață la Fox News Radio, președintele SUA a fost întrebat dacă crede că Vladimir Putin susține Iranul în urma atacurilor americano-israeliene asupra țării. „Cred că ar […]
Programul „Rewards for Justice” al Departamentului de Stat al SUA oferă o recompensă de până la 10 milioane de dolari pentru informații despre noul Lider Suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, precum și despre oficiali și figuri de rang înalt asociate cu Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC). Un banner publicat de Serviciul de Securitate Diplomatică al […]
Pentagonul mută noi nave de război și pușcași marini în Orientul Mijlociu, pe măsură ce Iranul își intensifică atacurile asupra strâmtorii Ormuz, relatează Wall Street Journal, citând trei oficiali americani. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a aprobat o solicitare venită de la Comandamentul Central al SUA pentru trimiterea unui element dintr-un grup amfibiu pregătit […]