„Ii atragem atentia lui Teodorovici sa nu se joace cu focul!”. Declaratiile anti-europene ale ministrului Finantelor declanseaza o replica politica taioasa

politica

PNL a transmis vineri ca declaratiile facute de ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, cu privire la reducerea dependentei economice a Romaniei fata de piata unica europeana sunt revoltatoare, iar in prima intalnire a Comisiei Nationale pentru trecerea la zona euro, acesta „a devoalat o abordare anti-europeana”.

„Consideram revoltatoare declaratiile ministrului de Finante, Eugen Teodorovici, cu privire la reducerea dependentei economice a Romaniei fata de piata unica europeana”, a transmis PNL printr-un comunicat de presa.

Liberalii sustin ca Teodorovici, in prima intalnire a Comisiei Nationale pentru trecerea la zona euro, „a devoalat o abordare anti-europeana”.

„In conditiile primei reuniuni a Comisiei Nationale pentru trecerea la zona euro, actualul ministru de Finante a devoalat o abordare anti-europeana, atribuind intr-un mod ingust esecul actualei guvernari faptului ca Romania ar avea o dependenta prea mare de importurile din spatiul european, gasind astfel cauza inflatiei”, subliniaza PNL.

PNL ii atrage atentia ministrului „sa nu se joace cu focul” si sustine ca nivelul ridicat al inflatiei este cauzat de guvernarea PSD-ALDE.

„Ii atragem atentia domnului Teodorovici sa nu se joace cu focul! Inflatia din Romania este opera exclusiva a guvernarii incompetente a PSD-ALDE, intrucat piata interna nu a facut fata consumului stimulat in mod iresponsabil. Problema inflatiei nu sta in posibilitatea importurilor realizate din spatiul UE, ci in lipsa de investitii si de competitivitate interna a Romaniei in sprijinul carora PSD-ALDE nu face nimic”, se mai arata in comunicat.

De asemenea, PNL spune ca abordarea acestuia este incompatibila cu aderarea Romaniei la Euro.

„Aderarea Romaniei la moneda Euro inseamna finalizarea procesului de integrare in Uniunea Europeana si in piata comuna, iar abordarea domnului Teodorovici este total incompatibila cu acest obiectiv national. Totodata, il informam pe actualul ministru de Finante, intrucat se pare ca nu cunoaste principiile Uniunii Europene, ca un stat membru nu poate institui blocade economice altor state UE decat daca doreste sa se izoleze si sa se indeparteze de spatiul european”,precizeaza liberalii.

PNL ii solicita premierului Viorica Dancila „sa se delimiteze in mod foarte clar de afirmatiile ministrului de Finante, Eugen Teodorovici, iar dumnealui sa se preocupe in primul rand de cresterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat si de reducere a evaziunii fiscale – acestea sunt problemele grave, actuale” si afirma ca, in caz contrar, intregul demers referitor la aderarea Romaniei la Euro nu este altceva decat „o butaforie menita sa induca in eroare opinia publica”.

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat joi seara, la Antena 3, ca Romania nu este in situatia de a fi afectata de o criza economica, dar este important ca investitiile sa fie stimulate si ca Romania sa-si reduca dependenta de Uniunea Europeana (UE), iar Comisia Europeana (CE) trebuie sa vegheze la modul in care concureaza intre ele statele membre.

”Eu in 2009 am spus ca acea criza am creat-o noi, ca tara. Nu eram in situatia de a fi asa afectati la nivel economic daca nu ar fi fost luate masurile acelea stupide, de taieri de venituri si nu numai. Eu nu cred ca Romania e intr-o astfel de situatie, nu cred ca urmeaza o astfel de situatie. Ca, la nivel international, pot aparea variatii, este inevitabil. Ideea e ca noi, ca economie, sa ne consolidam, sa dam drumul cu adevarat la investitii publice si sa atragem investitii private, astfel incat Romania sa nu mai aiba acea dependenta de spatiul Uniunii Europene”, a spus ministrul, la Antena 3.

Teodorovici considera ca CE trebuie sa vegheze la modul in care statele europene concureaza intre ele.

”Noi ne canibalizam ca state, in Europa, in loc sa ne completam reciproc. O sa explic oficialilor europeni ca imi doresc pentru Romania ceea ce isi doresc pentru tarile lor. (…) O sa luam fiecare produs si o sa analizam din ce cauze avem deficite comerciale”, a mai spus Teodorovici.

Ministrul considera ca inflatia va scadea pana la finalul acestui an.

„Probabil ca va mai creste foarte putin, apoi o va lua in jos. Acum suntem undeva la 5%, pana la sfarsitul anului vom fi la 3,1%, asa cum am estimat”, a afirmat Teodorovici.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: