Grindeanu nu vrea sa spuna ce va face in Parlament: „Eu sunt un om superstitios si deocamdata nu vreau sa vorbesc”

politica

Prim-vicepresedintele PSD, Sorin Grindeanu, refuza sa spuna ce proiecte ca avea in calitate de parlamentar de Timis. El este primul pe lista pentru Camera Deputatilor.

Intrebat de Recorder „care este primul proiect de lege pe care vreti sa-l propuneti in noul Parlament?”, Grindeanu nu a vrut sa spuna pentru ca este „superstitios”.

„Eu sunt un om superstitios si deocamdata nu vreau sa vorbesc inainte de a se intampla lucrurile, chiar daca sansele sunt mari sa ajung in Parlament. Nu-mi place sa vorbesc inainte”, a declarat Grindeanu.

Grindeanu a dat un raspuns hazliu si cand a fost intrebat care este ultima carte citita: „Am rasfoit o carte a lui Nicolae Titulescu, ‘Politica externa a Romaniei’, dar n-am citit-o. Mi-am propus sa o citesc dupa campanie”.

Desi spune ca este superstitios, Grindeanu s-a enervat cand a aflat ca Ciolacu a spus ca ei doi au jurat pe o icoana ca nu sunt colaboratori ai serviciilor secrete.

”E greu sa comentez urmare a declaratiilor unui coleg al meu. A fost un eveniment nepublic, privat. (…) A fost un eveniment privat, care acum pe o declaratie facuta de Marcel Ciolacu la si altele este cat se poate de promovata astfel incat sa se distraga atentia de la problemele reale. Ca am jurat sau nu eu cu Ciolacu, in timpul liber, ca am facut altceva in timpul liber, nu inseamna ca nu vedem cum gestioneaza PNL Romania si o gestioneaza prost”, a declarat Sorin Grindeanu.

Marcel Ciolacu a declarat, intr-un interviu pentru Libertatea, ca alaturi de Sorin Grindeanu, a jurat pe o icoana din sufrageria sa, ca nu este colaborator al serviciilor secrete.

„Eu am o prietenie neascunsa cu Sorin Grindeanu. Seara, ne mai intalnim, stam mult timp impreuna, cred ca stam impreuna mai mult timp decat stam cu sotiile. Si aveam aceasta discutie. Vreo doua saptamani au fost atacuri la mine ca sunt securist, pe urma au fost la Sorin ca e securist. Si la mine in sufragerie, la apartament, am o icoana. Si i-am zis: ‘Bai Sorine, hai sa juram amandoi, ca deja nu mai avem niciunul incredere (in celalalt – n.red.)’. Si am jurat amandoi pe icoana”, a declarat Ciolacu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: