Discutie Ciolos – Dragnea dupa alegeri. Seful PSD s-a declarat impresionat: „Vreau sa remarc atitudinea pozitiva si responsabila a Premierului Dacian Ciolos”

politica

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, anunta ca a avut o discutie cu Dacian Ciolos pe mai multe teme economice. Dragnea a declarat ca premierul a avut o „o atitudine pozitiva si responsabila”.

Discutia a avut loc marti dimineata.

„I-am spus domnului Prim Ministru ca noi vom aplica strict Programul de Guvernare prezentat in timpul campaniei electorale si in acest sens i-am solicitat sa analizeze posibilitatea prorogarii pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal. Astfel, noi avem in program reducerea TVA la 18% de la 1 ianuarie 2018 dar in acelasi timp pastrarea actualei cote de 20% in 2017 deoarece consideram ca reducerea doar cu 1 punct procentual a TVA-ului in acest an nu va aduce un avantaj nici companiilor dar nici consumatorilor. De asemenea, in ceea ce priveste reducerea accizei la carburanti constatam ca desi pretul petrolului la nivel mondial este la minime istorice, in Romania pretul la pompa este cel mai mare din UE si aici vorbim de pretul fara taxe, ceea ce mi se pare foarte greu de explicat. Asta ne face sa credem ca o reducere a accizei fara o discutie serioasa cu Consiliul Concurentei risca sa nu duca la o reducere a pretului pentru consumatorul final.

Dupa ce vom rezolva aceasta situatie impreuna cu Consiliul Concurentei vom reduce accizele cu 6% de la 1 ianuarie 2018 conform Programului nostru de Guvernare. Un alt punct al discutiei a fost legat de taxa pe constructii speciale care va trebui eliminata atunci cand marile companii din Romania vor intelege ca profiturile obtinute in Romania trebuie platite aici – ma refer la implementarea Directivei 1164 a CE sau alte masuri care vor fi aprobate astfel incat companiile sa verse impozitele in Romania daca ele se realizeaza aici”, a declarat Dragnea intr-un interviu publicat de stiripesurse.ro.

Dragnea a tinut sa sublinieze comportamentul „responsabil” al premierului.

„Inca o data vreau sa remarc atitudinea pozitiva si responsabila a Premierului Dacian Ciolos care chiar daca probabil a fost suparat dupa aflarea rezultatului alegerilor de duminica s-a gandit in primul rand la stabilitatea economica a tarii pentru 2017 preferand spre deosebire de altii calea dialogului si nu aceea a unui conflict inutil, asigurandu-ma totodata de deschidere pentru o totala colaborare in realizarea unei tranzitii normale de la Guvernul actual catre viitorul guvern asa cum de altfel si noi am procedat la investirea guvernului Ciolos”, a mentionat Dragnea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: