Iata cum Securitatea confectiona dosare. DIVERSIUNEA lansata impotriva ministrului Educatiei este demontata
Dumitru Lacatusu, un cunoscut istoric roman, bun cunoscator al metodelor Securitatii comuniste, explica detaliat cum fosta politie politica confectiona dosare pentru a compromite anumite persoane. Zilele trecute, ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, a fost acuzat de doua publicatii centrale de colaborare cu Securitatea pe baza unor informatii livrate de surse anonime.
Lacatusu explica in detaliu metodele ofiterilor de Securitate. Precizarile istoricului au fost publicate pe pagina de Facebook a ajurnalistei Sidonia Bogdan.
„Despre cazul profesorului Mircea Dumitru si relatia lui cu Securitatea. Cateva precizari
Zilele acestea se discuta despre cazul profesorului Mircea Dumitru si relatia sa cu Securitatea. Insa cei mai multi dintre cei care colporteaza informatii despre aceasta relatie nu par sa cunoasca metodele de lucru ale Securitatii, anume ca aceasta institutie obisnuia sa creeze dosare, legende si chiar sa compromita persoane prin propagarea unor informatii ca respectivul sau respectiva era colaborator al Securitatii. Confectionarea de false dosare de informator a fost o practica curenta a Securitatii, mai ales in anii 80, cand angajatii institutiei lucrau la norma. De altfel, Securitatea in intreaga ei istorie a lucrat la norma. Indiferent ca era vorba de arestari, internari in colonii/unitati de munca sau deportari.
Se vorbeste despre semnarea unui angajament de catre prof. Mircea Dumitru (rector al Univ. din Bucuresti si actual ministru al Invatamantului). S-a intrebat vreunul dintre cei care sustin intens ideaa colaborarii lui Mircea Dumitru cu Securitatea in ce conditii se semna un “angajament”? Despre ce fel de “angajament” este vorba? Daca acest “angajament” chiar este unul autentic?
Securitatea obisnuia sa cheme la sediul institutiei, la cel al Militiei sau in alte locuri diferite persoane pentru a fi chestionate, audiate si interogate despre diversi cunoscuti. Puteau fi colegi de munca, straini sau chiar cetateni romani (rude/cunoscuti) care au fugit in Occident. In unele cazuri, li se cereau note explicative scrise despre acesti cunoscuti. O astfel de nota putea fi ulterior folosita de Securitate in diverse scopuri. La sfarsitul acestei audieri, respectiva persoana semna un angajament prin care se obliga sa nu divulge nimic despre audierea ei si chiar se informeze Securitatea despre anumite intentii ostile regimului. Era o practica a Securitatii de a cere victimelor sa nu spuna nimic despre ceea ce li se intampla in „colonia penitenciara” pe care o pastorea. Chiar si detinutii politici semnau la eliberarea din detentie un angajament similar.
Se vorbeste despre existenta unui dosar de retea pe numele prof. Mircea Dumitru. Unii au mentionat ca ar avea chiar 11 file. Poate cei care propaga aceasta prezenta in arhivele Securitatii uita (sau nu cunosc) cum erau create astfel de dosare.
Un dosar de retea era creat si persoanelor care erau propuse pentru recrutare, adica pentru a deveni informatori ai Securitatii, ceea ce nu insemna ca respectiva persoana chiar era informator, ci ca Securitatea intentiona sa-l recruteze ca informator. In acest caz, era intocmita o fisa biografica celui aflat in stagiul recrutarii, numit in documente candidat la recrutare, erau redactate rapoarte de punctare, rapoarte de contactare, rapoarte cu propunere de recrutare si rapoarte despre cum a decurs recrutarea persoanei.
De cele mai multe ori, ofiterii Securitatii nu isi dezvaluiau identitatea reala de la inceput, ci pe parcus. Persoanele care se aflau in studiu pentru recrutare, multe despre ele nici nu stiau probabil ca se afla intr-un astfel de studiu, nici nu cunosteau identitatea reala a interlocutorilor. Ofiterii de Securitate se prezentau candidatului sub legenda de lucratori de cadre, angajati ai unei institutii etc., care doreau sa discute cu candidatul anumite probleme. In Referatul de recrutare se mentiona ca avansarea propunerii de recrutare se va face doar intr-un anumit moment si in functie de modul in care se comporta candidatul in timpul procesului de recrutare. In acest moment, ofiterii de Securitate isi dezvaluiau si identitatea reala.
Dezvaluirea identitatii reale a „interlocutorului” avea pentru candidat efectul unui “soc”. Ne putem inchipui ce impact psihologic avea aceasta dezvaluire. Astfel de dezvaluiri mai erau insotite in anumite cazuri si de insinuari ca Securitatea cunostea pozitia oscilanta a candidatului. Dar si de precizari ca i se cere sa-si clarifice situatia.
O parte dintre candidati acceptau in acest context de suspans si presiune psihologica recrutarea. Se angajau sa furnizeze informatii sau chiar sa ajute Securitatea. Insa nu toti o faceau. Acceptul era doar o metoda de a iesi din suspans. Era portita de respiro pe care o luau cei prinsi in malaxorul Securitatii. Dupa ce ieseau din locul de recrutare, o parte dintre cei care au acceptat colaborarea o respingeau prin diverse metode. Nu se prezentau la intalniri, se eschivau de fiecare data cand trebuiau sa dea note informative. Unii chiar spuneau ca nu sunt potriviti pentru munca de Securitate. Treceau printr-o transformare psihologica remarcabila. Am intalnit chiar cazuri de oameni adusi in pragul sinuciderii de povara pe care o purtau: colaborarea cu Securitatea.
Desigur au existat cazuri cand persoanele au refuzat sa colaboreze cu Securitatea. Insa Securitatea le-a creat acestora dosare de candidati, care se afla azi in fondul Retea de la CNSAS. Dupa cum stim toti, fondul Retea cuprinde dosarele informatorilor. Insa printre aceste dosare se afla si unele care nu apartin unor informatori, ci doar unor persoane pe care Securitatea a intentionat sa-i recruteze. Aceste dosare pot contine note biografice, rapoarte de recrutare, note explicative date in timpul procesului de recrutare si chiar angajamente. Prin aceste angajamente, semnatarii lor se obligau sa nu divulge nimic despre scopul real al audierii lor.
Nu este nici un mister ca cazul lui Mircea Dumitru este instrumentalizat politic. Dubla masura este folosita de oponentii politici pentru a discredita o persoana incomoda, dupa cum observa si Vladimir Tismaneanu. Si nu ar fi primul astfel de caz. Din punctul meu de vedere, intentia discreditarii este vizibila din moment ce unul dintre cei care colporteaza informatii despre relatia lui Mircea Dumitru cu Securitatea este chiar Victor Ponta. Cati fosti informatori ai Securitatii au fost in guvernele PSD, PNL sau chiar printre membrii de vaza ai acestora partide? Aparent, chiar si presedintele Iohannis intretine aceasta masura. Este chiar “ingrijorat” in stilul sau caracteristic. Nu am auzit ca presedintele Iohannis sa fi facut curatenie in propria ograda, iar pe fostii informatori ai Securitatii sa-i fi trimis acasa. Dimpotriva, unii se afla si acum in functii de conducere.
Despre Victor Ponta si PSD nici nu are rost sa mai vorbim.
Din punctul meu de vedere, cazul lui Mircea Dumitru trebuie sa iasa din aceasta instrumentalizare politica si sa fie discutat doar in cunostinta de cauza, nu in scopuri politice”, a scris Lacatusu.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
