Încă o mare nuntă la nivel înalt, ar putea participa și Bolojan. Directorul Poștei se însoară cu șefa de cabinet a premierului

Încă o mare nuntă la nivel înalt ar putea participa și Bolojan. Directorul Poștei se însoară cu șefa de cabinet a premierului
Premierul interimar Ilie Bolojan este așteptat să participe sâmbătă, 12 septembrie, la nunta șefei sale de cabinet, Ana Smărăndița Irina (foto, centru), cu directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan. Evenimentul privat are loc în județul Covasna, într-un moment în care negocierile pentru formarea viitorului Guvern sunt în plină desfășurare.

Potrivit informațiilor prezentate de Antena 3 CNN, Ilie Bolojan se află printre invitații așteptați la nunta Anei Smărăndița Irina, șefa sa de cabinet de la Palatul Victoria.

Petrecerea este organizată în județul Covasna, departe de București. Locația exactă și lista completă a invitaților nu au fost făcute publice, evenimentul având caracter privat.

Participarea premierului interimar are loc în contextul relației profesionale apropiate cu Ana Smărăndița Irina, numită în iulie 2025 în funcția de șefă a cabinetului prim-ministrului, cu rang de secretar de stat. Decizia a fost semnată de Ilie Bolojan și publicată în Monitorul Oficial.

Cine este Ana Smărăndița Irina

Înainte de a ajunge la Palatul Victoria, Ana Smărăndița Irina a lucrat în cadrul Poștei Române, companie condusă de viitorul său soț.

Potrivit informațiilor din profilul său profesional, aceasta a absolvit programul de Afaceri și Management al Birmingham City University, în perioada 2014-2017, după care a lucrat timp de peste trei ani la o bancă de investiții din Marea Britanie.

În iunie 2021 s-a angajat la Compania Națională Poșta Română. În primii doi ani a fost consilieră a directorului general, iar din februarie 2023 a condus departamentul de strategie al companiei, în calitate de Head of Strategy Management.

Ana Smărăndița Irina a ocupat și funcții în consiliile de administrație ale unor companii din sectorul energetic. Ea provine din organizația de tineret a PNL și a deținut anterior o funcție de conducere în cadrul Tineretului Național Liberal Sector 1.

Valentin Ștefan conduce Poșta Română din 2021

Mirele, Valentin Ștefan, se află la conducerea Poștei Române din 2021. Mandatul său a fost asociat proiectelor de reorganizare și modernizare a companiei de stat, dar și unor dispute cu reprezentanții sindicatelor privind rezultatele economice și anumite contracte încheiate de companie.

Ana Smărăndița Irina și Valentin Ștefan au lucrat împreună mai mulți ani la Poșta Română, în perioada în care actuala șefă de cabinet a premierului era mai întâi consiliera directorului general, iar ulterior conducea departamentul de strategie.

Două nunți în cercul Guvernului, în aceeași zi

Tot sâmbătă se căsătorește și ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta organizează în zona Băneasa din București nunta cu interpreta de muzică populară Maria Mihali.

La evenimentul din Capitală sunt așteptate mai multe personalități politice, printre care și președintele Nicușor Dan. Numele lui Alexandru Nazare a fost vehiculat în ultimele zile și în discuțiile privind o posibilă nominalizare pentru funcția de prim-ministru.

Comments are closed.

Citește mai departe

Luca Niculescu, desemnat luni de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru, este diplomat, fost ambasador al României în Franța și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, unde coordonează procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). În vârstă de 55 de ani, Niculescu a lucrat peste două decenii […]
Lângă baza militară Fairford din Marea Britanie, au fost reținuți mai mulți bărbați care ar fi putut plănui un atac. La scurt timp după aceea, toate bombardierele americane dispar din bază. Cu toate acestea, Statele Unite nu confirmă nicio legătură. În urma incidentului de la o bază aeriană americană din Marea Britanie, Pentagonul și-a rechemat […]
Ai terminat de mâncat, nu îți mai este foame, dar mintea continuă să se întoarcă la mâncare. Te gândești la ceva dulce, îți amintești ce ai în frigider, calculezi cât mai este până la următoarea masă sau începi să negociezi cu tine însuți dacă poți lua o gustare. Pentru unele persoane, acest dialog interior poate […]
Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa al NATO, Alexus Grynkewich, elaborează o strategie pentru obținerea unei victorii rapide în cazul unui atac rusesc asupra flancului estic al Alianței, cu un accent deosebit pe integrarea noilor tehnologii de apărare, precum dronele și inteligența artificială. Grynkewich urmează să prezinte documentul în Polonia pe 12 octombrie. Oficiali […]
Senatorul Ninel Peia, fost membru AUR, în prezent în grupul PACE, a afirmat luni, după consultările de la Palatul Cotroceni, că George Simion ar apărea în interceptările din dosarul de corupție al omului de afaceri Fănel Bogos.  Senatorul a legat presupusele interceptări de reacția AUR la citarea premierului interimar Ilie Bolojan la DNA Iași. Partidul […]