Georgescu a sosit flancat de bodyguarzi, în timp ce Potra va fi adus cu duba din arest, subliniază Agerpres. Georgescu nu a dat declarații, el a ignorat întrebările jurnaliștilor.
Ulterior, la ieșire, a făcut și declarații.
„O justiție care tace nu este temelia societății, este acoperișul abuzului. În justiție, adevărul nu este ceea ce se afirmă, ci ceea ce se dovedește. Și sub acest aspect, în mod foarte clar, așteptăm dovezile cu privire la motivul anulării alegerilor.
În același timp, reiterez ceea ce am spus și am cerut în mod public, să se desecretizeze ședința CSAT, precum și ședința informală CCR, dinaintea zilei de anulare a alegerilor, data de 6 decembrie 2024. Și este bine, mă adresez celor care au anulat alegerile, să o faceți acum. Pentru că adevărul, oricum, va ieși la lumină.
Eu înțeleg că oamenii mint pentru că le este frică. Însă nu poți să condamni adevărul, condamnând votul suveran, pentru că te autocondamni. Și nicio instanță din lume nu poate suprima adevărul, inclusiv CSAT-ul din România. Adevărul nu se supune la vot și nu poate să fie negociat.
O țară întreagă și o comunitate internațională așteaptă ca România să se întoarcă la statul de drept și la Constituție. Acest lucru se face prin restitutio in integrum, adică turul 2 înapoi. Mesajul acestei săptămâni cere o mobilizare a conștiinței și anume, refuză minciuna, alege adevărul”, a declarat fostul candidat la președinție.
Este pentru a doua oară când cei doi se întâlnesc în sala de judecată, după ce Horaţiu Potra a fost extrădat din Dubai.
Dosarul se află în faza de cameră preliminară, iar la acest termen instanţa ar trebui să audieze un martor propus de Horaţiu Potra, un bărbat care a asistat în luna februarie 2025 la percheziţia efectuată de anchetatori la domiciliul mercenarului din Mediaş.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată în acest al doilea dosar de Parchetul General pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, în formă continuată (două acte materiale), alături de Horaţiu Potra şi 20 de mercenari din gruparea acestuia.
Procurorii susţin că mercenarii lui Potra urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024 pentru a crea haos.
Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale.