Planul face parte din strategia prin care guvernul de la New Delhi încearcă să transforme India dintr-o uriașă piață pentru tehnologie într-un centru mondial de dezvoltare a inteligenței artificiale, semiconductorilor, tehnologiilor cuantice și viitoarelor rețele 6G.
„În anul următor, vom lucra pentru a oferi instruire în domeniul inteligenței artificiale pentru zece milioane de tineri, astfel încât tinerii din India să aibă capacitatea de a conduce și în lumea IA”, a declarat Modi.
Obiectivul este integrat în proiectul „Viksit Bharat 2047”, prin care India vrea să devină o țară pe deplin dezvoltată până în anul în care va marca un secol de la obținerea independenței.
Premierul indian și-a construit discursul în jurul ideii de autonomie tehnologică.
„Nu trebuie să transformăm pur și simplu țara noastră într-o piață pentru întreaga lume. Trebuie să devenim un centru de inovație”, a declarat Modi.
El a enumerat inteligența artificială, calculul cuantic, industria spațială, robotica și centrele de date printre domeniile care ar urma să determine dezvoltarea economică a Indiei în următoarele decenii.
„Acum este era IA, a tehnologiei cuantice, a spațiului, a roboticii și a centrelor de date. S-a deschis un domeniu complet nou”, a spus premierul.
Programul anunțat sâmbătă nu pornește însă de la zero. Guvernul indian lansase deja, în ianuarie 2026, programul național de alfabetizare în inteligență artificială și cursul gratuit „YUVA AI FOR ALL”, care are drept obiectiv furnizarea unor competențe de bază în IA pentru 10 milioane de persoane. Cursul este disponibil în 11 limbi indiene și pe mai multe platforme naționale de educație.
Anunțul lui Modi indică o accelerare a acestei strategii, cu accent explicit pe pregătirea tinerilor într-un interval de numai un an.
Miza este și una demografică. Peste 65% din populația Indiei are sub 35 de ani, iar guvernul consideră această structură unul dintre principalele avantaje ale țării în competiția tehnologică globală.
India dispune deja de una dintre cele mai mari industrii IT din lume și încearcă acum să mute o parte mai mare a economiei dinspre furnizarea de servicii software către dezvoltarea propriilor modele de inteligență artificială, cipuri, infrastructuri de calcul și tehnologii avansate.
IndiaAI Mission, aprobată în martie 2024, are un buget de 10.371 de crore de rupii pentru cinci ani și este structurată pe șapte componente, de la infrastructura de calcul și dezvoltarea modelelor fundamentale până la accesul la date, formare profesională și utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale.
Guvernul a creat inclusiv o infrastructură publică prin care universitățile, cercetătorii, startup-urile, IMM-urile și instituțiile statului pot obține acces subvenționat la procesoare grafice de mare putere necesare dezvoltării și antrenării sistemelor IA.
Strategia pentru IA este strâns legată de încercarea Indiei de a construi propria industrie a semiconductorilor.
Guvernul a aprobat în iulie programul Semicon 2.0, cu un buget total de 127.500 de crore de rupii, destinat dezvoltării întregului ecosistem, de la proiectarea cipurilor și proprietate intelectuală până la materiale, echipamente și producție.
La jumătatea lunii iulie, autoritățile indiene anunțau că fuseseră aprobate 12 proiecte de semiconductori în șase state și că trei unități începuseră deja să producă cipuri. Guvernul urmărește dezvoltarea unei piețe interne a semiconductorilor de aproximativ 200 de miliarde de dolari până în 2035.
Un prim program, Semicon India, fusese lansat cu o finanțare de 76.000 de crore de rupii. Până la începutul lui 2026, zece proiecte aprobate cumulau investiții planificate de aproximativ 160.000 de crore.
Pentru Modi, dezvoltarea capacităților proprii de producție a semiconductorilor este una dintre componentele doctrinei „Atmanirbhar Bharat” – India autosuficientă –, prin care New Delhi încearcă să reducă dependența de lanțurile tehnologice externe.
Un alt domeniu indicat de Modi este tehnologia cuantică.
India derulează National Quantum Mission, un program cu un buget de 6.003,65 crore de rupii pentru perioada 2023-2031. Obiectivul include dezvoltarea unor calculatoare cuantice cu 50 până la 1.000 de qubiți fizici, sisteme de comunicații cuantice și tehnologii pentru senzori, metrologie și materiale cuantice.
Patru centre tematice naționale au fost deja create pentru calcul cuantic, comunicații cuantice, senzori și metrologie, respectiv materiale și dispozitive cuantice.
Guvernul încearcă astfel să construiască în paralel infrastructura tehnologică și forța de muncă necesară pentru domenii care ar putea deveni strategice în următoarele decenii.
Modi a inclus și rețelele 6G între tehnologiile în care India vrea să-și dezvolte propriile capacități.
Bharat 6G Alliance ajunsese, la jumătatea lunii iulie 2026, la 90 de membri, printre care operatori telecom, producători de echipamente, startup-uri, universități și institute de cercetare.
Până în februarie, autoritățile indiene aprobaseră 104 proiecte de cercetare și dezvoltare pentru 6G, cu o finanțare de aproximativ 271 de crore de rupii. Guvernul a elaborat și o foaie de parcurs privind spectrul necesar viitoarelor rețele până în 2035.
Modi a legat însă transformarea tehnologică de o problemă tot mai importantă la nivel mondial: consumul de electricitate al centrelor de date și infrastructurii necesare inteligenței artificiale.
Tranziția către IA va necesita „electricitate în cantități uriașe”, a avertizat premierul indian.
India intenționează, din acest motiv, să extindă atât producția solară, cât și energia nucleară.
Guvernul a stabilit o țintă de 100 GW de capacitate nucleară până în 2047, în cadrul Nuclear Energy Mission for Viksit Bharat. Programul include și dezvoltarea reactoarelor modulare mici, pentru care India a alocat peste două miliarde de dolari cercetării și dezvoltării și urmărește să aibă cel puțin cinci modele autohtone operaționale până în 2033.
Ținta de 100 GW reprezintă o extindere foarte mare față de nivelul de la începutul acestui deceniu. În 2024, India avea aproximativ 7,5 GW capacitate nucleară și își propunea, într-o primă etapă, triplarea acesteia până în 2030.
Planul anunțat de Narendra Modi încearcă astfel să lege mai multe politici care până acum au evoluat în paralel: pregătirea forței de muncă în inteligență artificială, construcția infrastructurii de calcul, producția de semiconductori, tehnologia cuantică, rețelele 6G și extinderea accelerată a producției de energie.
La India AI Impact Summit din februarie 2026, Modi declarase deja că India dispune de una dintre cele mai mari baze de talent tehnologic din lume și că ritmul în care populația adoptă noile tehnologii îi poate oferi un avantaj în competiția internațională pentru inteligența artificială. Summitul a reunit reprezentanți din peste 100 de țări.
Noul obiectiv de pregătire a zece milioane de tineri într-un singur an indică dimensiunea la care New Delhi intenționează să extindă această politică.
„Tinerii din India trebuie să aibă capacitatea de a conduce și în lumea IA”, a spus Modi în discursul de Ziua Independenței.