Indicii ale sosirii APOCALIPSEI gasite in mormantul unei regine a Egiptului Antic

life

Descoperirea mormantului unei regine a Egiptului Antic, necunoscute pana acum, ar putea aduce vesti proaste pentru omenire.

Cercetarea mormantului reginei Khentkaus III din Vechiul Regat (2.649-2.150) a scos la iveala detalii care ne pot duce cu gandul la prezent.

Mormantul a fost descoperit intr-o necropola in Abusir, la sud-vest de Cairo, la distanta mica de mormantul sotului sau, faraonul Neferefre, care a condus Egiptul in urma cu aproximativ 4.500 de ani. Aceasta este denumita ca fiind o „pata neagra in istoria vechiului regat”.

Studierea cu atentie a mormantului a aratat ca o serie de cataclisme au nimicit regatul egiptean si este posibil sa se repete si astazi acelasi scenariu. O echipa de la Institutul Ceh de Egiptologie, condusa de profesorul Miroslav Barta, care a descifrat mesajele din mormant, spune ca ceea ce s-a intamplat atunci se poate repeta oricand in lumea moderna, conform CNN.

Se crede ca nu vom fi ocoliti de necazuri nici noi, pentru ca cercetatorii au gasit asemanari izbitoare intre perioada de acum 4.500 de ani si cea de acum.

Bara spune ca va dura doi ani pentru a face o analiza completa a continutului mormantului, dar e convins ca va obtine o serie de informatii noi, de ajutor pentru egiptologi.

Datele cercetarii arata ca perioada Egitului antic a fost una plina de schimbari. Tot mai multe grupuri sociale incep sa se ridice impotriva autoritatii faraonilor. Nepotismul sufocase societatea, iar rolul jucat de grupurile de interese devenise din ce in ce mai mare.

Totodata, schimbarile climatice din acea perioada au facut ca, la 200 de ani de la moartea reginei mama, Nilul sa sece iar seceta sa puna stapanire pe regat. Delta Nilului nu a mai fost inundata, nu au existat recolte rezonabile iar taxele incasate de stat, prin urmare, au fost slabe. Fara taxe adecvate, nu au mai existat mijloace pentru a finanta aparatul de stat si mentinerea ideologiei si integritatii acestuia.

Cercetatorii cred ca in vremea lui Khentkaus III, Egiptul era infloritor, dar, la doar doua sute de ani de la moartea sa, au inceput schimbarile climatice care au condus la prabusirea lenta a statului. Specialistii spun ca un astfel de scenariu s-ar putea repeta in viitorul apropiat, urmarind schimbarile climatice moderne si evolutia societatilor actuale.

„Puteti gasi multe asemanari cu lume moderna, care se confrunta, de asemenea, cu multe provocari interne si externe. Prin studierea trecutului, putem afla mai multe despre prezent. Noi nu suntem diferiti. Oamenii intodeauna se gandesc ca ‘timpurile erau diferite’ si ‘ca suntem diferiti’. Nu, nu suntem”, spune Barta. El adauga ca, in vremurile moderne, oamenii sunt prea ocupati si autosatisfacuti de tehnologie si uita de istorie.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: