Grozaviile recursului compensatoriu, dupa doi ani. Oficial ANP: „Situatia este grava, 70% se intorc la puscarie dupa ce au comis infractiuni si mai grave”

news

Sorin Dumitrascu, liderul sindicatului gardienilor din penitenciare, solicita Parlamentului sa abroge de urgenta legea recursului compensatoriu, afirmand ca „70% dintre beneficiari se vor intoarce in inchisori”.

„Situatia este grava, trebuie ca Parlamentul sa reconsidere aceasta masura. Mare parte dintre beneficiarii clementei se reintorc in penitenciare, comit infractiuni din ce in ce mai grave. Acesti infractori trebuie sa demonstreze ca merita clemeta, nu se poate face arbitrar, printr-un text de lege adoptat in Parlament. Recursul recompensatoriu trebuie sa fie abrogat, fara nicio discutie, nu face decat sa scoata mai multi infractori pe strazi.

Statistica este necrutatoare: 70% dintre beneficiari se vor intoarce in penitenciare. Acest procent poate creste, pentru ca ii incurajeaza, este vazuta ca o incurajare, ca o slabiciune a statului”, a declarat Dumitrascu, vineri, la Digi24.

10 detinuti periculosi sunt eliberati zilnic ca urmare a recursului compensatoriu, arata o statistica data publicitatii de Ministerul Justitiei.

Nu mai putin de 70 de crime au fost comise de detinuti eliberati in baza recursului compensatoriu, in ultimii doi ani. De altfel, peste 21.000 de persoane condamnate pentru talharie, viol, pedofilie sau crima au fost puse in libertate dupa intrarea in vigoare a legii, in 2017.

Multi dintre puscariasi s-au intors dupa gratii la scurt timp dupa eliberare. Informatiile provin dintr-un document transmis de Administratia Nationala a Penitenciarelor catre Ministerul Justitiei.

Mai putin de 2% din totalul celor eliberati in baza recursului compensatoriu ispaseau pedepse pentru coruptie.

Aproape 500 dintre cei eliberati au recidivat si s-au intors in inchisori. Au comis 70 de omoruri, 49 de violuri si 6 fapte de agresiune sexuala care implica minorii.

Documentul a fost transmis de ANP catre Ministerul Justitiei in urma interpelarii parlamentare a deputatului PNL Florin Roman, care i-a cerut Anei Birchall o serie de precizari referitoare la persoanele care au fost eliberate in baza recursului compensatoriu.

„In acest moment, circula liberi pe strazile Romaniei: 943 criminali, 110 infractori condamnati pentru act sexual cu un minor, 2.300 de detinuti eliberati mai repede dupa ce au comis fapte de talharie, dar si 35 de persoane incarcerate pentru mita. Ingrijorator este si numarul violatorilor lasati in libertate, nu mai putin de 634”, a subliniat Roman.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: