Hamas pretinde că ar fi returnat toate cadavrele de ostatici israelieni la care a putut avea acces

Hamas pretinde că ar fi returnat toate cadavrele de ostatici israelieni la care a putut avea acces

Hamas a afirmat miercuri seară că a returnat toate cadavrele de ostatici deținuți în Gaza la care a putut avea acces, în timp ce alte două sicrie au fost predate în aceeași seară Crucii Roşii, potrivit armatei israeliene.

Aripa armată a Hamas, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, a făcut cunoscut într-un comunicat citat de The Times of Israel că ”și-a îndeplinit angajamentul asumat în temeiul acordului (de încetare a focului) predând toți prizonierii israelieni vii aflați în custodia sa, precum și corpurile la care a putut avea acces”.

”În ceea ce privește cadavrele restante, recuperarea și extragerea lor necesită eforturi considerabile și echipamente speciale”, potrivit textului.

La scurt timp după aceea, armata israeliană a anunțat că alte două corpuri de ostatici au fost predate Crucii Roșii și sunt transportate spre armata israeliană în zona Fâșiei Gaza aflată sub controlul său.

Săptămâna trecută, Israelul și Hamas au aprobat prima fază a planului președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului declanșat de atacul fără precedent al mișcării islamiste palestiniene pe 7 octombrie 2023, care a devastat de atunci Fâșia Gaza.

Conform planului, Hamas trebuie să elibereze toți ostaticii, vii sau morți, care au fost răpiți pe 7 octombrie, precum și rămășițele unui soldat ucis în 2014 în timpul unui război anterior din Gaza.

Purtătoarea de cuvânt a guvernului israelian, Shosh Bedrosian, a declarat duminică că un ”organism internațional”, convenit în cadrul planului propus de Statele Unite, va ajuta la ”localizarea ostaticilor (morți) dacă aceștia nu sunt găsiți și eliberați” luni.

Comentarii

Citește mai departe

Emisarul economic special al preşedintelui rus Vladimir Putin, Kiril Dmitriev, şi-a exprimat duminică surprinderea faţă de lipsa de reacţie a Statelor Unite cu privire la scandalul de corupţie din Ucraina, ce-l are ca principal protagonist pe unul dintre apropiaţii preşedintelui Volodimir Zelenski, relatează agenţia EFE, citat[ de Agerpres. „Este ceva straniu când Casa Albă tace”, […]
Comunicarea dintre Rusia și Statele Unite continuă, inclusiv pe tema soluționării conflictului din Ucraina, a declarat consilierul prezidențial rus, Iuri Ușakov. „Comunicările continuă”, a spus Ușakov. „Discutăm proactiv despre soluționarea conflictului din Ucraina”, a adăugat el, relatează agenția rusă Tass. Acordurile care vor fi atinse cu privire la întâlnirea dintre liderii celor două țări vor […]
Ucraina şi Grecia au semnat duminică la Atena un acord pentru livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL) americane către Kiev în perioada decembrie 2025 – martie 2026, înţelegere menită să satisfacă nevoile Ucrainei pe timpul iernii, în timp ce Rusia continuă bombardarea infrastructurilor energetice ucrainene, transmit agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres. Compania publică […]
Un proiect de lege al Ministerului Justiției prevede că sute de pensionari speciali care locuiesc în imobile ale statului vor trebui să elibereze locuințele de serviciu pe care le ocupă, în prezent, cu chirii foarte mici. Surse guvernamentale au declarat pentru G4Media.ro că în unele cazuri chiria nu depășește 200 de lei lunar, tarifele fiind […]
Președintele american Donald Trump a achiziționat obligațiuni corporative în valoare de cel puțin 82 de milioane de dolari, în ultimele luni, investind în companii și sectoare obligațiuni corporative care ar putea beneficia de pe urma deciziilor sale politice. Conform unor documente financiare recent dezvăluite, președintele american Donald Trump a cheltuit cel puțin 82 de milioane […]