Incident cu Maia Morgenstern la tribuna oficiala in timpul paradei militare de Ziua Nationala

politica

Maia Morgenstern a povestit, pe pagina sa de Facebook, cum nu a putut ajunge la tribuna oficiala la parada de 1 Decembrie, desi avea invitatie oficiala de la presedintele Klaus Iohannis.

„Am fost invitata – in mod oficial- la parada de 1 Decembrie. Minunat. Am si confirmat participarea.
Astazi, dis de dimineata, dupa ce am executat coregrafia cu dusul gunoiului, inchis copilul pe-afara, aspirator etc...

M-am imbracat frumos – cizme imblanite, pulover – 3 bucati una peste alta-, fular, manusi, caciula, ochelari de soare… pentru un plus de mister- si m-am pregatit voiniceste sa intampin Ziua Nationala. Fiica mea – dupa ce m-a iertat ca a trebuit sa sara gardul ca sa intre in casa:
– Unde te duci mascata asa?
Eu: – La parada. Am invitatie de la Presedinte!
… – Il cunosti?
Eu- Mhmnhnmin
– Bine, hai ca vin si io! Nu ma lasa inima sa te las singura!
Biiiiiine.. si ne inghesuim noi in tramvaiul 41. Descindem la Casin. Scot eu tantosa invitatia oficiala, scrisa frumos cu auriu si astept sa fiu pofitita cu surle si trambite. In tribuna oficiala
… Nu se intra pe aici! Mai incolo, mai in spate…
.. . Bine, dar eu… eu… invitatie…oficiala.. baigui eu sub privirile compatimitoare ale fiicei mele adolescente
…. haideti, mai repede, va rugam, treceti. Pe aici nu se poate intra- nu s-au lasat induplecati pazitorii.
Am inteles. Am privit parada de langa gard.
Apoi, domnisoarele ofiter de acolo au dorit sa faca fotografii cu mine. Au rugat-o pe fiica mea sa ne faca poze. Ziua a fost salvata.

Eu vreau sa le multumesc. Tuturor”, a scris Maia Morgestern.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: