In premiera, Tariceanu ameninta PSD cu ruperea Coalitiei. Este gata sa faca o intelegere cu Pro Romania

politica

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, nu exclude posiblitatea constituirii unei alte aliante electorale, in cazul in care PSD si ALDE nu vor avea un candidat comun la alegerile prezidentiale.

„Voi vedea daca pot, impreuna cu colegii mei, sa gasim o alta formula de alianta care sa ne creasca sansele”, a declarat Tariceanu duminica, la Antena 3, citat de Agerpres.

Presedintele ALDE nu a exclus varianta unei aliante electorale cu Pro Romania.

„Daca vom merge cu mai multi candidati, riscurile legate de a nu ajunge in turul doi sunt foarte mari (…) si candidaturile separate, daca vom hotari asa, pot sa aduca in timpul campaniei o anumita stare de tensiune (…) si nu cred ca coalitia noastra va iesi in aceste conditii mai intarita in noiembrie din alegerile prezidentiale”, a mai spus presedintele ALDE.

El a adaugat ca a discutat cu colegii despre o posibila candidatura a sa, asteptata de multi din ALDE si chiar din PSD, dar pentru acest lucru este nevoie de „o sustinere cat mai larga”.

„Impreuna cu colegii mei am analizat acest lucru si ma indrept spre o candidatura, dar aceasta candidatura ar fi mult mai util sa aiba o sustinere cat mai larga, adica sa fie din partea coalitiei PSD si ALDE si poate chiar mai mult. Am vazut ca exista o asteptare din partea sustinatorilor nostri, ma refer si la cei din ALDE si din PSD, de a avea o candidatura cat mai puternica. Am vazut si sondajele (…) si cred ca un asemenea candidat, cu sustinere comuna, are toate sansele sa se opuna cu succes actualului presedinte. Daca nu vom reusi sa avem un candidat comun cu PSD-ul, dupa data de 22 iulie, vom vedea cum vom configura o alianta care sa aiba un candidat cu sanse”, a spus Tariceanu.

Intrebat daca exista riscul ca subiectul desemnarii candidatului la alegerile prezidentiale sa duca la destramarea coalitiei PSD-ALDE, presedintele Senatului a raspuns: „Eu intotdeauna acord tot respectul si consideratia pentru partenerii politici si acest lucru cred ca s-a vazut in acesti doi ani si jumatate de cand am format coalitia de guvernare, insa dincolo de orgolii cred ca trebuie sa avem ceva pragmatism politic, realism politic si sa vedem care este pozitionarea posibililor candidati (…), de aici trebuie sa porneasca si analiza, si decizia”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: