Inca un corupt a fost condamnat la moarte in China. A primit mita masini de lux, lingouri de aur si sume uriase de bani

externe

Fostul sef al conglomeratului financiar China Huarong a fost condamnat marti la pedeapsa capitala pentru „coruptie si bigamie”, a anuntat justitia chineza, transmit AFP si Xinhua, citate de Agerpres.

Lai Xiaomin a fost gasit vinovat de incasarea unor comisioane ilegale in valoare de 215 milioane de euro si de tentativa de a obtine altele in suma de 13 milioane.

Sumele au fost „extrem de mari, circumstantele deosebit de grave si intentiile extrem de rauvoitoare”, a explicat tribunalul din Tianjin (nordul Chinei).

Lai Xiaomin (58 de ani) a fost gasit vinovat si de bigamie, stabilindu-se ca „a trait multa vreme cu alte femei”, in afara casatoriei, si cu care a avut copii nelegitimi.

Fostul sef de corporatie a facut marturisiri in ianuarie 2020, in imagini difuzate de televiziunea publica CCTV care au mai aratat intre altele seifuri si dulapuri pline cu teancuri de bancnote intr-un apartament din Beijing care i-ar fi apartinut lui Lai.

Imaginile au mai aratat si masini de lux si lingouri de aur pe care Lai le-ar fi acceptat ca mita.

Acesta a asigurat totusi ca nu a „indraznit” sa cheltuiasca nimic din banii respectivi.

China a lansat o vasta campanie anticoruptie in 2012, dupa instalarea presedintelui Xi Jinping in fruntea Partidului Comunist Chinez, si peste un milion si jumatate de cadre de partid au fost sanctionate ulterior.

Asociatiile pentru apararea drepturilor omului au denuntat practica „marturisirilor televizate” din China, afirmand ca in multe cazuri acestea sunt obtinute sub tortura sau santaj, mentioneaza AFP.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: