Iar innebuneste PSD-ul. Iohannis spulbera ordonanta Toader-Dragnea de anulare a condamnarilor pentru gulerele albe

news

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, marti, la Aaachen, ca ordonanta de urgenta anuntata de ministrul Tudorel Toader pentru contestatia in anulare este ”cras neconstitutionala”. „PSD-ului nu ii pasa de Romaania, ii pasa de propriii politicieni cu probleme penale”, a subliniat presedintele.

„Nu stim exact ce isi imagineaza ministrul Justitiei sa scrie in acea ordonanta, dar dupa parerea mea, daca (n.r. ministrul Justitiei, Tudorel Toader) doreste sa faca ceea ce a comunicat cat de cat public, chestiunea este cras neconstitutionala”, a afirmat Iohannis.

El a explicat ca o lege actioneaza pentru viitor si nu poate fi aplicata retroactiv.

„Exista cateva principii care sunt respectate de toata lumea, la noi sunt ancorate in Constitutie, si unul dintre aceste principii, pe care bazeaza de fapt toata constructia statului si toata constructia statului de drept, este ca o lege actioneaza numai pentru viitor, deci legea nu poate sa actioneze retroactiv. Va imaginati ca daca o lege ar putea sa se aplice pentru trecut, atunci fiecare guvern ar veni si ar schimba intreg trecutul statului”, a spus seful statului, precizand ca, in caz contrar, ar disparea „orice urma de stabilitate, predictibilitate”.

Seful statului a afirmat ca PSD incearca sa gaseasca solutii pentru proprii politicieni cu probleme penale.

„PSD incearca de cand a venit la putere sa caute solutii pentru politicienii lor cu probleme penale, in frunte cu seful lor de partid. Acest lucru nu se poate. PSD nu poate sa vina cu astfel de solutii care sunt pur si simplu neavenite, neconstitutionale si faptul ca se vehiculeaza in public astfel de idei arata ca de fapt PSD-ului nu-i pasa de Romania, PSD-ului ii pasa de propriii politicieni cu probleme penale si cauta solutii pentru acestia. Este regretabila aceasta evolutie si am inca speranta ca inclusiv ministrul Justitiei va mai citi un pic de Constitutie si legislatie si vor renunta la un astfel de demers care, dupa parerea mea, nu este posibil”, a adaugat Iohannis.

El a subliniat ca la nivelul liderilor europeni exista o ingrijorare generala cu privire la soarta statului de drept in Romania.

„Eu imi doresc stat de drept, romanii isi doresc stat de drept, majoritatea politicienilor isi doresc stat de drept, doar PSD doreste ceva special pentru propriii politicieni cu probleme penale si asta este o mare problema pe care o avem si sper sa se rezolve”, a mai spus Klaus Iohannis.

Reactie dura si de la Bruxelles la anuntul facut duminica seara de ministrul Justitiei, Tudorel Toader, cu privire la o ordonanta de urgenta care sa extinda termenul contestatiei in anulare pentru toti cei judecati de completurile nelegal constituite de la ICCJ in ultimii patru ani. Finlandezul Jyrki Katainen, vicepresedinte al Comisiei Europene, responsabil de locuri de munca si investitii, afirma ca romanii merita stat de drept.

„Incredibila stire! Romanii merita stat de drept. Ministrul Justitiei din Romania a declarat luni ca a pregatit o ordonanta de urgenta care ar putea invalida sute de dosare de coruptie in care sunt implicati oficiali de rang inalt”, a scrie Jyrki Katainen pe Twitter, citat de news.ro. („Unbelievable news!! Romanian people deserve #RuleofLaw . Romania’s justice minister said Monday that he has prepared an emergency decree that could invalidate hundreds of corruption cases involving the country’s most senior officials. #Romania”).

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: