Anul acesta, 19 personalitati au primit Medalia Prezidentiala a Libertatii, cea mai inalta onoare civila a Americii de la presedintele in exercitiu Joe Biden, in cadrul unei ceremonii care s-a desfasurat sambata la Casa Alba, potrivit BBC.
Potrivit Casei Albe, cele 19 personalitati au fost alese pentru ca sunt „oameni buni care au adus contributii extraordinare tarii lor si lumii”.
Bono, pe numele sau adevarat Paul David Hewson, a primit deja cea mai inalta distinctie culturala a Frantei si a primit titlul de cavaler onorific. El este cunoscut pentru campania impotriva saraciei si sprijinirea celor cu HIV/SIDA.
Filantropul miliardar democrat George Soros a primit distinctia pentru ca a „sprijinit organizatii si proiecte din intreaga lume care intaresc democratia, drepturile omului, educatia si justitia sociala”.
Printre cei care au primit medalia se mai numara fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton, fostul director al Centrului spatial Kennedy, David Rubinstein, chef Jose Andres, a carui organizatie World Central Kitchen a contribuit la furnizarea de hrana pentru civilii din zonele de razboi si zonele afectate de dezastre naturale, apreciata ecologista britanica Jane Goodall, profesorul Bill Nye, actorii Denzel Washington si Michael J Fox, fondatorul Apple Steve Jobs, starul echipei de fotbal Inter Miami, Lionel Messi, fostul baschetbalist al Los Angeles Lakers, Earvin „Magic” Johnson, designerul de moda Ralph Lauren, actrita Michelle Yeoh, castigatoare a premiului Oscar, redactorul sef al revistei Vogue, Dame Anna Wintour, fondatorul Institutului American de Film, George Stevens Jr si gimnasta Simone Biles.
Fostul procuror general al SUA Robert F Kennedy, fostul secretar al Apararii Ash Carter, militanta pentru drepturile civile Fannie Lou Hamer si fostul guvernator al statului Michigan, George W Romney, vor primi premiul postum.
Creata sub fostul presedinte John F Kennedy, distinctia este acordata la discretia presedintelui, la sfatul unui grup consultativ extern.