Iata cum vine regimul politienesc. Carmen Dan anunta ca va fi schimbata legea, jandarmii nu vor mai raspunde pentru violente

politica

Ministrul de Interne, Cramen Dan, a anuntat, marti, in cadrul Comisiei de Aparare a Senatului, ca va initi aun „demers legislativ” de schimbare a legislatiei privind organizarea adunarilor publice. Carmen Dan a fost audiata in legatura cu violentele din 10 august.

Ea s-a declarat nemultumita ca, in conformitate cu actuala legislatie, protestele pot fi notificate doar printr-un „printr-un fax”. „De 1 an si 8 luni Jandarmeria gestioneaza situatii de manifestatii publice in virtutea respectarii drepturilor de exprimare. Pana la momentul 10 august, Jandarmeria a actionat cu multa maturitate, chiar si pe 10 august actiunea a fost doar in sensul asigurarii ordinii publie, nu in sensul restabilirii ordinii publice”, a sustinu ministrul.

„Este necesar sa se intervina legislativ, sa aducem in actualitate o lege din 1991. Eu ca ministru imi asum acest demers. Sa fie un act care sa serveasca intrutotul realitatilor curente. Trebuie sa ne aruncam un ochi pe tot ce inseamna legislatie, sa facem demersurile legale astfel incat orice interventie a institutiilor statului sa nu mai fie pusa sub indoiala„, a declarat Carmen Dan.

Declaratia ministrului vine la scurt timp dupa ce Parchetul General a anuntat inceperea urmaririi penale in cazul sefilor Jandarmeriei.

Si prefectul Capitalei, Speranta Cliseru, a avut o interventie similara, anterior celei a lui Carmen Dan.

Legat de aceste mitinguri, autorizate sau nu, intr-adevar nu trebuie permise mitinguri neautorizate. Stiti bine ca de un an si jumatate sunt fel de fel de manifestatii in Piata Victoriei care sunt numai anuntate, nu autorizate. Nu pe mine trebuie sa ma intrebati cum s-a creat aceasta istorie, cum a fost posibil sa se desfasoare atatea asa zise adunari fara autorizatie.

Va rog sa actualizati legea din 1991, a fost facuta in graba si nu mai corespunde cu cerintele din ziua de azi. O simpla notificare catre primar nu poate sa tina loc de aprobare a unei adunari publice, din foarte multe motive, avand in vedere ce se intampla astazi, cu amenitarile teroriste.

Trebuie sa aiba minime conditii civilizate pentru adunare, toalete publice instalante, ambulante, sa stie pe unde afluieste, pe unde defluieste. Nu mai putem continua cu aceste adunari anuntate prin fax-uri, prin mail-uri si considerate ca sunt legale. Solicit sa modificam de urgenta legea adunarilor publice”, a declarat Cliseru.

„Sunt de acord cu dvs.”, a spus imediat senatorul PSD Liviu Tit Brailoiu, presedintele Comisiei de Aparare a Senatului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: