Imagini cu romanii care au reusit sa scape din infernul din Gaza. Peste 300 de romani au depus cereri sa plece

news

Un numar de 103 cetateni romani din Fasia Gaza si membrii de familie ai acestora au primit, in cursul noptii de marti spre miercuri, permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah si de a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, a anuntat MAE.

Ministrul de externe, Luminita Odobescu, a declarat, miercuri, la Antena 3, ca in ultimele zile autoritatile romane au primit un numar important de evacuari fata de cele 260 anuntate intiale. Ministerul de Externe a anuntat, miercuri dimineata, ca inca 51 de cetateni romani din Fasia Gaza si membri de familie vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah, evacuarea urmand a avea loc pe parcursul zilei de miercuri.

”In total, cifra depaseste 300 dar cum am spus in ultimele zile am primit un alt numar important de evacuari fata de cele 260 anuntate initial. Toate aceste solicitari sunt in proces de verificare. Sunt peste 150 de solicitari in acest moment de la romani care vor sa se intoarca in tara”, a declarat Odobescu.

Ministrul de externe a mai spus ca situatia cetatenilor romani aflati in fasia Gaza a fost si este o preocupare prioritara a autoritatilor romane la cel mai inalt nivel.

”Operam la nivel de celula de criza, mentinem legatura cu cetatenii romani dar si cu autoritatile egipte si israeliene. Eforturile noastre sunt ca acest proces sa continue, astfel incat sa reusim sa evacuam in siguranta pe toti cetatenii romani care au solicitat acest lucru”, a mai spus Odobescu.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anuntat ca, marti, in urma eforturilor complexe ale Celulei de Criza Interinstitutionale, prin intermediul Ambasadei Romaniei la Cairo si al Oficiului de Reprezentare al Romaniei la Ramallah, un numar de 93 de cetateni romani si membri de familie ai acestora au iesit din Fasia Gaza prin punctul de frontiera Rafah (Republica Araba Egipt) si se afla pe teritoriul egiptean.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: