Guvernarea care aduce ciuma. Dragnea, in mai 2017: „Romania este libera de pesta porcina. Apreciez efortul depus de Geronimo Branescu”

news

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, anunta triumfator, in mai 2017, ca „la Paris, Romania a fost admisa pe lista oficiala a statelor libere de pesta porcina clasica”. „Este o realizare uriasa si apreciez efortul depus de Geronimo Branescu, presedintele ANSVSA”, spunea Dragnea. Acum, din cauza pestei, numarul porcilor ucisi a ajuns la peste 350.000.

„Aseara, la Paris, Romania a fost admisa pe lista oficiala a statelor libere de pesta porcina clasica. Joi vom primi diploma de certificare, in plenul World Organization for Animal Health (OIE).

Astfel, dupa mai bine de 10 ani, a fost inlaturata principala bariera privind exportul de carne de porc din #Romania!
Avand in vedere ca in scurt timp devine operabil si Programul ‘Carne de porc din fermele romanesti’, tara noastra are toate sansele sa revina in forta pe pietele internationale, dupa ce ani la rand importurile la acest produs au fost de 10 ori mai mari decat exporturile. State precum Japonia, SUA, Canada sau Mexic si-au manifestat deja intentia de a incepe negocierile bilaterale.

Este o realizare uriasa si apreciez efortul depus de Geronimo Branescu, presedintele ANSVSA, care a pledat cauza Romaniei in fata forului international!”, scria Dragnea pe Facebook in mai 2017.

Primul caz de pesta porcina a aparut in scurt timp, dupa aceasta declaratie, in iulie 2017. Autoritatile au tratat cazul cu superficialitate, in conditiile in care intr-un raport realizat in ianuarie-februarie 2017 de Directia Generala de Sanatate si Siguranta Alimentara a Comisiei Europene se afirmau urmatoarele: ”Romania nu aplica inca multe masuri in vederea prevenirii Pestei Porcine Africane, de exemplu gestionarea populatiei de mistreti si biosecuritatea in cadrul exploatatiilor non-profesionale si le va aplica doar odata cu confirmarea bolii, cu o intarziere in consecinta a rezultatelor”.

Ultimele statistici privind evolutia pestei porcine arata ca numarul porcilor ucisi va depasi 350.000 in urma confirmarilor de focare din judetele Tulcea si Braila, iar numarul locurilor de munca desfiintate va fi de ordinul sutelor. Autoritatile nu fac fata, astfel ca se cere interventia CSAT.

Dupa ce Carniprod (Tulcea) a deschis lista neagra cu 45.000 de porci ucisi si 150 de locuri de munca desfiintate, confirmarile de focare din judetul Braila – Tichilesti si Gropeni – vor adauga 200.000 la numarul de porci ucisi si 600 de posturi la numarul locurilor de munca desfiintate. Pana la acel moment, totalul la nivel national al porcilor ucisi era deja de peste 70.000 in ferme si aproape 50.000 in gospodarii ale populatiei, astfel ca numarul eutanasierilor va trece de 350.000.

Reprezentantii fermierilor si liderii asociatiilor de consumatori acuza autoritatile ca eutanasiaza inclusiv porci sanatosi, nefiind capabile sa identifice boala la fiecare animal in parte, si ca le refuza crescatorilor posibilitatea de a evacua porcii sanatosi din zonele confirmate ca fiind focare de pesta porcina africana. In plus, observand agresivitatea cu care se raspandeste boala, fermierii sunt convinsi ca Romania a fost (si, probabil, mai este) tinta unor atacuri bio-teroriste, astfel ca a devenit necesara interventia Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Iar presedintelui Klaus Iohannis i se cere sa instituie starea de necesitate – necesara adoptarii unor masuri mai ferme si urgente, dar si ca baza juridica pentru rezilierea de contracte sau acordarea de despagubiri si de scutiri fiscale.

„Am ajuns la 29.000 de porci ucisi dintr-un total de 45.000 de porci ce urmeaza sa fie ucisi si incinerati. Trebuie sa distrugem si 500-600 de tone de carne de porc din depozite. Suntem intr-o zona critica aici, in apropiere de Delta Dunarii. Pe viitor vom achizitiona carne de porc de la alti producatori“, a spus Nicolae Ciuleac, proprietarul Carniprod Tulcea. Toti cei 150 de angajati ai complexului de crestere a porcinelor vor ramane fara serviciu. „Le mai dau luna asta salariu si apoi Dumnezeu cu mila. Ramanem cu sectorul comercial, terenurile agricole, dar porcii sa-i creasca altii“, a spus Nicolae Ciuleac.

Saptamana trecuta, pesta porcina africana a fost confirmata la cea mai mare ferma de porci din Romania si a doua ca marime din Europa – complexul din localitatea Gropeni, judetul Braila, care adaposteste aproape 140.000 de porci. Toate animalele din ferma vor fi eutanasiate. Initial, existenta pestei porcine africane a fost confirmata de un laborator veterinar din Braila, dar pentru confirmarea oficiala a virusului a fost nevoie si de o confirmare a Laboratorului National de Referinta din Bucuresti. Rezultatele analizelor facute in Capitala au venit sambata si au confirmat contaminarea cu virusul pestei porcine africane la ferma din Gropeni, judetul Braila. Astfel, toti porcii din ferma – aproximativ 140.000 de animale – vor fi eutanasiati, iar operatiunea va incepe luni, fiind necesare pregatiri din cauza numarului foarte mare de animale care vor fi sacrificate.

Confirmarea de la Gropeni apare la scurt timp dupa ce virusul a fost confirmat la un alt complex din judetul Braila, in localitatea Tichilesti, unde erau 35.000 de porci.

Cele mai recente statistici, anuntate miercuri de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), aratau ca pesta porcina africana evolueaza in doua zone geografice, fiind confirmate in prezent 727 de focare, situate in 156 de localitati din 10 judete.

„In zona de nord-vest a Romaniei, boala evolueaza in 3 judete, Satu-Mare, Salaj si Bihor, prezenta virusului fiind confirmata in 14 localitati. Au fost ucisi 1.382 de porci domestici si au fost afectati 14 porci mistreti. In zona de sud-est, boala a fost confirmata in 142 de localitati, din judetele Tulcea, Constanta, Braila, Ialomita, Galati, Calarasi si Ilfov. Au fost ucisi 46.286 de porci domestici din gospodariile populatiei, iar in 8 exploatatii comerciale de mare capacitate, pana la data de 22 august 2018, au fost ucisi 70.036 de porci”, a mentionat ANSVSA.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: