„Incepe dezastrul”. Prima reactie a penalilor PSD dupa „desfiintarea” Sectiei Speciale de catre Curtea de Apel Pitesti. Severin: „Act de rebeliune impotriva ordinii constitutionale a Romaniei”

politica

Adrian Severin, fost ministru si europarlamentar PSD, condamnat pentru luare de mita, are o reactie violenta in urma deciziei Curtii de la Apel Pitesti de a „desfiinta” Sectia Speciala. Severin cere ca „institutiile abilitate cu apararea sigurantei nationale trebuie sa intervina de indata”.

„Incepe dezastrul. Magistratii statului subteran au iesit azi la lupta, intr-o implicit proclamata “Republica de la Pitesti”, pentru a invalida ordinea de drept si organizarea judecatoreasca stabilite de reprezentanta suprema a poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii, Parlamentul Romaniei, prin legi organice cu caracter constitutional.

Astfel, o instanta de judecata din Pitesti refuza sa ia in considerare actele efectuate de procurorii SIIJ, intrucat apreciaza ca legile prin care Parlamentului roman a infiintat aceasta unitate a parchetului nu sunt conforme cu niste principii generale evocate intr-o decizie a CJUE; decizie oricum neavand ca obiect solutionarea unui litigiu, ci interpretarea dreptului UE.

Astfel legile Romaniei sunt anulate de niste judecatori care chipurile aplica deciziile CJUE, fara a observa ca recomandarile invocate, care implicau analize si aprecieri de oportunitate, erau adresate puterii legislative, iar nu celei judecatoresti. De aceea CJUE nici nu a afirmat ca existenta SIIJ ar contraveni dreptului UE, ci a precizat care sunt criteriile compatibilitatii sale cu acesta.

Evident ca multe instante nu vor merge pe drumul Curtii de Apel Pitesti, ceea ce va face ca actele SIIJ sa fie valabile in unele judete si nule in altele. Ceea ce instanta pitesteana a facut a fost nu sa scoata SIIJ in afara legii, cum spun unii, ci sa anuleze legea prin care SIIJ a fost creata si astfel sa scoata ordinea de drept a Romaniei in afara Constitutiei romane, si judetul Arges in afara sistemului judiciar al Romaniei.

Inamicii Constitutiei, precum nefasta Ana Birchall, au si iesit la atac deplangand, chipurile, haosul juridic care se creaza si cerand, pentru a-l evita, nu utilizarea cailor extraordinare de atac necesare desfiintarii deciziei rebelilor pitesteni si a remediilor politice care sa restabileasca suprematia Constitutiei romane, ci renuntarea la suveranitatea nationala prin obligarea Parlamentului sa transpuna in lege aberanta hotarare judecatoreasca in discutie, supunandu-se unui abuz, in loc sa il sanctioneze.

Avem de a face cu un act de rebeliune impotriva ordinii constitutionale a Romaniei. Daca nu se doreste ca el sa devina viral, institutiile abilitate cu apararea sigurantei nationale trebuie sa intervina de indata. Evident, si interventia CSM este obligatorie.

Obligativitatea deciziilor CJUE, ca si a aplicarii lor directe de instantele de judecata nationale nu sunt in discutie. Ne aflam, insa, in fata unui abuz de interpretare patent, incurajat si alimentat, fara indoiala, de reaua credinta cu care CJUE a formulat o decizie plina de ambiguitati vinovate, sub imperiul unor interese politice. De aceea si solicitarea convocarii de urgenta a Consiliului JAI, precum si sesizarea Comisiei europene se impun. Nu este clar ce se poate face in mod concret la nivelul UE, dar ceva trebuie facut, cu atat mai mult cu cat organizarea sistemului judiciar al statelor membre nu este de domeniul competentelor exclusive ale UE.

Criza astfel creata este fara precedent. Ei trebuie sa i se puna capat cu promptitudine si fermitate. Este in joc insasi statalitatea Romaniei”, a scris Severin pe Facebook.

Site-ul Lumea Justitiei, publicatie de propaganda a PSD, a avut o reactie similara, solicitand interventia CSM impotriva magistratilor de la Pitesti.

Curtea de Apel Pitesti este prima instanta care ia in considerare decizia Curtii de Justitie a Uniunii Europene in privinta Sectiei Speciale si a decis ca existenta acestei institutii nu este justificata.

„In baza art. 2 si art. 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, Decizia 2006/928 si Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (Marea Camera) din 18.05.2021 constata ca Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie din cadrul Ministerului Public, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu este justificata de imperative obiective si verificabile legate de buna administrare a justitiei si nu este insotita de garantii specifice care sa permita, pe de o parte, sa se inlature orice risc ca aceasta sectie sa fie folosita ca instrument de control politic al activitatii respectivilor judecatori si procurori susceptibil sa aduca atingere independentei acestora si, pe de alta parte, sa se asigure ca respectiva competenta poate fi exercitata in privinta acestora din urma cu respectarea deplina a cerintelor care decurg din articolele 47 si 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”, a decis Curtea de Apel Pitesti intr-o decizie definitiva.

Astfel, instanta a decis ca procurorul din partea Sectiei Speciale sa „isi decline competenta de solutionare a cauzei”. Cauza priveste contestatia formulata de o asociatie de proprietari din judetul Arges care reclamase un magistrat.

Vezi aici.

Citeste si: Danilet o pune la punct pe Girbovan dupa decizia CJUE: „SIIJ trebuie desfiintata, oricine spune altceva minte”

Judecatorul Cristi Danilet a explicat deja ca decizia Curtii de Justitie a UE prevede necesitatea desfiintarii Sectiei Speciale.

„CJUE spune clar: ‘cu SIIJ trebuie sa faceti ceea ce zice in rapoartele MCV’. Pai, exista un raport MCV din anul 2018 care spune ca trebuie sa se tina seama de ceea ce a stabilit Comisia de la Venetia si GRECO. Mai exista un raport din anul 2019 care reproseaza ca Romania nu a facut asta.

Or, Comisia de la Venetia spune ca fara acceptul magistratilor, SIIJ nu poate exista; iar GRECO spune ca SIIJ trebuie desfiintata.

Oricine spune altceva MINTE. Aici nu e vorba de un textulet de regulament care este interpretat de unii dupa cum le dicteaza interesul. Ci este vorba de ditamai hotararea europeana care trebuie doar citita. Mai clar decat o spune, nu se poate: ‘La infiintare, SIIJ nu a fost justificata, iar acum trebuie desfiintata’. Iar acest TREBUIE inseamna ‘ACUM si OBLIGATORIU’.

Nu ma mira ca presa anti-justitie, magistratii anti-europeni si vreo doi avocati spun altceva. Uitati-va la legaturile lor politice si la problemele penale pe care le-au avut unii si veti avea explicatia atitudinii lor.

Uitati-va cum au dinamitat ani de-a randul DNA si cat sunt acum de fericiti cu SIIJ care, insa, nu are niciun fel de activitate notabila. De ce credeti ca cineva ar sustine o structura ineficienta, dar capabila sa intervina in dosare cu oameni politici la o simpla reclamatie contra magistratului?

Din fericire, democratia ne permite tuturor sa coexistam in spatiul acesta. Numai ca el este unul de drept, nu de vointe arbitrare si interese obscure. Iar dreptul este acum ceea ce CJUE a decis: cu rusine, trebuie sa recunoastem ca Romania a gresit. Tragem linie, reparam si mergem mai departe!”, a explicat Danilet pe Facebook pe 20 mai, dupa decizia CJUE.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: