Hurezeanu si-a facut curaj: „Mesajele lui Elon Musk legate de Georgescu sunt o forma de amestec in alegerile interne ale unui alt stat”

22.02.2025, News
Hurezeanu si-a facut curaj Mesajele lui Elon Musk legate de Georgescu sunt o forma de amestec in alegerile interne ale unui alt stat

Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, sustine ca mesajele postate pe retelele sociale de miliardarul Elon Musk in sprijinul politicianului roman Calin Georgescu pot fi considerate o forma de amestec in politica interna a altui stat. 

Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a fost intrebat in emisiunea Insider politic, difuzata sambata la Prima TV, cum interpreteaza mesajele postate de miliardarul Elon Musk, unul dintre apropiatii presedintelui SUA Donald Trump, prin care il sustine fatis pe Calin Georgescu la alegerile prezidentiale din mai.

”Elon Musk a inceput prin a posta in favoarea unui candidat de dreapta, extrema dreapta, in Germania, liderul AFD-ului Alice Weidel. Chiar cu cateva saptamani inainte de alegeri. Este un personaj foarte puternic, foarte imperativ, cu un rol important si in constelatia din jurul presedintelui Trump. Nu este un personaj oficial. Este creatorul acestor sisteme de comunicare care nu mai tin cont de multa vreme de granite. El este un personaj foarte important, foarte influent, dar privat”, l-a descris Emil Hurezeanu, citat de news.ro.

Ministrul de Externe a fost contrazis de moderatorul emisiunii, pe motiv ca Elon Musk nu e o banala persoana privata, din moment ce are acces in Biroul Oval de la Casa Alba, uneori fiind insotit chiar de copiii sai.

”Absolut. Este un personaj, cum am spus, inainte de a fi o persoana privata, fara o functie politica, este un personaj puternic si foarte influent. Si aici trebuie sa ne gasim resursele de aparare, de explicare, de punere in context”, a sustinut Emil Hurezeanu.

Ministrul de Externe sustine ca mesajele lui Musk reprezinta o forma de amestec in politica interna a altui stat. Pe de alta parte, Emil Hurezeanu, fost jurnalist la Radio Europa Libera in anii 1980, la Munchen, este surprins ca pozitionarea lui Musk este girata de ziaristi cu experienta din Germania.

”Este o forma de amestec in alegerile interne ale unui alt stat. Am fost mirat sa vad ca exista jurnalisti de prima mana in Germania care gandesc cam la fel ca Elon Musk. De exemplu, Henryk Broder si altii de prima mana, jurnalisti de ani de zile la Spiegel, la Die Welt, care totdeauna erau in mainstream-ul democratiei radicale, combative si care spun ca povestea asta cu neamestecul in afaceri interne tine de Razboiul Rece si de felul in care se aparau comunistii sau dictaturile cand voiau sa-si faca de cap, singuri, sa nu se amestece nimeni in afacerile interne”, a relatat Emil Hurezeanu.

Ministrul de Externe a mai fost intrebat daca a simtit presiuni din partea Administratiei SUA de a-i permite candidatura lui Calin Georgescu la alegerile prezidentiale din mai, informatie aparuta in publicatia Bloomberg.

”Am vazut si eu acest articol si am raspuns imediat si printr-un comunicat personal, si printr-un interviu dat la Financial Times, si prin comunicatul oficial al Ministerului de Externe, ca atat cat stiu – si stiu prin forta lucrurilor ce s-a intamplat la Munchen, pentru ca am fost interlocutorul roman al acestor demnitari americani – nu, n-am avut cunostinta de presiuni propriu-zise, explicite, ale unor oficiali americani care sugerau favoruri sau dorinta ca un candidat, in cazul nostru Calin Georgescu, sa-si gaseasca alt curs”, a dezvaluit Emil Hurezeanu.

Emil Hurezeanu a MAI fost intrebat daca diplomatii straini s-au interesat de anularea alegerilor prezidentiale din Romania.

”Da, toata lumea. Toata lumea intreaba in continuare. Unii au raspunsurile deja. Am fost invitat la Atlantic Council, la un pranz cu fosti ambasadori americani la Beijing si la Moscova, in orice caz cu oameni din seraiul acesta geopolitic de varf. Atlantic Council este, cum bine stiti, unul dintre think-thank-urile foarte importante ale lumii. Si aici, la sfarsit, William Kempe, care este presedintele grupului, erau poate 40 de persoane, ministrul de Externe al Poloniei, alti 4-5 ministri, 2-3 presedinti de state si restul mandarinii militari si civili din politica americana de varf. Era si presedintele de la Airbus, de exemplu, care a fost unul din moderatori. Si a venit aceasta intrebare: Cum ati receptat discursul lui Vance, avand in vedere tot ce s-a intamplat? Vance, care ne-a pomenit pe scena. Si am cautat sa explic ceea ce s-a intamplat”, a spus Emil Hurezeanu.

Ministrul de Externe a mai fost intrebat ce argumente aduce in fata oficialilor straini pe tema anularii alegerilor prezidentiale.

”In primul rand, ca nu s-au anulat in urma unor dovezi discutabile ale serviciilor secrete, ci in urma unei decizii, a unei curti judiciare, a unei instante, care este cea mai inalta instanta. Ca aceste alegeri se anuleaza greu, ca democratia trebuie lasata, are un camp liber de functionare, de exprimare. Stim bine asta si noi, dar ca sunt fracturi, sunt pane si atunci au existat argumente. Si argumentele au fost comunicate, poate nu indeajuns si opiniei publice din tara, dar au fost suficiente argumente. N-au fost sute de mii de dolari, cum a invocat vicepresedintele Vance. Au fost zeci de milioane. Au fost apoi formule de navigare sub radar, care au explodat. Si cand e vorba de conturi false, si cand e vorba de conturi manipulate, reactivate, venind in mod evident din state terte. Deci lucrurile sunt cunoscute de toti partenerii nostri din NATO – ii mentionez aici si pe americanii, reprezentantii institutionali ai administratiei Biden, si serviciile franceze, si germane, si administratiile propriu-zise, si presedinti. Presedintele Macron a facut o afirmatie suplimentara, vorbind despre felul cum au fost manipulate alegerile in Romania”, a explicat Emil Hurezeanu.

Autoritatile romane se confrunta cu presiuni intense din partea administratiei presedintelui Donald Trump pentru a se asigura ca un candidat de extrema dreapta, Calin Georgescu, isi poate continua campania electorala fara obstacole pana la alegerile din mai, a relatat Bloomberg. In replica, Ministerul Afacerilor Externe a transmis ca in interactiunile bilaterale cu oficiali ai Administratiei SUA nu au existat niciun fel de discutii sau interventii in raport cu un candidat sau procesul electoral din Romania.

Vicepresedintele american JD Vance a criticat joi din nou anularea alegerilor prezidentiale in Romania intr-un discurs rostit la Conferinta Actiunii Politice a Conservatorilor (CPAC), dupa ce o facuse si saptamana trecuta la Conferinta de Securitate de la Munchen.

„Ideea pe care incerc sa le-o spun prietenilor nostri europeni – si cred ca sunt prietenii nostri, cred asta. Stiu ca presedintele Trump crede. Aceasta prietenie se bazeaza pe valori comune. Nu ai valori comune daca incarcerezi oameni pentru ca spun ca ar trebui sa ne inchidem granita. Nu ai valori comune daca anulezi alegerile pentru ca nu-ti plac rezultatele, si asta s-a intamplat in Romania. Nu ai valori comune daca ti-e atat de frica de propriii tai oameni incat ii reduci la tacere si le inchizi gura”, a declarat JD Vance, citat de The Hill. „Deci, haideti sa avem valori comune”, a indemnat el.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Consiliul de Miniștri a aprobat marți o strategie de dezvoltare durabilă pentru a combate probleme precum accesul la locuințe sau decalajul de gen și care include, printre alte măsuri, o alocație universală pentru îngrijirea copiilor, pentru a eradica sărăcia infantilă. Surse guvernamentale au informat agenția de presă EFE că obiectivul acestui venit universal pentru îngrijirea […]
Comisia Europeană pregătește noi reguli bugetare care ar putea limita accesul companiilor chineze la contractele publice finanțate din fonduri europene, măsura făcând parte dintr-o strategie mai amplă de reducere a dependențelor externe și de sprijinire a industriei europene. Potrivit unor oficiali ai Comisiei Europene, citați de Politico, executivul comunitar intenționează să prezinte în luna martie […]
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a sancționat România TV cu o amendă de 100.000 de lei, nivelul maxim prevăzut de lege, pentru încălcarea normelor privind informarea corectă și imparțială în două emisiuni referitoare la protestele din 14 decembrie. Sancțiunea vizează emisiuni difuzate în 14 și 28 decembrie, în care postul a prezentat informații considerate false […]
Ioan Stegerean, primarul comunei Fărcașa (Maramureș), a venit marți la întâlnirea premierului Bolojan cu primarii de comune având la mână un ceas de 40.000 de euro. În discursurile lor, Sorin Grindeanu i-a căinat pe primari, susținând că sunt acuzați pe nedrept că fură, în timp ce Bolojan le-a cerut să facă economii. Primarul Stegerean (PNL) […]
Indonezia se pregătește să trimită până la 8.000 de militari în Fâșia Gaza pentru a participa la o forță internațională de stabilizare prevăzută în planul de pace pentru Orientul Mijlociu promovat de fostul președinte american Donald Trump, a anunțat șeful Statului Major al armatei indoneziene, generalul Maruli Simanjuntak. Potrivit oficialului militar, Jakarta analizează trimiterea unei […]