Gruparea de la Craiova nu-l vrea premier pe Tomac. Atac la adresa Cotroceniului: ”Noi nu suntem într-o republică prezidenţială, unde preşedintele numeşte miniştri şi ce vrea el”

Gruparea de la Craiova nu-l vrea premier pe Tomac. Atac la adresa Cotroceniului Noi nu suntem într-o republică prezidenţială unde preşedintele numeşte miniştri şi ce vrea el
Deputatul PSD de Dolj Adrian Câciu a anunțat marți seara că PSD nu poate susţine desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcţia de prim-ministru, afirmând că viitorul şef al Guvernului trebuie să provină din zona politică validată printr-un scor important la alegerile parlamentare. Câciu este un apropiat al Liei Olguța Vasilescu, șefa lui directă pe linie de partid.

Câciu a susţinut, la România TV, că numirea unui premier care nu a obţinut sprijin electoral suficient pentru a intra în Parlament ar afecta logica democraţiei parlamentare.

„Mie mi se pare că premierul trebuie să fie din zona care a câştigat alegerile, din zona parlamentară. Altfel goleşte de conţinut democraţia parlamentară. Noi nu suntem într-o republică prezidenţială, unde preşedintele numeşte miniştri şi ce vrea el”, a declarat Adrian Câciu.

Fostul ministru a comparat situaţia cu un trofeu sportiv câştigat de o echipă care nu a participat la competiţie.

„Ridică cineva trofeul la Cupa Campionilor dacă nu joacă? La Liga Campionilor aţi văzut vreunul să ridice trofeul dacă nu a jucat pe teren?”, a spus deputatul PSD.

„A scăzut încrederea în politică, în Parlament. Asta ne mai trebuie, să duci un lider să conducă o ţară care a demonstrat că nu are încredere să ajungă în Parlament”, a afirmat Adrian Câciu.

El a criticat şi aşteptările create în spaţiul public privind apariţia unui premier providenţial, susţinând că şeful Guvernului nu trebuie prezentat drept o soluţie miraculoasă.

„De trei săptămâni toată lumea discută de mitul lui Făt-Frumos. Toată lumea trebuie să înţeleagă că premierul nu e un Mesia”, a spus fostul ministru al Finanţelor.

Poziția PNL și USR

Pe de altă parte, PNL şi USR nu vor să voteze un Executiv în care s-ar regăsi persoane apropiate PSD, chiar dacă acestea ar avea profil tehnocrat, au declarat surse politice în contextul în care președintele Dan este așteptat să îl nominalizeze pe Eugen Tomac în fruntea unui guvern de tehnocrați.

Potrivit acestora, numele lui Eugen Tomac nu este contestat în discuţiile dintre partide. Principala problemă este componenţa viitorului Guvern şi influenţa pe care PSD ar putea să o păstreze în administraţie.

Surse din conducerea PNL au declarat pentru Digi24 că partidul nu va vota un Guvern în care ar urma să fie numite persoane apropiate PSD.

Liberalii resping şi varianta unor miniştri tehnocraţi care să fie dublaţi de numiri politice în eşaloanele inferioare ale administraţiei. Potrivit surselor citate, PNL vrea să blocheze accesul PSD la resurse guvernamentale sub orice formă.

Partidul condus de Ilie Bolojan ar putea acorda un vot de încredere unui Guvern format exclusiv din tehnocraţi, cu condiţia ca aceştia să nu fie apropiaţi politic de niciun partid.

Sursele liberale susţin însă că o astfel de formulă ar fi doar o soluţie de compromis, nu una pe termen lung.

Nemulţumiri în PNL faţă de Alexandru Nazare

În PNL există nemulţumiri faţă de Alexandru Nazare, actual ministru de Finanţe, după ce numele acestuia a fost vehiculat pentru menţinerea într-un viitor Guvern tehnocrat.

Potrivit informaţiilor Digi24.ro, liberalii iau în calcul excluderea lui Alexandru Nazare din partid dacă acesta va accepta să facă parte dintr-un asemenea Executiv.

USR respinge un Guvern în care PSD îşi păstrează influenţa

USR nu ar susţine o formulă de Guvern tehnocrat în termenii discutaţi până acum, iar liberalii mizează că partidul condus de Dominic Fritz se va coordona cu PNL pe această temă.

Senatorul USR Cristian Ghinea a afirmat public că ideea unui Guvern tehnocrat condus de Eugen Tomac este „o idee proastă”.

„Dacă PNL şi USR votează formula asta, PSD va avea puterea, iar Bolojan şi USR vor avea lăturile”, a scris Cristian Ghinea pe Facebook.

Există însă şi voci în USR care nu ar exclude complet varianta unui Guvern tehnocrat, invocând necesitatea găsirii rapide a unei soluţii pentru criza politică.

Dan Barna: USR nu va susţine un Guvern în care PSD rămâne creierul României

Eurodeputatul Dan Barna a transmis un avertisment în contextul negocierilor pentru formarea viitorului Executiv, afirmând că USR nu va susţine un Guvern în care PSD îşi păstrează influenţa decisivă.

„Ideea aceasta de un hibrid în care rămâne totul cum este şi numai schimbăm puţin eticheta de pe uşă nu are cum să aibă susţinerea USR”, a declarat Dan Barna, la RFI.

Întrebat despre posibilitatea susţinerii unui Guvern condus de Eugen Tomac, Barna a spus că USR nu va accepta o formulă în care PSD continuă să controleze deciziile importante.

„USR nu va susţine nici un Guvern în care PSD rămâne creierul României, pentru că a arătat că nu poate să facă lucrul ăsta şi nu are calitatea etică, morală, de nici un fel, de a o face”, a afirmat eurodeputatul.

Dan Barna a precizat că USR este dispus să discute orice formulă de guvernare, dar numai după prezentarea unei construcţii concrete şi a unei majorităţi clare.

„Orice se poate discuta în momentul în care vedem cum ar arăta o astfel de construcţie, nu ştiu dacă va fi domnul Tomac sau cine va fi”, a declarat Barna.

El a reiterat că simpla schimbare a premierului, fără modificarea mecanismelor de putere şi fără reducerea influenţei PSD în administraţie, nu poate fi o soluţie acceptabilă pentru USR.

Preşedintele Nicuşor Dan ar urma să anunţe, marţi, varianta Eugen Tomac pentru funcţia de premier şi formarea unui guvern tehnocrat, au declarat surse politice pentru aktual24.ro.

„Tomac îşi face deja calculele că trebuie să plece”, au declarat surse politice, cu referire la funcţia acestuia de europarlamentar.

Aceleaşi surse susţin că negocierile includ şi o variantă pentru Eugen Tomac în cazul în care nu va rezista mult în funcţia de premier, cel mai probabil o numire ca ambasador.

Nici PNL, nici PSD nu ar avea o problemă cu desemnarea lui Eugen Tomac. Disputa vizează componenţa Executivului.

„Cu Tomac nu are nimeni probleme. El este foarte ok”, a declarat un lider liberal.

Mihnea Motoc şi Luca Niculescu sunt nume vehiculate pentru portofoliile Apărării şi Externelor într-o eventuală formulă de guvernare, au declarat surse politice pentru aktual24.ro.

Cine este Mihnea Motoc

Mihnea Ioan Motoc este un diplomat român de carieră cu o vastă experiență în domeniul afacerilor externe, securității și integrării europene, care a ocupat funcții de înalt nivel atât la nivel național, cât și internațional.

Născut la 11 noiembrie 1966, la București, Mihnea Motoc a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București (1984-1989), ulterior obținând un certificat de studii postuniversitare în Drept Internațional Privat la Universitatea din Nice (1991) și un master în Drept Internațional Public și Comparat la George Washington University (1992). Vorbește fluent engleza și franceza.

Cariera sa diplomatică a început în anii ’90 la Ministerul Afacerilor Externe. Printre posturile deținute se numără:

Ambasador al României în Țările de Jos (1999-2001);
Secretar de Stat pentru Integritate (2001-2003);
Reprezentant Permanent al României la Organizația Națiunilor Unite (2003-2008), unde a prezidat Comitetul 1540 al Consiliului de Securitate ONU;
Reprezentant Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană (2008-2015);
Ambasador al României în Regatul Unit (septembrie-noiembrie 2015).

Între noiembrie 2015 și ianuarie 2017, Mihnea Motoc a fost ministru al Apărării Naționale în guvernul condus de Dacian Cioloș. Din mai 2017 ocupă funcția de adjunct al șefului Centrului European de Strategie Politică (EPSC), think-tank-ul intern al Comisiei Europene. Este căsătorit cu judecătoarea Iulia Motoc (CEDO) și are un fiu, Luca-Mihnea.

Cine este Luca Niculescu

Luca Niculescu este jurnalist și diplomat român, în prezent secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și coordonator național al procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Născut la 25 aprilie 1971, la București, Luca Niculescu a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București (1995) și a obținut un master în Jurnalism European la Universitatea din Strasbourg (1996).

A avut o carieră jurnalistică de peste două decenii (1992-2016), fiind redactor-șef al RFI România, realizator de emisiuni la posturi precum The Money Channel, TVR 1 („Arena publică”, „Fără frontiere”) și Digi24 („Imparțial”, „Pașaport diplomatic”). A colaborat cu mai multe instituții media franceze și a fost corespondent permanent în România pentru France Culture, France Info, Libération etc. A primit premii precum „Personalitatea francofonă a anului” (2003) și „Jurnalist european al anului” (2010).

Din ianuarie 2016 până în iulie 2022 a fost ambasador al României în Franța, Andorra și Monaco, fiind ales în 2019 președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța. Din septembrie 2022 ocupă funcția de secretar de stat în MAE, coordonând eforturile României pentru aderarea la OCDE, proces în care țara noastră se află în poziție de frunte printre candidate.

În paralel, ministrul interimar al Fondurilor Europene şi al Muncii, Dragoş Pîslaru, a afirmat că ar fi dispus să facă parte dintr-un guvern condus de Alexandru Nazare, dacă ar avea „un acord de principiu” din partea premierului interimar Ilie Bolojan.

Pîslaru a spus că motivul pentru care ar lua în calcul continuarea activităţii în Executiv este finalizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, PNRR.

Pîslaru: Motivul pentru care aş gândi o continuare este să pot finaliza PNRR-ul

Dragoş Pîslaru a fost întrebat, la podcastul Friendly Fire, despre posibilitatea de a se regăsi într-un viitor guvern.

„Depinde de compoziţia guvernului. Am spus şi public. Eu sunt în acest guvern pentru că prim-ministrul Ilie Bolojan a avut încredere să-mi ofere această posibilitate de a reprezenta România pe această poziţie. Evident, va trebui să mă consult cu domnia sa şi să văd cum stau lucrurile. Mi se pare o chestie de minim bun simţ să fac lucrul acesta şi să mă consult cu domnia sa”, a declarat Pîslaru.

Întrebat în ce formulă de guvern ar accepta să continue la minister, acesta a spus că ar lua în calcul participarea într-un Executiv pentru care ar avea acordul de principiu al lui Ilie Bolojan.

„În orice formulă în care, după discuţia cu prim-ministrul Ilie Bolojan, aş avea un acord de principiu din partea domniei sale pentru a putea participa”, a afirmat ministrul interimar.

Pîslaru exclude intrarea într-un guvern cu AUR

Dragoş Pîslaru a precizat că nu ar accepta să facă parte dintr-un guvern în care s-ar afla AUR.

„N-aş intra într-un guvern, de exemplu, în care ar fi AUR”, a declarat acesta.

Întrebat dacă ar intra într-un guvern de tehnocraţi condus de Alexandru Nazare, Pîslaru a spus că aceasta este una dintre variante, cu condiţia consultării prealabile cu Ilie Bolojan.

„Este ceva ce, cu siguranţă, dacă mă sfătuiesc şi cu prim-ministrul şi există şi din partea dumnealui un acord de principiu pentru a mă asigura că o să continuăm o relaţie bună în continuare, da, este una din opţiuni”, a afirmat Pîslaru.

Credibilitatea României şi performanţa PNRR, invocate de ministrul interimar

Ministrul interimar al Fondurilor Europene şi al Muncii a susţinut că o schimbare în acest moment ar putea afecta atât credibilitatea României, cât şi performanţa în îndeplinirea obiectivelor din PNRR.

„Motivul pentru care aş gândi o continuare, cel puţin, măcar o perioadă de timp, este să pot finaliza PNRR-ul. Cred că este o chestiune de responsabilitate. Mi se pare că o schimbare de macaz în acest moment ar afecta şi credibilitatea României şi cred că şi performanţa. Le visez noaptea cu PNRR şi nu numai”, a mai declarat Dragoş Pîslaru.

Comentarii

Citește mai departe

Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, cinci consilieri generali și cinci consilieri locali au fost excluși din Partidul Umanist Social Liberal, printr-o decizie adoptată la 8 iunie, a anunțat președintele PUSL București, Daniel Florea. Vlad Popescu Piedone își va păstra mandatul de primar, în pofida excluderii, și va continua să conducă Primăria Sectorului 5 ca […]
Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 grade a zguduit, marți, o parte a insulei Sulawesi din centrul Indoneziei, rănind zeci de oameni, avariand locuințe și infrastructură și înspăimântând locuitorii unui oraș devastat de un cutremur și un tsunami în urmă cu opt ani, au declarat oficialii. Cutremurul inițial a avut loc la aproximativ 43 de […]
Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat marți seara, la Antena 3, că este convins că Guvernul pe care îl va propune va obține voturile necesare în Parlament, afirmând că se bazează și pe voturi provenite de la ”formațiunile extremiste”. „Am toată convingerea. Cred că, până la urmă, PNL va da dovadă de maturitate. Vor fi […]
Procurorii federali americani au acuzat 15 persoane de împiedicarea represiunii masive împotriva imigrației a administrației Trump în statul Minnesota la începutul acestui an, acuzându-le că au coordonat eforturile de blocare a arestărilor și deportărilor ca parte a unei conspirații împotriva guvernului SUA potrivit AP. Ancheta s-a concentrat pe membrii și asociații „Direct Action Minnesota”, o […]
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că Adrian Veștea nu va reuși să obțină voturile necesare pentru învestirea Guvernului, apreciind că actualul premier desemnat va eșua în Parlament dacă liderii partidelor își respectă pozițiile anunțate public. „În mod normal, nu are cum să treacă. De la desemnare, când am aflat despre nominalizarea domnului Veștea, am […]