Infractorul Valcov cere si el amnistie si gratiere: „Un moment zero in Anul Centenar este un moment potrivit pentru toata lumea”

politica

Darius Valcov, consilier al premierului Dancila, a declarat luni noapte, la Antena 3, ca este de acord ca Guvernul sa emita o ordonanta de urgenta pe amnistie si gratiere.

„Un moment zero in anul centenar este un moment potrivit pentru toata lumea”, a spus Valcov in emisiunea lui Mihai Gadea.

Valcov s-a plans ca perioasa petrecuta in arest preventiv a „fost o experienta dureroasa. Am stat doua luni si trei saptamani in inchisoare”.

El s-a declarat convins ca va fi achitat. „Dupa ce se vor incheia toate si voi fi achitat poate va aparea o carte. Nu exista asa ceva, suma de bani ascunsa in cimitir sau tablouri”, a sustinut Valcov.

Valcov a fost condamnat, in februarie, de Inalta Curte de Casatie si Justitie la 8 ani de inchisoare in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta si spalare de bani.

Potrivit deciziei instantei, Valcov a primit 4 ani pentru trafic de influenta, 6 ani pentru spalare de bani, 2 ani pentru efectuarea de operatiuni financiare incompatibile cu functia. Aceste pedepse s-au contopit, aplicandu-se pedeapsa cea mai mare, la care se adauga un spor, rezultand astfel o condamnare finala de 8 ani.

Totodata, se confisca de la acesta suma de 6,2 milioane lei, fiind mentinut sechestrul asigurator dispus de procurorii DNA.

Darius Valcov a fost trimis in judecata, in mai 2015, pentru trafic de influenta, spalare de bani si efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale, in forma continuata.

Potrivit DNA, in cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Valcov, la acea data primar al municipiului Slatina, caruia i-a propus ca, in schimbul oferirii sprijinului in influentarea factorilor de decizie din cadrul autoritatii contractante (SC Compania de Apa Olt SA), in vederea castigarii unor licitatii de lucrari pentru obiective situate in Slatina, Scornicesti, Piatra Olt si Draganesti, sa ii dea 20% din valoarea sumelor incasate, conform contractelor de executie a respectivelor lucrari.

Propunerea a fost facuta in contextul in care, in noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul „Extinderea si reabilitarea sistemelor de apa si apa uzata in judetul Olt”, al carui beneficiar final este SC Compania de Apa Olt SA, operator regional, finantarea fiind asigurata, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

In cadrul acestui proiect au fost incheiate trei contracte – „Reabilitarea si extinderea retelei de apa si canalizare in orasele Scornicesti si Potcoava”, „Reabilitarea si extinderea retelei de apa si canalizare in municipiul Slatina” si „Reabilitarea si extinderea retelei de apa si canalizare in orasele Draganesti Olt si Piatra Olt”.

Cu ocazia derularii procedurilor de licitatie referitoare la atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei au procedat, la indemnul lui Darius Valcov, in mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor conditii de eligibilitate in scopul favorizarii firmei Tehnologica Radion.

In consecinta, Tehnologica Radion a castigat licitatiile organizate in cadrul proiectului „Extinderea si reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa si apa uzata in judetul Olt”, fiind semnate contracte, cu Compania de Apa Olt, pentru mai multe lucrari, de 78.201.552 lei.

Conform DNA, Theodor Berna si Darius Valcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani sa-i fie remise acestuia din urma, in numerar, in lei si numai la sediul firmei.

Astfel, in baza acestei intelegeri, in perioada ianuarie – martie 2011, Darius Valcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologica Radion, unde a primit suma totala de 1.200.000 lei (in 3 transe a cate 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizata ori de cate ori contractantul Compania de Apa Olt efectua plati in contul societatii.

De asemenea, in perioada aprilie – decembrie 2011, Darius Valcov a primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totala de 2.500.000 lei (in 5 transe a cate 500.000 lei fiecare).

In plus, in perioada 2012 – 2013, Darius Valcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei.

„In scopul disimularii provenientei ilegale a banilor, Darius Valcov a derulat, cu ajutorul celorlalti inculpati, un mecanism financiar fictiv intre Tehnologica Radion si o alta firma, prin incheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fara ca aceasta societate sa presteze vreun serviciu in virtutea contractelor special incheiate in acest sens. De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul si prin intermediul inculpatilor Lucian Susala, Petre Timofte si Constantin Tomescu si a altor oameni de afaceri, persoane de incredere din anturajul primarului si viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societati comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienta si destinatia reala a sumelor de bani. Contractele incheiate intre aceste firme, precum si facturile emise in baza acestor contracte erau fictive, atestand imprejurari care nu corespund realitatii”, mai spun procurorii.

DNA mai arata ca acest mecanism a avut drept rol, pe langa disimularea sumei de 3.080.000 lei, si transferul bunurilor provenite din savarsirea infractiunii de trafic de influenta, sub forma unor opere de arta si sub forma unor servicii, amenajari si bunuri, in beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care Valcov il detinea si controla prin interpusi.

Valcov mai este acuzat ca, incepand cu anul 2011, a efectuat operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functiile de primar, senator si ministru, utilizand informatii detinute in virtutea acestora, in legatura cu sapte firme pe care le detine in fapt si pe care le administreaza, prin interpusi, obtinand astfel, pentru sine, un folos in cuantum de 2.272.200 lei.

In dosar, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra a trei lingouri din aur, in valoare de 465.355 lei, 172 opere de arta, in valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro si 73.077 dolari. De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurator prin poprirea sumelor de 90.000 dolari, 1.322.950 lei si 600.000 lei. Toate aceste bunuri si sume de bani au ajuns in posesia lui Darius Valcov, cu exceptia sumei de 600.000 lei care a ramas in contul unei societati comerciale.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: