Un incendiu a izbucnit miercuri după-amiază la centrul comercial Promenada, situat pe Calea Floreasca din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit ISU București-Ilfov, focul s-a produs în zona subsolului, într-o cameră tehnică unde se afla un transformator.
La sosirea echipelor de intervenție, incendiul nu mai avea flacără, însă degaja o cantitate mare de fum. Pompierii Serviciului Privat pentru Situații de Urgență au evacuat imediat persoanele aflate în mall și au asigurat primele măsuri de intervenție până la sosirea echipajelor ISU.
Autoritățile anunță că incendiul este, în acest moment, localizat.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și un echipaj SMURD.
Nu au fost raportate victime, iar pompierii continuă verificările pentru a elimina orice risc de reaprindere. Mallul rămâne evacuat până la finalizarea intervenției.