Inconstientii de la TVR si Antena 3. Reactii foarte dure: „Antena 3 trebuie oprita sa mai faca mizeriile astea”

news

Asociatia Active Watch si numerosi jurnalisti sanctioneaza modul in care Antena 3, dar si TVR, au ales sa prezinte masurile pe care autoritatile le pot lua in cadrul starii de urgenta.

„Iresponsabilitate la Antena 3, care, transforma starea de urgenta intr-un spectacol grotesc, cu burtiere panicarde. Precizam ca autoritatile nu au anuntat masurile ce vor fi activate odata cu decretarea starii de urgenta. In situatii de acest tip speculatiile nu contribuie la informarea populatiei, ci doar la alimentarea unor comportamente irationale”, anunta Active Watch.

Jurnalista Ramona Ursu are o reactie si mai dura.

Antena 3 trebuie oprita sa mai faca mizeriile astea. In momentul asta, nimeni – iar aici ma refer la autoritati – nu a vorbit despre posibilitatea rationalizarii alimentelor, de luni. Nu au fost anuntate masurile exacte care vor fi luate odata cu starea de urgenta. Eu cred ca este o crima ca tu, presa, sa faci astfel de anunturi, mai ales in situatii ca cea de acum. Pur si simplu, nu se poate, nu poti fi atat de inconstient. Nu poti alarma populatia degeaba. Nu te poti juca cu scenarii acum, cu ‘s-ar putea’, ‘se pare’ etc. Mizeriile astea trebuie oprite”, a scris Ursu pe Facebook.

Jurnalistul Sebastian Zachmann anunta ca si la TVR au aparut situatii similare.

„O ordonanta de urgenta (privind regimul starii de asediu si de urgenta) adoptata in 1999 ca sa blocheze asaltul lui Miron Cozma spre Bucuresti e folosita abia 21 de ani mai tarziu ca sa blocheze extinderea coronavirusului. Fiecare boala are si o doza de poezie, dar nu ma asteptam sa fie ales tocmai Luceafarul Huilei.

UPDATE Conducerea TVR a inteles exact cum sa linisteasca populatia dupa ce Iohannis a decretat stare de urgenta. Difuzeaza acum imagini de la Revolutie. ‘Nimeni nu va trage in popor’. ‘Lumea sa doneze sange la Fundeni. Securistii au aruncat in aer depozitul de sange’. Bravo, TVR!”, informeaza Zachmann.

Reactia lui Traian Berbeceanu

Traian Berbeceanu, seful de cabinet al ministrului de Interne, Marcel Vela, sanctioneaza modul in care releviziunile de stiri, in special Antena 3, a ales sa prezinte masurile care pot fi luate in starea de urgenta. „Stirile false si interpretarile rau intentionate nu fac decat sa ingreuneze situatia”, afirma Berbeceanu.

”Starea de urgenta are menirea de a ajuta populatia, de a va proteja sanatatea, de a salva vieti in cele din urma.

In acelasi timp, stirile false si interpretarile rau intentionate nu fac decat sa ingreuneze situatia, sa ne indeparteze, pe noi toti, de la atingerea obiectivului firesc: limitarea contaminarii si stoparea raspandirii noului corinavirus.

Nu este adevarat ca alimentele vor fi rationalizate, nu este adevarat ca tara va fi blocata si, mai ales, este falsa ideea potrivit careia declararea starii de urgenta ar putea sa genereze abuzuri ale autoritatilor.

Mass media, in mod special, cei care aleg sa isi exprime parerile prin intermediul retelelor sociale, in particular, au datoria de a prezenta obiectiv, calm si realist situatia. Iar dumneavoastra trebuie sa aveti incredere in mesajele, indicatiile, solicitarile si recomandarile autoritatilor! In cursul zilei de ieri, domnul ministru Ion

Marcel Vela a primit urmatorul mesaj: ‘Domnule ministru, Mihai Ghita sunt, managerul Stirilor Kanal D. Va vorbesc in numele conducerii noastre, va stam la dispozitie pentru tot ce aveti nevoie in aceasta criza, iar tonul nostru o sa ramana in acesta perioada pur informativ, si din surse oficiale, fara dramatizari. Ne puteti cere ajutorul oricand. Succes in rezolvarea acestei crize si aveti suportul nostru absolut’.

Un exemplu de normalitate, de echilibru, de implicare si profesionalism! Aceasta este atitudinea pe care o asteptam, va multumim si va asiguram de totala noastra implicare si daruire!

Este o perioada grea, insa, impreuna vom reusi!”, a scris Berbeceanu pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: