Categories: politica

„In 27 de ani de democratie nu a existat o situatie atat de grava”. Ludovic Orban anunta ce masuri va lua pentru a opri PSD sa distruga Romania

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sambata ca PSD ofera Romaniei, prin masurile adoptate, „pelin si ambrozie care produce alergie”, context in care le-a solicitat liberalilor sa faca o opozitie dura si clara la partidul de guvernamant si sa propuna initiative legislative.

„Sesiunea parlamentara care a inceput ieri este o sesiune parlamentara, dupa parerea mea, extrem de importanta pentru evolutia Romaniei. Nu cred ca in 27 de ani de democratie a existat o situatie atat de grava asa cum este situatia de astazi a Romaniei. Un partid politic a promis in campanie ca vor curge rauri de lapte si miere si la sase luni dupa preluarea puterii nu numai ca nu ofera lapte si miere Romaniei, ci ofera pelin si ambrozie, dar nu ambrozia care era hrana zeilor, ci ambrozia care produce alergie.

Partidul de guvernamant dupa Ordonanta 13 si dupa ce a validat sloganul „noaptea ca hotii” acum are ca principala preocupare sa ia cat mai multe piei de pe oamenii care produc in Romania, de pe oamenii activi economic, de pe oamenii care muncesc, creeaza, construiesc, genereaza profit, care sunt activi. Aceasta politica este o politica de distrugere economica”, a spus Orban, la inceputul reuniunii Biroului Politic National al PNL cu parlamentarii si europarlamentarii liberali, anunta Agerpres.

El a sustinut ca datele de pe primele sase luni arata dimensiunea dezastrului, indicand „cresterea deficitului balantei comerciale cu peste 30%, existenta unui deficit bugetar de 6,2 miliarde, incasarile mai mici la bugetul statului cu 5 miliarde, scaderea investitiilor pe totalul economiei investitiilor private cu peste 12% si scaderea dramatica a investitiilor publice”.

„Raspunsul pe care il da partidul de guvernamant la aceasta situatie, in loc sa fie un raspuns de stimulare economica, de motivare a celor care au capacitatea de a asigura dezvoltarea economica, a firmelor, a tuturor actorilor economici si sociali care pot sa genereze prosperitate raspunsul Guvernului este contrar, este unul clar si limpede: da cu biciul in calul care trage. Nu putem accepta sa privim toate masurile fiscale aberante pe care le introduce partidul de guvernamant. Ca atare in sesiunea parlamentara care incepe noi ca partid politic trebuie sa fim coloana vertebrala a opozitiei din societate la toate aceste masuri care risca sa puna pe butuci economia romaneasca”, a aratat Orban.

Liderul PNL a criticat si Ordonanta privind contul special pentru plata TVA, aratand ca aceasta masura va crea probleme extrem de grave firmelor care isi platesc TVA, cat si actul normativ privind reintroducerea supra accizei la combustibili, punctand ca preturile vor creste.

„In afara de opozitia dura si clara pe care o astept din partea dumneavoastra ca si parlamentari ai PNL trebuie sa devenim ca partid politic un izvor de propuneri legislative care intr-adevar sa faca diferenta intre noi si partidul de guvernamant, sa arate ce fel de Romanie ne dorim noi in comparatie cu Romania corupta, saracita in mod programat si aflata intr-o stare de dominatie de tip feudal pe care o ofera partidul de guvernamant”, a subliniat Ludovic Orban.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Operatiunea „Podul Crimeii”. Moscova dezvaluie ca ucrainenii au folosit combustibil solid de racheta in atacul asupra podului

Ziarul rusesc Kommersant, citand surse din cadrul investigatiei, a dat publicitatii modul in care fortele…

3 ore ago

Super-dronele care vor ajunge in Ucraina din SUA. Sunt inarmate cu mitraliere de 5,56 mm sau cu rachete

SUA vor transfera Ucrainei drone de atac avansate cu arme de foc la bordul lor,…

2 ore ago

Peste 70 de pasageri ai unui zbor Mauritius – Germania au dezvoltat simptome de toxiinfectie alimentara. Serviciile medicale de urgenta i-au asteptat la Frankfurt

Pasagerii companiei aeriene Condor, care calatoreau din Mauritius in Germania au fost asteptati, joi, la…

5 ore ago

Italia interzice „puppy yoga” dupa presupuse maltratari ale catelusilor

Ministerul italian al Sanatatii a decis interzicerea utilizarii catelusilor in studiourile care ofera cursuri de…

5 ore ago

Razboiul sondajelor: CURS sare cu un sondaj in care Firea este foarte aproape de Nicusor Dan. INSCOP o plasase pe Firea pe locul trei

CURS, institut patronat de Iosif Buble (sotul deputatei PSD Diana Tusa), a lansat un sondaj,…

2 ore ago