Încă o moțiune AUR a fost respinsă în Parlament. AUR-iștii, obsedați de hidrocentrala Vidraru

Încă o moțiune AUR a fost respinsă în Parlament. AUR-iștii obsedați de hidrocentrala Vidraru

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, intitulată ”România în beznă – falimentul programat al sistemului energetic naţional” a fost respinsă, luni, de plenul Camerei Deputaţilor.

S-au înregistrat 88 de voturi „pentru”, 193 „împotrivă” şi şapte abţineri. Un deputat nu a votat.

Niciun petrolist din România nu are niciun motiv să crească, astăzi, preţul la pompă la motorină şi benzină, în condiţiile în care România exportă aproximativ un milion de tone combustibil, în fiecare an, iar noi nu depindem de ceea ce produce Lukoil, a declarat, luni, în Plenul Camerei Deputaţilor, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la dezbaterile şi votul moţiunii depuse împotriva sa.

„Să ştiţi că nu consider că este corect ca noi să cerem o derogare specială pentru România, în condiţiile în care nu depindem de această rafinărie (Petrotel, n.r.) şi în condiţiile în care ar trebui să vină altă companie, preferabil românească sau din SUA, care să preia activitatea acestei companii şi să producă în continuare pentru România şi pentru export pe teritoriul României, dar cu o condiţie foarte clară: să nu mai finanţeze acest război ilegitim pornit de Federaţia Rusă.

Eu, ca ministru PSD al Energiei, încă de săptămâna trecută, am înaintat Guvernului un proiect de act normativ care acum se actualizează de către Ministerul de Externe, Ministerul Economiei şi Ministerul de Finanţe, care trebuie să pună în aplicare aceste sancţiuni.

Cei care, astăzi, la pompă, în mod total imoral, vin şi cresc preţul nejustificat trebuie să ştie că au o problemă cu cei din Consiliul Concurenţei, cu alte instituţii care trebuie să-i protejeze pe români şi cărora le-am cerut, astăzi, scris oficial, să demareze proceduri pentru a verifica modul în care au crescut preţurile la pompă la motorină şi benzină total nejustificat, în condiţiile în care rafinăria Petrotel nu mai funcţionează de la jumătatea lunii octombrie, pentru că este în revizie tehnică…

Niciun petrolist din România nu are niciun motiv să crească, astăzi, preţul la motorină şi benzină la pompă, în condiţiile în care România exportă aproximativ un milion de tone combustibil, în fiecare an. Noi nu depindem de ceea ce produce, astăzi, Lukoil”, a explicat Ivan, citat de Agerpres.

Demnitarul a menţionat, totodată, că, în această iarnă, preţul la gazele naturale nu va creşte pentru că este activă schema de plafonare până în 31 martie 2026.

„Ca să fie foarte clar încă un lucru: preţul la gaz nu o să crească în această iarnă. Avem activă schema de plafonare până în 31 martie 2026. Deja am început să lucrăm la mecanisme prin care ne vom asigura că după 31 martie 2026 nu o să avem o creştere bruscă a preţului, aşa cum am avut la energie, pentru a-i proteja pe românii care, mulţi dintre ei, au venituri mici, mulţi dintre ei trebuie să aleagă dacă îşi plătesc facturile, dacă îşi cumpără mâncare sau medicamente. Despre ei este vorba şi din acest motiv tratez acest subiect foarte serios.

Deşi reprezint cel mai important partid din Parlament, cel mai mare partid din Parlament, îmi doresc ca modul în care rescriem legile pentru energie să le facem în Parlament, în comisiile parlamentare, împreună cu oameni de bună credinţă din toate partidele. Pentru că atunci când vorbim despre energie, vorbim despre fiecare produs pe care românii îl cumpără, de la pâine, până la combustibili, până la materiale şcolare, până la materiale sanitare. Aşa că gazul românesc produs în Neptun Deep va fi folosit în România în cea mai mare parte a sa”, a punctat ministrul Energiei.

Grupul parlamentar al AUR de la Camera Deputaţilor a depus miercuri, 12 noiembrie, o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, intitulată ”România în beznă – falimentul programat al sistemului energetic naţional’.

Deputaţii AUR susţin în document că Ministerul Energiei a eşuat în toate dimensiunile „fundamentale” ale actului de guvernare: planificare, execuţie, cercetare, suveranitate şi protejarea consumatorului, iar România – „ţara care lumina Balcanii” – trăieşte acum cu frica întreruperii curentului.

De asemenea, semnatarii menţionează că, peste toate aceste strategii „care au pus în pericol securitatea ţării”, închiderea succesivă a hidrocentralei Vidraru, a Reactorului 1 de la Cernavodă şi a majorităţii termocentralelor de reglaj primar a condus în mod „clar” la o reducere şi mai mare a rezervei sincrone de energie a ţării.

Comentarii

Citește mai departe

Bărbați înarmați au luat cu asalt un hostel din Saulsville, aflat la 18 kilometri de Pretoria, capitala Africii de Sud și au ucis cel puțin 11 persoane, inclusiv un copil de trei ani, și au rănit peste o duzină de alte persoane. Poliția a declarat că a lansat o „vânătoare de oameni” pentru trei persoane […]
Kazahstanul și Airbus au ajuns la un acord privind furnizarea de aeronave A320neo, extinzând cooperarea în domeniul aviației, transmite agenția Qazinform, citând Ministerul Transporturilor din Kazahstan. În cadrul reuniunii Consiliului de Afaceri Kazahstan–Franța și al celei de-a XVI-a sesiuni a Comisiei Interguvernamentale pentru Cooperare Comercială și Economică, desfășurate la Paris, a participat Talgat Lastayev, vice-ministrul […]
Alegerile parlamentare din Ungaria din 2026 vor fi ”ultimele alegeri înaintea războiului care se apropie de noi”, a declarat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban, în timpul unui miting desfăşurat la Kecskemet (centru), transmite MTI. ”Tipul de guvern pe care îl vom avea în 2026 va însemna soarta noastră cu privire la război. Dacă vom avea […]
Aeroportul din capitala Lituaniei, Vilnius, a anunţat sâmbătă că a suspendat din nou operaţiunile din cauza apariţiei unor baloane suspecte în spaţiul aerian lituanian, acesta fiind cel mai recent astfel de incident din ultimele luni, informează Reuters, citată de Agerpres. Statul baltic, membru al NATO şi al Uniunii Europene, acuză de mult timp ţara vecină […]
Trăim într-o lume în care aerul devine tot mai greu de respirat, verile mai fierbinți, iar resursele naturale mai fragile. În mijlocul acestei crize globale, energia verde nu mai este un moft, ci o necesitate urgentă. Este una dintre puținele soluții reale care pot schimba direcția în care se îndreaptă planeta. Ce este energia verde […]