”În România se resimt deja implicaţiile: secete prelungite, fenomene extreme, presiune asupra resurselor de apă”. România trebuie să trateze tranziţia climatică drept un proiect strategic naţional, anunță experții

România trebuie să trateze tranziţia climatică drept un proiect strategic naţional, nu doar ca reacţie punctuală la fenomene extreme, iar adaptarea devine prioritară în sectoare-cheie, precum apă, agricultură, infrastructură şi sănătate, sunt de părere specialiştii în sustenabilitate şi politici climatice, într-un articol publicat, recent, de InfoClima România.

„Acordul de la Paris, adoptat la COP21 în decembrie 2015, este tratatul climatic global care stabileşte cadrul juridic pentru limitarea încălzirii globale, reducerea emisiilor, adaptare şi finanţare climatică. Peste 195 de state l-au semnat, devenind un reper istoric în diplomaţia climatică (…) România a semnat Acordul la New York în aprilie 2016 şi l-a ratificat în 2017.

De atunci, direcţia naţională în materie de climă a urmat în principal cadrul european: Pactul Verde European, PNIESC, Strategia pe termen lung pentru neutralitate climatică în 2050 şi noua Strategie Naţională de Adaptare.

Trump îi îndeamnă pe iranieni să treacă la asalt: ”Preluați controlul asupra instituțiilor. Ajutorul e pe drum”

Apple și Google își unesc forțele: Siri intră într-o nouă eră alimentată de AI – Analiză

În România se resimt deja implicaţiile: secete prelungite, fenomene extreme, presiune asupra resurselor de apă şi vulnerabilitatea unei agriculturi dependente de climă. Oraşele, infrastructura şi sistemele publice nu sunt pregătite pentru frecvenţa şi intensitatea noilor riscuri climatice (…) România trebuie să trateze tranziţia climatică ca un proiect strategic naţional, nu doar ca reacţie punctuală la fenomene extreme. Adaptarea devine prioritară în sectoare cheie: apă, agricultură, infrastructură şi sănătate”, se menţionează în materialul de specialitate, semnat de Elena-Alexandra Miron şi Ioana-Maria Vasiliu, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, pragul de 1,5 grade Celsius este, probabil, depăşit temporar, iar limitarea riscurilor asociate apropiate de două grade Celsius depinde de deciziile din acest deceniu.

„Privind în urmă, Paris rămâne un punct de inflexiune. Pentru prima dată, toate statele lumii au acceptat explicit necesitatea unei economii globale cu emisii nete zero în a doua jumătate a secolului. La zece ani de la Paris, imaginea este una mixtă. Cadrul politic internaţional este solid, dar cu tensiuni, tehnologiile care pot accelera tranziţia există, iar interesul public a crescut.

Totuşi, evoluţiile climatice din ultimul deceniu arată că ritmul implementării nu este suficient pentru obiectivele stabilite iniţial. Bilanţul ultimului deceniu evidenţiază un paradox structural. Pe de o parte, tehnologiile cu emisii reduse au avansat rapid, iar politicile climatice s-au extins în multe regiuni ale lumii.

Pe de altă parte, emisiile globale au continuat să crească, iar analiza UNEP Emissions Gap Report 2023 arată că, în condiţiile politicilor actuale, lumea se îndreaptă spre o încălzire de 2,5 – 2,9 grade Celsius până în 2100. În acest context, depăşirea permanentă a pragului de 1,5 grade Celsius nu este inevitabilă din punct de vedere geofizic, însă menţinerea încălzirii sub acest prag presupune transformări accelerate şi profunde ale sistemelor economice, energetice şi industriale”, atrag atenţie cele două experte.

În context, din perspectivă ştiinţifică, comparativ cu 1,5 grade, o încălzire de două grade Celsius, la nivel planetar, ar duce la eliminarea recifurilor de corali, ar creşte exponenţial riscul valurilor de căldură, va intensifica frecvenţa şi severitatea secetelor şi precipitaţiilor extreme, va amplifica riscurile la adresa securităţii alimentare şi a resurselor de apă.

„Atenuarea rămâne esenţială, iar renunţarea la ea ar echivala cu acceptarea unei traiectorii de încălzire care depăşeşte două grade Celsius. În paralel, adaptarea devine tot mai urgentă, deoarece anumite impacturi sunt deja „încorporate” în climatul următoarelor decenii. Sectoare precum apa, agricultura, infrastructura urbană şi sănătatea publică sunt deja afectate (…)

Menţinerea încălzirii în apropierea pragului de 1,5 grade Celsius devine tot mai puţin realistă, iar nivelul de două grade Celsius apare ca un reper critic al evoluţiilor climatice din acest secol. Direcţia viitoare depinde în mod substanţial de deciziile adoptate în perioada următoare. Pentru România, întrebarea esenţială este dacă tranziţia va fi tratată ca o componentă structurată a dezvoltării naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte securitatea naţională sau ca o reacţie discontinuă la presiuni şi crize”, se arată în articol.

Elena-Alexandra Miron activează în domeniul sustenabilităţii şi politicilor climatice, cu experienţă în guvernanţă climatică, tranziţie verde şi diplomaţie climatică, inclusiv în sectorul de tineret. Ioana-Maria Vasiliu este Senior Researcher în cadrul Departamentului de Economie Curată al Energy Policy Group (EPG), cu experienţă în politici climatice.