Arheologii britanici au făcut o descoperire impresionantă în apropierea orașului scoțian Perth, unde au scos la iveală o așezare din Epoca Fierului, veche de peste două milenii.
Situl, cunoscut sub numele de Broxy Kennels Fort, a fost identificat pentru prima dată în anii 1960, prin fotografii aeriene, însă doar în 2022 au început săpături sistematice realizate de echipa GUARD Archaeology, în cadrul proiectului rutier Cross Tay Link Road, evaluat la 118 milioane de lire sterline.
Cea mai interesantă descoperire., realizată de curând, a fost o cameră subterană de formă neregulată, a cărei destinație rămâne un mister. Aceasta are aproximativ 9 metri lungime, 4 metri lățime și o adâncime de peste un metru.
În interior, arheologii au găsit cereale, dar în cantități prea mici pentru a considera spațiul un depozit alimentar. Analizele chimice nu au oferit nici ele indicii clare despre scopul construcției.
Până acum, în Scoția au fost descoperite peste 200 de astfel de structuri, dar niciuna nu a putut fi explicată cu certitudine. Unele teorii sugerează că ar fi putut fi locuri de depozitare, adăposturi temporare sau spații cu rol ritualic.
Datarea cu radiocarbon indică faptul că așezarea a fost locuită între anii 550 î.Hr. și sfârșitul secolului I d.Hr., până la sosirea legiunilor romane. Motivele pentru care comunitatea a dispărut rămân necunoscute – ar putea fi vorba despre schimbări sociale sau presiunea expansiunii romane.