Iar turbeaza „patriotii” PSD. Dacian Ciolos, o noua intalnire cu presedintele Frantei. Discutii despre comisarii europeni

politica

Presedintele grupului Renew Europe din Parlamentul European (PE), Dacian Ciolos, a anuntat intr-o postare pe Facebook, ca a discutat marti, la Paris, cu presedintele francez Emmanuel Macron despre „prioritatile politice” ale grupului si despre „comisarii propusi sa faca parte din echipa” presedintelui desemnat al Comisiei Europene (CE), Ursula Von der Leyen.

„Astazi si ieri (luni si marti – n.r.), la Paris, am avut discutii politice consistente cu presedintele Emmanuel Macron, cu premierul (francez – n.r.) Edouard Philippe, dar si cu liderul En Marche (partidul infiintat de Macron – n.r.), Stanislas Guerini. Aceasta a fost prima dintr-o serie de intalniri cu liderii de stat si de guvern si cu liderii politici care fac parte din grupul politic Renew Europe cu care voi avea discutii in urmatoarele saptamani”, a postat Ciolos pe contul sau de Facebook.

„Cu presedintele Macron am discutat azi (marti – n.r.) prioritatile politice ale grupului, initiativa organizarii unui summit Renew in aceasta toamna, dar si despre comisarii propusi sa faca parte din echipa Von der Leyen si audierile acestora in Parlamentul European”, a adaugat fostul premier roman.

El a mai spus ca, in privinta comisarilor nominalizati, „nu am dat si nu dau niciun cec in alb nimanui”.

„Ca sa fie clar si pentru cei care inca mai au dubii, in privinta comisarilor nominalizati nu am dat si nu dau niciun cec in alb nimanui. Reinnoim Europa este un grup bazat pe integritate, principii, valori si angajament proeuropean.

Evaluarea tuturor comisarilor desemnati, inclusiv a celor apartinand Grupului Renew Europe, pe care il conduc, va avea la baza trei criterii fundamentale: angajamentul fata de valorile europene, integritatea si posibilele conflicte de interese, competenta si viziunea in privinta portofoliilor pe care le vor conduce”, a mai precizat el.

„Aceste criterii vor fi aplicate in aceeasi masura tuturor candidatilor, indiferent daca fac parte din familia noastra politica sau nu si indiferent de statul membru care i-a propus”, si-a incheiat Ciolos postarea, insotita de o fotografie in care apare alaturi de Macron.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: