Incepe epoca neagra a PSD. Demisie importanta de la Adevarul: „Ziarul va avea o alta directie, un alt ton”

politica

Jurnalista Ramona Ursu de la Adevarul anunta ca demisioneaza dupa ce patronul, omul de afaceri Cristian Burci, i-a transmis ca fost deranjat de mai multe articole care ii aveau ca subiect pe Victor Ponta si Sebastian Ghita. „Niciodata, in noua ani la ‘Adevarul’, nu am trait o situatie ca cea de astazi, in care sa mi se explice, cu subiect si predicat, ca ziarul va avea o alta directie, un alt ton”, a scris Ramona Ursu pe Facebook.

Principalele articole care l-au deranjat pe Cristian Burci au fost  ”Victor Viorel, eu nu sper sa crapi. Eu sper sa faci puscarie pana crapi!” si ”Domnule procuror Negulescu, aveti dreptate, Ghita e o zdreanta. Sa-l invatam un cantecel!”.

„Dupa aproape noua ani petrecuti in redactia ”Adevarul”, mi-am dat, astazi, demisia de la ziar, in urma unei discutii pe care am avut-o cu redactorul-sef Dan Marinescu. Am fost chemata, dimineata, din sedinta de sumar, pentru a discuta cu el, lucru care mi s-a parut ciudat inca de la inceput, avand in vedere ca raspundeam de o sectie cu peste 40 de jurnalisti si, in sedinte, prezentam foarte multe subiecte la care lucram. Prin urmare, am crezut ca s-a intamplat ceva foarte grav de e nevoie sa ies din sedinta pentru a discuta cu redactorul-sef. Am inteles, apoi, ca nu era nimic foarte grav. Era vorba despre opiniile mele referitoare la Victor Ponta si la Sebastian Ghita. Asta in special.

Concret, redactorul-sef mi-a transmis ca patronul ziarului, Cristian Burci, face tot felul de presiuni asupra lui, presiuni carora, pana acum, le-a facut fata. Insa discutia a inceput cu faptul ca ”ne-am intors la epoca Nastase”. Asta mi-a spus Dan Marinescu, concluzionand ca ingrijorarile mele referitoare la soarta ziarului, la directia lui editoriala, au baze reale. Ultimele mele ingrijorari erau chiar de ieri, cand, tot la sedinta de sumar, am simtit ca ceva este in neregula. N-as putea sa va spun concret de ce am simtit asta. Probabil pentru ca am petrecut multi ani in aceasta redactie, am ajuns sa inteleg unele lucruri si fara sa mi se explice.

Redactorul-sef era foarte abatut, complet schimbat fata de cum il stiam. Am pus asta pe seama faptului ca are multe probleme de care raspunde, insa m-am gandit si la varianta ca s-a intamplat ceva legat de zona editoriala. Prin urmare, seara, cand am ajuns acasa, i-am trimis un sms prin care l-am interbat daca astazi vine la redactie, pentru ca vreau sa discut cu el. Mi-a raspuns ca vine. Intentionam, asa cum am facut de mai multe ori pana acum cand am sesizat niste lucruri in neregula, cand voiam sa ma lamuersc asupra unor probleme legate de munca mea, a jurnalistilor de care raspundeam, legate de ziar, sa discut direct cu el.

Asa mi s-a parut mereu firesc, iar acest fapt chiar a dus la o relatie profesionala destul de stransa, de cinstita intre mine si redactorul-sef. Asa a inceput discuta de astazi dimineata cu el, in care i-am explicat ce fusese cu sms-ul meu. Mi-a dat dreptate, anume ca ingrijorarile mele sunt de inteles si ca, jurnalistic, ”ne-am intors la epoca Nastase”. Mi-a precizat ca se fac presiuni asupra lui, inca de vara trecuta, pentru a fi data afara de la ziar pentru editorialele pe care le scriu in ziar si cu care patronul Cristian Burci nu este de acord. Aceste presiuni, mi s-a mai spus, s-au accentuat dupa alegerile parlamentare, avand in vedere rezultatul acestor alegeri. Mi s-a explicat ca scriu materiale de opinie prea dure si mi s-au oferit doua exemple: un editorial despre Victor Ponta si un altul, ultimul scris de mine, despre Sebastian Ghita.

Mai exact: ”Victor Viorel, eu nu sper sa crapi. Eu sper sa faci puscarie pana crapi!” si ”Domnule procuror Negulescu, aveti dreptate, Ghita e o zdreanta. Sa-l invatam un cantecel!”. Sigur, orice om rational ar fi inteles inclusiv titlurile celor doua articole de opinie. Primul era scris a doua zi dupa scandalul ”Ponta sper sa crapi”, in care un angajat al Hotnews a facut acea eroare pe Facebook, iar al doilea, cu ”zdreanta”, folosisem acest cuvant preluat din inregistrarea data de Ghita, in care procurorul Negulescu pare sa fi spus acest cuvant. Asta ca sa explic putin titlurile, pentru cei care nu stiu contextul. Toate lucrurile scrise in editoriale erau, desigur, opiniile mele referitoare la niste personaje, evenimente etc, opinii pe care nu am crezut niciodata ca trebuie sa mi le formulez, cenzurez, astfel incat sa fie in acord cu ceea ce considera ca e bine un patron de ziar.

I-am explicat redactorului-sef acest lucru, anume ca sper sa nu isi imagineze cineva ca pot accepta ca patronul Cristian Burci sa isi dea acordul asupra opiniilor mele, dar nici in rest, asupra felului in care eu si colegii din sectia mea facem jurnalism, pentru ca eu nu consider ca dumnealui este ziarist, ca sa pot invata ceva, in sensul acesta, de la el. Sigur, in privinta opiniilor, pot asculta si parerile lui Cristian Burci, la fel cum ascult mii de alte pareri, dar nici asta nu inseamna ca ceea ce fac, cred sau scriu trebuie sa fie in acord cu opiniile patronului sau ale altora.

Nu am fost contrazisa de redactorul-sef, care mi-a spus ca se gandeste si in plan personal sa renunte la ceea ce face, pentru ca lucrurile nu se indreapta spre ceva bun si ca este posibil sa se schimbe ”directia” dupa aceste alegeri. In aceste conditii, i-am spus doua lucruri: primul a fost ca, pentru linistea patronului ziarului, dar in special pentru ca nu pot fi de acord cu ceea ce mi se spune, imi dau demisia, de astazi, lucru pe care l-am si facut, dar si ca nu vad un motiv ca el sa faca acelasi lucru, ci sa mearga mai departe in munca lui. Al doilea a fost ca mi se pare o porcarie ca redactia sa urmeze o alta traictorie decat cea normala, ca si pana acum, de a relata adevarul, si ca nici macar nu inteleg ce alta cale ar putea urma?

Dan Marinescu mi-a spus ca intelege parerea mea, insa mi-a explicat cinstit despre ce este vorba, lucru pe care l-am apreciat. De altfel, avand in vedere relatia noastra profesionala OK, pot spune ca discutia de astazi a fost nu doar transparenta, ci si linistita, in care mi s-a explicat ca, cel putin in ultimele zile, dupa editorialul cu Sebastian Ghita scris de mine in 30 decembrie, presiunile asupra lui au fost foarte puternice. Patronul companiei i-a reprosat ca opiniile mele sunt prea dure si ca el, redactorul-sef, nu ma controleaza.

(…) Insa niciodata, in noua ani la „Adevarul”, nu am trait o situatie ca cea de astazi, in care sa mi se explice, cu subiect si predicat, ca ziarul va avea o alta directie, un alt ton, si ca propriile mele ganduri, care deranjeaza anumite cercuri, ar trebui modelate, alta varianta nefiind, oricum. Nu regret, insa, niciun moment decizia pe care am luat-o si care mi se pare unica pe care o puteam lua. Cand este vorba despre libertatea de gandire, nu cred ca exista, si nici nu ar trebui sa existe, negocieri.

V-am scris aceste lucruri nu ca sa ma plang. Am avut, astazi, in mod aproape ciudat, o stare profunda de liniste. Nu acuz pe nimeni de nimic. Nici macar pe Cristian Burci. I-am si spus, de altfel, redactorului-sef ca inteleg inclusiv faptul ca patronul ziarului poate face ce vrea cu afacerea lui. Sigur, faptul ca personal nu sunt de acord ca un patron de ziar sa dicteze si politica editoriala, asta tine exclusiv de felul in care gandesc eu.

(…) Sunt fericita ca exista Facebook, ca inca mai avem posibilitatea sa ne facem un blog, sa scriem pe el, sa impartasim lucruri in care credem, sa discutam permanent unii cu altii. Asta mi se pare cel mai mare castig pentru zilele in care traim, motiv pentru care cred ca intoarcerea la epoca Nastase mai poate fi posibila doar in mintile unor oameni care nu inteleg adevarata epoca in care traim”, a scris Ramona Ursu pe Facebook.

Redactorul-sef, Dan Marinescu, a declarat pentru Pagina de Media ca nu comenteaza postarile de pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: