Imagini care dau speranta. 9 talibani luati prizonieri de fortele de rezistenta din nordul Afganistanului. 60 au fost ucisi

externe

Fortele de rezistenta din nordul Afganistanului au reusit sa preia controlul asupra a patru districte din doua provincii invecinate. Pe retelele de socializare au aparut imagini cu talibani luati prizonieri. Alti 60 de talibani ar fi fost ucisi sau raniti, afirma publicatii din India.

„Noua teroristi talibani s-au predat”, anunta Republic World, prezentand imagini cu acestia.

Rezistenta impotriva talibanilor a inceput sa se organizeze in provincia Panshir. Fortele anti-talibane au lansat o contraofensiva si au preluat controlul asupra a patru districte din doua provincii invecinate.

Forta de rezistenta din Panshir, care defileaza sub steagul Aliantei Nordice antitalibane, a preluat controlul asupra districtelor Dih Saleh, Andarab si Puli Hisar din estul provinciei Baghlan, precum si asupra districtului Charikar din Parwan, informeaza Long War Journal. Rezistenta este condusa de fostul vicepresedinte al tarii si sef al Directiei Nationale de Securitate, Amrullah Saleh.

Luptatorii antitalibani „au capturat aceste [patru] districte cheie si sunt la un pas sa preia controlul asupra autostrazii spre nord de la talibani”, a declarat o sursa din cadrul rezistentei pentru Long War Journal. De asemenea, ei au afirmat ca au preluat „tot Andarab inapoi”.

In ultima luna, pe masura ce talibanii au luat cu asalt Afganistanul si au cucerit in cele din urma Kabulul, Andarab a devenit un refugiu pentru trupele fortelor de securitate afgane care nu s-au predat si nu au capitulat in fata talibanilor. Andarab a fost mult timp un centru al sentimentelor antitalibane, astfel incat cucerirea districtului aduce mai multi sustinatori si resurse rezistentei din Panjshir . In plus, cucerirea Andarab extinde aria de actiune a rezistentei spre nord, deoarece spera sa obtina o linie vitala de transport catre Tadjikistan si Uzbekistan.

Rezistenta din nord este singura amenintare directa la adresa incercarii talibanilor de a conduce intregul Afganistan. Zonele controlate de rezistenta se afla acum la doar 60 de kilometri nord de Kabul. In plus, exista informatii conform carora rezistenta a provocat pierderi grele luptatorilor talibani din Baghlan.

Pe retelele de socializare au circulat videoclipuri cu fortele rezistenta din Panshir arborand steagul Aliantei Nordului. In Charikar, capitala provinciei Parwan, fortele din rezistenta au defilat pe strada.

Amrullah Saleh a transmis marti ca se afla in Afganistan si ca este ‘presedintele interimar legitim’ dupa ce presedintele Ashraf Ghani a fugit din tara in timp ce talibanii cucereau capitala Kabul, anunta Reuters.

‘Conform Constitutiei afgane, in caz de absenta, fuga, demisie sau moarte a presedintelui, prim-vicepresedintele devine presedinte interimar. Ma aflu in prezent in tara mea si sunt presedintele legitim interimar. Fac apel la toti liderii politici pentru a obtine sprijinul lor si consensul’, a scris el in limba engleza pe contul de Twitter.

Intr-o serie de mesaje postate marti, Saleh a afirmat ca este ‘inutil’ sa se contrazica cu presedintele american Joe Biden, care a decis retragerea trupelor SUA. Spre deosebire de SUA si NATO, ‘noi nu ne-am pierdut curajul si vedem oportunitati imense inaintea noastra. Avertismentele inutile s-au incheiat. Alaturati-va rezistentei’, a indemnat el.

Potrivit AFP, Saleh, inamic jurat al talibanilor, s-a retras in ultima regiune care nu se afla inca in mainile insurgentilor, valea Panshir, la nord-est de Kabul.

Saleh le-a cerut afganilor sa demonstreze ca tara lor ‘nu este Vietnam si ca talibanii nu sunt nici departe Vietcong’.

El a spus ca ‘nu-l va trada niciodata’ pe Ahmad Shah Massoud, liderul Aliantei Nordului al mujahedinilor, asasinat de doi membri ai Al-Qaida cu putin inainte de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.

‘Nu voi dezamagi niciodata milioanele de persoane care m-au ascultat. Nu voi fi niciodata sub acelasi acoperis cu talibanii. Niciodata’, a transmis el pe aceeasi retea duminica, cu putin inainte de a intra in clandestinitate.

A doua zi au aparut pe retelele sociale imagini cu el si cu Ahmad Massoud, fiul lui Ahmed Shah Massoud, impreuna in valea Panshir, la marginea masivului Hindu Kush.

Ahmad Massoud a anuntat luni intr-un articol publicat in revista franceza ‘La Regle du jeu’ ca va opune rezistenta talibanilor si va continua lupta pentru libertate a tatalui sau, un erou al opozitiei fata de ocupatia sovietica.

Valea Panshir, greu accesibila, nu a cazut niciodata in mainile talibanilor in timpul razboiului civil din anii 1990, nici un deceniu mai devreme in cele ale sovieticilor.

Saleh, originar din Panshir, a luptat alaturi de comandantul Massoud in anii 1990 si a servit apoi in guvernul acestuia, inainte ca talibanii sa-l rastoarne in 1996 si sa preia puterea, instaurand un regim fundamentalist.

El a povestit ca talibanii i-au torturat ulterior sora pentru a-l face sa iasa din ascunzatoare.

Dupa atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA, la doua zile dupa asasinarea comandantului Massoud, Saleh a devenit o importanta sursa de informatii pentru CIA.

Aceasta a facut ca, dupa caderea talibanilor, sa preia intre 2004 si 2010 sefia Directiei nationale de securitate (NDS), serviciul afgan de informatii.

In aceasta functie, si-a creat o vasta retea de informatori si spioni printre talibani, dar si in Pakistan, unde isi aveau baza cei mai multi dintre liderii lor.

Dupa ce in 2010 a fost indepartat din fruntea NDS, in urma unui atentat impotriva unei conferinte de pace la Kabul, a revenit in gratii in 2018, ocupand timp de cateva luni functia de ministru de interne, dupa ce a incheiat o alianta cu presedintele Ashraf Ghani, iar in urma alegerilor prezidentiale din 2019 a devenit prim-vicepresedinte. Saleh a scapat cu viata din mai multe atentate comise de talibani, ultima data in septembrie 2020.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: