Guvernul german vrea sa salveze IMAGINEA imigrantilor: „Nu toti sunt la fel. La Koln a fost ceva planificat”

externe

Ministrul german al justitiei, Heiko Maas, a estimat – intr-un interviu in cotidianul Bild – ca este foarte probabil ca violentele fara precedent de la Koln impotriva femeilor sa fi fost coordonate si planificate, relateaza Agerpres.

„Cand o asemenea hoarda se aduna pentru a incalca legea, acest lucru pare, sub o forma sau alta, planificat. Nimeni nu ma va face sa cred ca nu a fost ceva coordonat sau pregatit”, a declarat Heiko Maas.

Aproximativ 379 de plangeri au fost depuse pana in prezent in legatura cu violentele din noaptea de Anul Nou de la Koln, dintre care 40 % pentru agresiuni sexuale, potrivit politiei.

In noaptea respectiva, zeci de barbati, actionand in bande, au agresat femei in plin centrul orasului, in mijlocul unei multimi masculine de circa o mie de persoane.

„Trebuie sa clarificam urgent cum de s-au putut intampla astfel de acte”, a subliniat ministrul german.

Chiar daca sunt suspectati de catre politie si solicitanti de azil, ministrul a avertizat in legatura cu toti refugiatii care sosesc in tara. „Este hazardat sa se faca o legatura intre originea unei persoane si inclinatia sa de a incalca legea”, a spus ministrul, adaugand ca statisticile arata ca refugiatii „comit in proportie tot atatea delicte ca si germanii”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: