În cuibul roșu al PSD. O judecătoare a chemat oamenii la protest la Craiova: ”Moroşanu nu uita, strada e de partea ta!”

În cuibul roșu al PSD. O judecătoare a chemat oamenii la protest la Craiova Moroşanu nu uita strada e de partea ta

Circa 100 de persoane, magistraţi, avocaţi, studenţi, au participat, sâmbătă seara, la protestul din faţa Judecătoriei Craiova iniţiat de judecătoarea Sorina Marinaş de la Curtea de Apel Craiova şi popularizat pe reţelele de socializare.

Aceasta a declarat că protestul este un semn de solidaritate cu magistraţii Raluca Moroşanu şi Laurenţiu Beşu, punctând că „toţi magistraţii din această ţară care au coloană vertebrală şi sunt corecţi ar trebui să fie alături de aceştia”.

„Consider că este un manifest de solidaritate cu colegii mei Raluca Moroşanu şi dl judecător Beşu, consider că toţi magistraţii din această ţară care au coloană vertebrală şi sunt corecţi ar trebui să fie alături de dumnealor.

Secţia de Judecători ar trebui să-i protejeze, nu să-i ia sub beneficiu de inventar. Şi cred că ar fi fost păcat să nu iasă nimeni pentru ei. Ar fi fost chiar o tragedie pentru ei. Nu ştiu dacă aţi văzut mesajul public al colegei mele judecător Moroşanu. Credeţi-mă că pentru fiecare dintre noi… orice magistrat care îşi asumă să facă ce am făcut şi eu în seara asta aici vrea să ştie că are suport”, a spus Sorina Marinaş.

Întrebată dacă în opinia ei ar putea fi repercusiuni asupra judecătorilor protestatari, aceasta a răspuns că cel mai probabil în acest moment nu, având în vedere faptul că „opinia publică este atât de inflamată”, însă, având în vedere practicile sistemului, aceştia vor fi urmăriţi până la cea mai mică eroare şi atunci se va interveni.

„Dacă o să am o întârziere de redactare de 20 de zile, probabil că mi se va reţine imputabilă”, a afirmat judecătoarea de la Curtea de Apel Craiova, citată de Agerpres.

Sorina Marinaş a subliniat că magistraţii se tem să iasă în stradă pentru că nu au suport din partea CSM, arătând că ei au totuşi suport din partea fostului CSM.

Ea spune că acest demers nu este al ei personal, ci are alături o echipă care vrea „un sistem judiciar corect şi sănătos”.

„Vreau să-i mulţumesc din suflet dnei judecător Andrea Chiş, care este un motor pentru noi, este un catalizator de energie şi ne îndrumă şi ne mişcă în toate direcţiile bune la acest moment. Avem pe lista de semnături – încă nu este publică varianta actualizată, dar avem inclusiv judecători din altă ţară care ne susţin. Acum cred că sunt în jur de 900 de magistraţi români, dar au început să ne susţină şi colegi din alte ţări. Demersul nu este al meu personal sau individual, noi suntem o echipă care vrem să tragem magistratura în sus şi să avem un sistem judiciar corect şi sănătos. Nu ne aşteptam la atâta susţinere. De altfel am şi fost apostrofaţi pe diverse căi de comunicare mai puţin ortodoxe că suntem foarte puţini. În condiţiile actuale suntem foarte mulţi”, a mai declarat Sorina Marinaş.

La finalul protestului, aceasta a postat câteva imagini pe contul său de Facebook însoţite de mesajul: „Aşa a fost la protest. Magistraţi, avocaţi, studenţi, copii. Am primit ceai. Şi s-a strigat ‘Moroşanu nu uita, strada e de partea ta!'”.

Protestatarii au avut pancarte cu mesaje precum „Moroşanu + Beşu = Justiţie”, „Beşu şi Moroşanu – respect”, „Cetăţenii sunt alături de magistraţii oneşti”.

Reamintim că ministrul Justiției, Radu Marinescu, provine din Craiova, fiind propulsat în funcție de cuplul toxic Olguța Vasilescu – Claudiu Manda.

Sorina Marinaş a devenit cunoscută după ce Inspecţia Judiciară a demarat o anchetă împotriva ei, după ce a publicat pe Facebook motivele pentru care a condamnat un bărbat la 30 de ani închisoare pentru tentativă de omor asupra soţiei. Ea se numără printre sutele de magistraţi care au semnat un mesaj de susţinere pentru procurorii şi judecătorii care au vorbit într-un documentar realizat de Recorder despre problemele din sistemul de justiţie.

Comentarii

Citește mai departe

Poziționarea României în contextul tensiunilor recente dintre administrația americană și liderii europeni privind Groenlanda a stârnit dezbateri aprinse în spațiul public, mulți internauți apreciind atitudinea autorităților de la București drept o dovadă de duplicitate, ambiguitate și ipocrizie. Mesajul transmis de președintele Nicușor Dan, interpretat de unii drept ambiguu, a fost însă clarificat de Marius Lazurca, […]
Atmosfera de la Forumul Economic Mondial din 2026 este departe de tema oficială a ediției, „Un spirit al dialogului”, într-un context internațional marcat de tensiuni geopolitice, confruntări economice și rupturi diplomatice profunde. Potrivit unei analize publicate de The Guardian, prezența președintelui american Donald Trump la Davos domină agenda reuniunii desfășurate între 19 și 23 ianuarie, […]
Rafinăria de petrol din Serbia operată de compania Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată majoritar de grupuri rusești și aflată sub sancțiuni impuse de Statele Unite, și-a reluat activitatea după aproape două luni de întrerupere, în urma obținerii unei derogări temporare de la regimul de sancțiuni al Washingtonului. Informația a fost confirmată de autoritățile sârbe și […]
O gravă tragedie feroviară a avut loc duminică seara în sudul Spaniei, unde două trenuri de mare viteză au deraiat și s-au ciocnit, provocând moartea a cel puțin 21 de persoane și rănirea gravă a zeci de altele. Accidentul s-a produs în apropierea localității Adamuz, din provincia Córdoba, pe una dintre principalele magistrale feroviare care […]
Educația a fost întotdeauna motorul principal al progresului uman. De la școlile antice până la universitățile moderne, fiecare epocă a modelat modul în care oamenii învață în funcție de nevoile economice, tehnologice și sociale ale timpului său. Astăzi, ne aflăm într-un moment de cotitură major: revoluția digitală, accelerată de inteligența artificială (AI), schimbă fundamental nu […]