Heliportul de la Botosani, aproape de finalizare. Urmeaza sa fie construite sapte heliporturi pentru SMURD intr-un program cu fonduri europene pentru Romania si Republica Moldova

news

Guvernul a accesat in 2018 un program european privind dezvoltarea serviciilor de urgenta in zona de frontiera cu Republica Moldova, care includea printre altele constructia a sapte piste de aterizare pentru elicoptere, trei in Romania, patru in Republica Moldova. Primul heliport din acest program la care au inceput lucrarile in august este cel din Botosani, potrivit Monitorul de Botosani.

Dupa depasirea mai multor obstacole birocratice Heliportul de la Botosani a fost finalizat si ar urma sa devina operational incepand de anul viitor. Saptamana aceasta, o echipa de la Inspectoratul General de Aviatie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, in prezenta reprezentantilor proiectantului, a antreprenorilor care au efectuat lucrarile, a dirigintelui de santier a demarat procesul de receptie a heliportului. Dupa finalizarea procesului de receptie, va urma procesul de evaluare, autorizare si certificare a heliportului de catre Autoritatea Aeronautica Civila Romana, care se va incheia prin realizarea manualului heliportului. Valoarea totala a lucrarilor de constructii montaj, cu tot cu TVA, a depasit 1,5 milioane de lei.

Autoritatile judetene au cerut de mai multi ani infiintarea unui heliport pentru ca elicopterul SMURD, care transporta bolnavi in stare grava la clinicile de specialitate din tara, sa poata ateriza in conditii de siguranta, inclusiv noaptea.

Inspectoratul General de Aviatie are in vedere constructia a sapte heliporturi in Romania si Republica Moldova in cadrul proiectului “The CBC Romania-Moldova a safer area by improving the Mobile Emergency Service for Resuscitation and Extrication (SMURD) operating infrastructure, by increasing the level of training and maintaining the capacity of professional personnel to intervene in emergency situations SMURD 2”, din care facea parte si heliportul de la Botosani.

Contractul a fost semnat in iunie 2019, doar ca bucata de teren pusa la dispozitie pentru heliport a fost prea mica cu 3 metri pe una dintre laturi. Intrucat nu se putea asigura perimetrul de siguranta, a fost nevoie de o intreaga birocratie care a ajuns pana la Ministerul Transporturilor pentru ca cei de la CFR Infrastructura, care detineau terenul invecinat, sa cedeze palma de pamant necesara. Din cauza acestei probleme, a existat riscul ca autoritatile sa piarda finantarea.

Heliportul a fost amenajat in apropierea liniilor de cale ferata, vizavi de Gara CFR Botosani, motiv pentru care cei de la IGAv au prevazut si montarea unor panouri fonoabsorbante, care sa stopeze zgomotul generat de aparatele de zbor. Platforma de decolare/aterizare are o dimensiune de 15 x 15 metri si a fost dotata cu instalatie de balizaj, adica un sistem de semnalizare radioelectrica a pozitiilor, astfel incat sa fie usor observabil inclusiv pe timpul noptii. Heliportul va permite operarea doar a unui singur elicopter de tip EC 135, nefiind posibila prezenta a doua aparate de zbor.

Proiectul SMURD-2, care cuprinde si realizarea heliportului de la Botosani, a fost finantat de Uniunea Europeana prin intermediul Instrumentului European de Vecinatate (ENI), prin Programul Operational Comun Romania-Republica Moldova 2014-2020, Prioritatea 4.2. — Sprijin pentru activitati comune in vederea prevenirii dezastrelor naturale si antropice, precum si actiuni comune in timpul situatiilor de urgenta in zona transfrontaliera dintre Romania si Republica Moldova.

In Romania, heliporturile sunt prevazute pentru municipiile Botosani, Iasi si Galati, iar in Republica Moldova pentru Chisinau – doua si cate unul la Balti si Cahul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: