news

Hotelul de Gheata de la Balea Lac s-a deschis cu oaspeti britanici

Cel mai nou Hotel de Gheata de la Balea Lac isi asteapta vizitatorii si oaspetii incepand de joi, 22 decembrie, potrivit Buna Ziua Brasov.

“Hotelul este construit integral din zapada si din blocuri de gheata extrase din cel mai mare lac glaciar al Muntilor Fagaras, Balea Lac. Blocurile de gheata ajung la dimensiunea de 70 de centimetri si cantaresc aproape 70 de kilograme.”, se arata in prezentarea oficiala a obiectivului turistic.

Pentru prima data Hotelul de Gheata a fost ridicat la Balea Lac in 2005.

Hotelul dispune de 10 camere, iar tema din acest sezon este „Europa”, ceea ce inseamna ca fiecare camera poarta numele unei mari capitale europene: Londra, Amsterdam, Lisabona, Dublin, Bucuresti, Paris, Roma, Atena, Berlin si Madrid.

Primii turisti ce si-au petrecut noaptea aici sunt clienti ai companiei de turism britanice care colaboreaza de foarte multi ani cu „Hotel of Ice Balea Lac”. De altfel, se preconizeaza ca si in aceasta iarna majoritatea oaspetilor care se vor caza aici vin din Marea Britanie.

Inaugurarea oficiala a Hotelului de Gheata este programata pentru luna ianuarie, dupa ce va fi ridicata si Biserica de Gheata.

Cel de-al 16-lea Hotel de Gheata de la Balea Lac a fost ridicat in mai bine de o luna, in conditii meteorologice dificile, chiar si pe timp de noapte. La realizarea acestei constructii s-au folosit zapada adunata din caldarea lacului Balea, „mortarul” compus din zapada si apa, precum si caramizile de gheata taiate din calota lacului glaciar.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Rachete Patriot pentru Ucraina, Ciolacu nu mai recunoaste ce a spus acum doua zile

Premierul PSD Marcel Ciolacu si-a schimbat pozitia in legatura cu eventuala trimitere a uunui sistem…

O oră ago

Fostul sef al serviciilor de informatii, Nikolai Patrusev, va ocupa pozitia de consilier al lui Putin

Fostul secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei, destituit de Vladimir Putin, Nikolai Patrusev, va…

O oră ago

Piedone o acuza pe Anca Alexandrescu ca a luat spaga: „Vrei sa spun eu despre traistele tale pe care le-ai carat?” – Video

Scandal in direct la Realitatea Plus, luni seara, intre o realizatoare a postului, Anca Alexandrescu,…

3 ore ago

Propagandistii Kremlinului sustin ca Occidentul a pierdut Razboiul Rece: „Finlanda si-a mentinut existenta datorita Uniunii Sovietice”

Directorul general al studioului de film Mosfilm, Karen Sahnazarov, sustine ca Uniunea Sovietica a castigat…

4 ore ago

Diana Sosoaca, discurs legionar in plenul Parlamentului: „Iudeo-bolsevicii au omorat peste 800.000 de romani in temnitele comuniste”

Senatoarea Diana Sosoaca a sustinut, marti, 14 mai, in Parlament, cu ocazia „Zilei solidaritatii si…

2 ore ago