Încă două persoane relocate din azilele lui Viorel Pașca la spitale din țară au murit, anunță ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru

Încă două persoane relocate din azilele lui Viorel Pașca la spitale din țară au murit anunță ministrul interimar al Muncii Dragoș Pîslaru
Alte două persoane dintre cele relocate în urma descinderilor autorităților la azilele ilegale din județul Bihor au decedat în spitalele în care erau internate, a anunțat marți ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Bilanțul deceselor în rândul beneficiarilor identificați în centrele ilegale a ajuns astfel la trei.

Potrivit unei postări publicate de Pîslaru pe pagina lui de Facebook, situația a fost actualizată după centralizarea datelor rezultate în urma a 79 de vizite efectuate de inspectorii sociali la persoanele relocate din cele 18 imobile în care au fost găsiți 409 beneficiari.

Din totalul celor 409 persoane evacuate din centrele ilegale, 394 au fost integrate în servicii sociale din 20 de județe, iar 15 au fost internate în unități medicale pentru îngrijiri de specialitate. Dintre acestea din urmă, două persoane au decedat, la care se adaugă un alt deces anunțat anterior, în județul Mureș.

Un beneficiar a dispărut dintr-un centru din Bihor

Dragoș Pîslaru a precizat că cinci dintre persoanele cazate inițial în servicii sociale au fost internate ulterior în spitale, ca urmare a stării lor de sănătate.

Totodată, un bărbat în vârstă de 45 de ani, cazat la Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Horia, din județul Bihor, a părăsit centrul fără aprobare, iar poliția a fost sesizată și desfășoară căutări pentru identificarea acestuia.

În schimb, un alt beneficiar, în vârstă de 62 de ani, aflat într-un centru din județul Botoșani, a fost reintegrat în familie, după ce a fost preluat de nepoata sa, la solicitarea acesteia.

Continuă evaluarea și identificarea beneficiarilor

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Muncii, 185 dintre beneficiari dețin acte de identitate, unele dintre acestea fiind expirate, iar pentru alte 190 de persoane au fost demarate procedurile de stabilire a identității sau de emitere a documentelor.

De asemenea, 136 de persoane dețin certificate de încadrare în grad de handicap, iar alte 115 necesită evaluare în vederea încadrării în grad și tip de handicap.

Inspectorii sociali au realizat evaluarea inițială pentru 384 de persoane și evaluarea complexă pentru 126 dintre acestea, fiind întocmite până în prezent 197 de planuri individuale de intervenție și acordare a serviciilor sociale.

Ancheta autorităților a fost declanșată în urma perchezițiilor efectuate la 30 iunie în localitățile Dumbrava, Tinca, Incești și Bicăcel, unde au fost descoperite 18 imobile în care erau cazate ilegal 409 persoane.

Potrivit informațiilor prezentate anterior de procurori, în aceste centre au fost adăpostite, începând din 2006, peste 3.300 de persoane, dintre care aproximativ 1.020 au decedat și au fost înmormântate în cimitirul localității. Ancheta privind condițiile în care au funcționat aceste centre și eventualele infracțiuni comise este în desfășurare.

Operațiunea de relocare, coordonată de fostul consilier al lui Rafila, psihiatrul Gabriel Diaconu

Reamintim că operațiunea de relocare a beneficiarilor a implicat un dispozitiv amplu al autorităților. Psihiatrul Gabriel Diaconu, fost consilier al fostului ministru al Sănătății Alexandru Rafila (PSD) a anunțat pe 30 iunie că a coordonat un contingent format din peste 20 de psihologi ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), care au acordat sprijin în cadrul intervenției.

Potrivit acestuia, acțiunea, coordonată de DIICOT, a mobilizat sute de polițiști, jandarmi, procurori și angajați ai mai multor instituții ale statului și a reprezentat „o premieră” prin complexitatea și amploarea forțelor implicate, beneficiind de sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, al Ministerului Sănătății și al Centrului Operativ pentru Situații de Urgență al ministerului.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Grecia sunt de mult timp o destinație favorită pentru turiști, iar cifrele recent publicate au dovedit că acest lucru este mai adevărat acum ca niciodată. Regiunile insulare din Grecia, Marea Egee de Sud și Marea Ionică, au înregistrat cea mai mare saturație turistică dintre toate regiunile din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor Eurostat analizate […]
Compania de livrări americană Amazon a anunțat miercuri că intenționează să extindă livrările cu drone în aproape 500 de orașe și localități din SUA până la sfârșitul anului, semnalând progresul unui proiect care a avansat lent de când fondatorul Jeff Bezos și-a prezentat pentru prima dată viziunea asupra serviciului, în urmă cu aproape 13 ani. […]
Țările UE vor putea finanța micile instituții media locale fără a cere permisiunea de la Bruxelles, conform unui proiect al regulamentului revizuit privind ajutoarele de stat al blocului comunitar. Subvențiile guvernamentale pentru întreprinderi sunt strict reglementate de Bruxelles în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat, dar există și excepții. Acestea sunt specificate în cadrul […]
Președinții Comisiei Europene și ai Consiliului, Ursula von der Leyen și António Costa, și-au exprimat susținerea pentru Curtea Penală Internațională (CPI) cu sediul la Haga, după ce administrația americană a anunțat că va sancționa înalți oficiali care anchetează acțiunile Israelului în Gaza. „CPI contribuie la realizarea justiției victimelor unora dintre cele mai oribile crime din […]
Mică, verde și adesea trecută cu vederea în farfurie, varza de Bruxelles este una dintre legumele crucifere cu o densitate nutrițională remarcabilă. Termenul de superaliment este folosit frecvent în limbajul popular, însă nu reprezintă o categorie medicală sau științifică. Dincolo de această etichetă, leguma aduce vitamine, fibre, folat și compuși vegetali bioactivi care o pot […]