Guvern din epoca de piatra. Cum isi face Valcov rezervari la avioane, el nu vrea carduri si conturi la banci

politica

Darius Valcov, consilierul premierului pe economie, primeste salariul in plic, deoarece nu are cont la nicio banca, conform propriilor declaratii facute duminica seara, intr-o emisiune TV, noteaza Mediafax.

„Nu”, a raspuns Darius Valcov, intrebat intr-o emisiune la Antena 3, daca are card sau cont la vreo banca. „Da, in plic. Vine plicul. Da (in mana – n.red.). Se mai poate”, a mai spus Valcov, despre cum isi primeste salariul.

In schimb, pentru a face rezervari online, atunci cand pleaca in vacanta, apeleaza la prietena lui, a afirmat Valcov la Antena 3.

„Cunosc atat de multi oameni care au bani in cont si-au ramas fara ei, pentru ca i-au mancat comisioanele. Aveau 500 de euro si dupa zece ani nimic, ca sunt mari comisioanele”, a sustinut Valcov.

Premierul Mihai Tudose nu avea nici el card si isi primea salariul in acelasi mod, a confirmat consilierul premierului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: