Guvernul Ponta nu mai are VIATA LUNGA. „Ponta nu mai are cale de scapare”

Guvernul Ponta nu mai are VIATA LUNGA. Ponta nu mai are cale de scapare

Prim-vicepresedintele PNL Ludovic Orban a declarat, sambata, la Sinaia, ca „cel mai probabil” motiunea de cenzura impotriva Guvernului Ponta va fi depusa in luna mai, acesta punctand ca ar prefera ca Guvernul sa pice in urma unei motiuni, nu ca urmare a actiunilor DNA.

„Cred ca cel mai probabil in luna mai. Acum depinde cum evolueaza lucrurile. Am si spus ca as prefera sa depunem noi motiunea de cenzura sa dam jos Guvernul Ponta, sa nu o faca DNA inainte, desi tare mi-e teama ca Victor Ponta, daca a scapat pana acum, nu cred ca mai are cale de scapare”, a spus Orban, raspunzand unei intrebari cu privire la termenul stabilit pentru depunerea motiunii de cenzura.

Intrebat daca arestarea preventiva a primarului Sectorului 5, Marian Vanghelie, afecteaza in vreun fel negocierile privind organizarea unei majoritati parlamentare, Ludovic Orban a negat, aratand ca cei care au parasit PSD si UNPR vor vota impotriva Guvernului Ponta „la orice motiune de cenzura, indiferent daca Vanghelie este in arest preventiv sau daca e in stare de libertate”.

„Nu are absolut niciun fel de legatura. Eu ii cunosc pe parlamentarii care au plecat din PSD sau din UNPR. Ei nu au plecat neaparat ca il iubeau pe Marian Vanghelie sau pe Mircea Geoana, ei au plecat pentru ca nu mai sunt de acord ca Victor Ponta sa ramana premier si vor vota impotriva Guvernului Ponta la orice motiune de cenzura, indiferent daca Vanghelie este in arest preventiv sau daca e in stare de libertate. De altfel, ati vazut foarte clar ca noi nu am avut niciun fel de angajament politic si niciun fel de protocol politic in negocierile pe care le-am avut. Dimpotriva, am abordat fiecare parlamentar independent pentru a ne asigura de sprijinul lor in eventualitatea depunerii motiunii de cenzura”, a comentat Orban, citat de Agerpres.

In context, prim-vicepresedintele PNL a declarat ca nu este o surpriza cercetarea penala a primarului Sectorului 5, pentru ca despre ilegalitatile comise in perioada de cand acesta este primar „au curs rauri de cerneala”.

„Este treaba procurorilor sa instrumenteze acest caz si sa faca rechizitoriul. Despre Marian Vanghelie au curs rauri de cerneala privind ilegalitatile de la Primaria Sectorului 5 in cei 15 ani de cand e primar PSD, asa ca pentru mine nu este o surpriza aceasta cercetare”, a afirmat Ludovic Orban.

Acesta a participat, sambata, la Sinaia, la evenimentul „Scoala de pregatire politica ‘Politici liberale in sprijinul familiilor din Romania'”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Comentarii

Citește mai departe

O amplă operațiune de căutare s‑a desfășurat în ultimele două zile în județul Covasna, după ce mai multe persoane din comuna Bixad au semnalat autorităților că ar fi observat un bărbat suspect în apropierea pădurii, pe malul râul Olt. Sesizarea a fost făcută prin apel la numărul unic de urgență 112, transmite Observator News. Zeci […]
Polițiștii români au efectuat mai multe percheziții domiciliare în cadrul unei anchete internaționale coordonate de Federal Bureau of Investigation și desfășurate cu sprijinul DIICOT. Investigația a vizat una dintre cele mai mari platforme online din lume utilizate pentru comercializarea de date furate și instrumente destinate criminalității informatice. Operațiunea s-a desfășurat în 13 țări Potrivit Poliției […]
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat violent joi seara pe pagina sa de Facebook, după ce președintele Nicușor Dan a evitat să ofere un răspuns clar privind oferta Franței de a extinde „umbrela nucleară” asupra României. „Președintele se oprește aici. Eu nu mai pot.” CTP a criticat dur atitudinea șefului statului, considerând-o nedemnă de funcția […]
Reprezentanți ai Uniunea Salvați România (USR) au reacșionat dur la declarațiile fostului premier Victor Ponta în legătură cu situația repatrierii fiicei sale din Orientul Mijlociu și au susținut că acuzațiile aduse ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, afectează imaginea diplomației române. Victor Ponta a afirmat că, din ordinul ministrului de Externe, fiica sa minoră nu ar […]
O femeie în vârstă de 42 de ani din municipiul Aiud a fost reținută miercuri de polițiști, fiind cercetată după ce, în luna decembrie 2025, a găsit un card bancar pe stradă și a efectuat retrageri de numerar. Cardul avea codul PIN scris pe el Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, citat […]