Infectata cu COVID-19, o asistenta din Italia s-a sinucis de teama sa nu ii infecteze si pe altii. Mai sunt si alte cazuri

externe

O asistenta medicala din Italia s-a sinucis, la varsta de 34 de ani, dupa ce a aflat ca s-a infectat cu noul coronavirus. I-a fost teama sa nu infecteze si alti oameni cu COVID-19, informeaza Daily Mail.

Asistenta medicala, Daniela Trezzi, lucra intr-un spital din Lombardia, zona Italiei cel mai grav afectata de COVID-19.

Mai exact, Daniela Trezzi lucra la sectia de terapie intensiva a spitalului San Gerardo, din Monza, aflat la aproximativ 15 kilometri de Milano, dar era in carantina dupa ce fusese testata pozitiv de coronavirus.

Federatia Nationala a Asistentilor Medicali anunta ca asistenta suferea de un „un stres urias”, deoarece se temea ca a raspandit virusul in timp ce incerca sa tine criza sub control. Federatia a reamintit ca saptamana trecuta a fost inregistrat un caz similar in Venetia.

„Fiecare dintre noi alege profesia aceasta pentru bune si din nefericire pentru rele. Suntem asistente. Conditiile de lucru si stresul din profesia noastra sunt supuse atentiei tuturor”, a spus reprezentanta sursei citate.

Statisticile arata ca pana in prezent, 5.760 de angajati ai sistemului de Sanatate din Italia au contractat Coronavirus.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: