Compania italiană Leonardo, specializată în apărare și tehnologie aerospațială, a prezentat joi planuri pentru un nou sistem de apărare aeriană multistratificat, pe măsură ce țările europene își intensifică capacitățile militare pentru a consolida apărarea împotriva Rusiei și a altor amenințări, potivit Reuters.
„Michelangelo Dome” este conceput pentru a proteja infrastructura critică și zonele cheie de interes național sau internațional de amenințări prin conectarea diferitelor platforme și echipamente în spațiu, în aer, pe uscat sau pe mare.
Sistemul este capabil să detecteze, să urmărească, să intercepteze și să neutralizeze amenințările aeriene care vin, cum ar fi rachetele, proiectilele și dronele, înainte ca acestea să poată provoca daune și va funcționa similar cu Iron Dome al Israelului, care este operațional din 2011.
„Acesta este un model important pentru securitatea în Italia, Europa și țările NATO în următorii ani”, a declarat directorul executiv al Leonardo, Roberto Cingolani, la prezentarea de la Roma.
Cingolani a declarat că firma controlată de stat va înființa o echipă formată din personalul Leonardo și forțele armate italiene pentru a „proiecta o arhitectură în funcție de nevoile apărării noastre”. După o implementare parțială, Michelangelo va începe să fie pe deplin operațional din 2028. Planurile au fost prezentate înalților oficiali militari italieni în ultimele zile.
Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a solicitat recent soluții pentru combaterea amenințărilor legate de războiul hibrid, în special pentru infrastructura energetică și aeroporturi.
„Fiecare țară își poate integra propriile tehnologii”, a declarat Crosetto joi.
„Împreună, putem coopera pentru a crea un sistem de apărare extrem de avansat împotriva tuturor tipurilor de amenințări, de la rachete hipersonice la drone mici, deoarece amenințările vin acum în multe forme diferite”, a spus el de la Paris, după o întâlnire cu omoloaga sa franceză, Catherine Vautrin.
Cresetto a spus că Italia a discutat deja cu alte țări europene despre proiect.