In Vrancea, votul se cumpara cu 400 de lei. Candidat PSD, omul lui Oprisan, prins ca dadea bani alegatorilor

politica

Candidatul PSD la Primaria Nereju (Vrancea), Ion Pauca, a fost prins de politisti cand oferea mita electorala 400 de lei unui alegator. Sesizarea a fost facuta prin apel la 112, la fata locului s-au deplasat politistii de la Economic, care au deschis dosar penal pentru mita electorala. Pauca a fost primar al comunei Nereju timp de zece ani, dar a demisionat brusc, invocand motive personale, in 2014.

Politistii au deschis dosar penal pentru incercarea de corupere a alegatorilor dupa ce un candidat la Primaria comunei Nereju a incercat sa ofere bani oamenilor din localitate pentru a le influenta votul din 27 septembrie, a informat, joi, Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Vrancea.

„In cursul zilei de 16 septembrie, dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat cu privire la faptul ca, pe raza localitatii Nereju, o persoana ar fi oferit sume de bani altor persoane in scopul de a le determina sa influenteze rezultatul votului din data de 27 septembrie. In cauza, politistii au intocmit un dosar penal in care efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de coruperea alegatorilor”, au precizat, pentru Agerpres, reprezentantii IPJ Vrancea.

Politistii au adaugat ca barbatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie pana la o decizie definitiva a instantei, astfel ca acesta poate continua cursa electorala, chiar daca este cercetat penal.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: